banner marshal garden
Femei de 10

Mihaela Bustuchină-Vlaicu : „Joacă-te cu luna, cu stelele, cu florile, dar cu dragostea nu poți, nu-i joc în doi!”

Unii își mai amintesc, cu siguranță, vocea sa cristalină, degetele subțiri, adolescentine, mângâind strunele chitarei. Mihaela Bustuchină era o adolescentă tinerică și frumușică, pe vremea Cenaclului Flacăra. Lui Păunescu nu i-a scăpat nici talentul , nici sensibilitatea studentei la Medicină. Mihaela și-a petrecut ceva timp cântând pe scenele țării, alături de alte nume mari ale folkului românesc. Soarta ei avea însă alte coordonate. Era prea îndrăgostită de meseria sa, pentru a o abandona. A lucrat, timp de 10 ani, ca medic neurolog la Spitalul Gheorghe Marinescu, după care valurile vieții au adus-o la țărmul Depărtărilor. S-a stabilit, cu familia, la Paris, ajungând unul dintre cei mai apreciați medici neurologi de la nu mai puțin celebrul spital Pitie Salpetriere. Chitara nu a fost evacuată din peisajul său sufletesc. Mai cântă și astăzi, însă numai în timpul liber. Iar timpul liber…ca în anecdota aceea : este sublim, dar…(aproape că) lipsește cu desăvârșire!
Spiritul sensibil al doctoriței cu voce cristalină a făcut-o să străbată toți acești ani cot la cot cu un dor lăuntric intens , pentru ceea ce a lăsat Acasă. Nu-și refuză nicio ocazie de a se întoarce în țară. Zilele acestea, un zbor de 3 ore a readus-o printre noi, cei ce am îndrăgit-o cândva. Spionii noștri au interceptat această informație prețioasă, drept care am bătut palma cu Mihaela și măine, sambătă, doamna doctor ne va fi oaspete la „Femei de 10, Bărbați de 10″. Vom depăna amintiri, îi vom face surprize și…n-o vom lăsa să plece, până nu ne va cânta un colind!
Până una alta însă, pentru acelea dintre dvs …”născute mai târziu”, să vă facem cunoștința, mai jos, cu un om minunat: MIHAELA BUSTUCHINĂ-VLAICU :
Marina Almășan : De ce medicină și de ce muzică?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu : O să vă răspund în mod indirect, caci imi vine in minte un fragment dintr-o poezie scrisă de Veronica Porumbacu, intitulata « Căutare ». In fond, mai ales la inceputul vietii, totul se poate rezuma la o simplă întrebare: « ce sunt? „dorul de ducă, pasăre, gând, cărăuș, catarg, cânt ? Dar ce sunt? Nu știu În mine e tot ce așteaptă să fiu ».

Marina Almășan : In tine se adună o mulțume de lucruri frumoase. Unul dintre ele mă surprinde : de regulă, majoritatea celor care prind gustul scenei, nu se mai întorc la meseria de bază. Se pare că pe tine nu te-a sedus muzica într-o asemenea măsură!
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Este adevarat ca pentru adolescenta care eram, tentația era mare. Dar nu se pot face douã lucruri importante deodată. Muzica a fost și este doar o pasiune. Este totusi adevarat că nu ne « vindecăm » niciodată de bucuria pe care o împărtășim cu publicul. Dar legătura care se creează între mine și pacient este tot la fel de puternică precum cea dintre « artist » (în sensul larg) și public. Și acest lucru este minunat și durabil. Iar mie îmi place echilibrul.

Marina Almășan : M-aș fi bucurat ca astfel de medici minunați să fi creat legături cu pacienții noștri…Cum ai ajuns în Franța?
Mihaela Bustuchina-Vlaicu: Nu este simplu să raspund cu câteva cuvinte. Ideea initială a fost să îmi pot termina teza de Doctorat pe care o incepusem la Bucuresti, la Spitalul « Gheorghe Marinescu ». Era o dorință avida de căutare a cunostintelor medicale privite dintr-un unghi modern, sau o dorinta de implinire. Sufletul meu era însetat de zbor, iar efervescenta medicala pe care am cunoscut-o la Paris, la Spitalul « Pitié Salpêtrière » corespundea perfect dorințelor mele de a progresa.

Marina Almășan : Și se pare că ți-a priit! Am citit despre rezultatele tale extraordinare în domeniul carierei. Cum ai ajuns să faci performanță într-o țară care nu este a ta?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Am găsit de cuvinta să povestesc parcursul și mai ales trairile mele in realitatea care ne înconjoară când ne aflam departe de țară, în cartea pe care am avut bucuria să o public la Bucuresti : « Să locuiești într-un cântec de pasăre » (Editura Favorit). In capitolul « Meditații pe tema exilului » cred ca se pot regăsi multi cititori… « Si de fapt, ce îmi dorisem când ajunsesem pe un pământ necunoscut? Nimic mai mult decât să ridic capul si să privesc văzduhul ».
Marina Almășan : …iar văzduhul te-a primit cu prietenie și te-a ajutat să zbori! Care au fost momentele de vârf, în viața ta de medic?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Momentul când am pus primul meu diagnostic neurologic. Apoi ziua când am obținut titlul de « Doctor în Știinte Medicale » și apoi titlul de « Docteur en Neuroscience », PhD). Si nu în ultimul rând, ziua când, împreuna cu echipa de Genetica de la « Institutul pentru Creier și Măduva spinarii » (Institut du Cerveau et de la Moelle Epinière), am descoperit o nouă genă responsabilă de epilepsie.

Marina Almășan : Doamne! Ești primul artist român, cu care discut lucruri de o asemenea gravitate! 😊Toate aceste succese înseamnă cumva că ai pus chitara în cui? Mai cânți? Când mai canți? Ce mai cânți? Ai cântat vreodată în public, în Franța? – observi că eu tot trag spuza pe turta artei! 😄
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Intr-un fel am pus ghitara de o parte, căci efectiv timpul nu mi-a permis să ii mai mîngâi adesea corzile. Dar la început (acum multi ani), am avut câteva concerte la Paris și în diferite orașe din Franta. Cel mai minunat a fost spectacolul sustinut la « Musé de l’Homme », unde pentru prima dată am avut ca spectatori o multime de colegi, studenți de la Pitié Salpétrière. Spre uimirea lor, atunci au descoperit pentru prima dată cealalta « fațetă » a mea ! Și a doua zi mi-au fredonat în româna « Am iubit iubire pură »…Am reinceput să compun, uneori în franceza, dar nu regasesc dulceața versului românesc. Cei 25 de ani petrecuti în Franța nu mi-au șters dragostea pentru poezia noastră.

Marina Almășan : Ai rostit cuvântul magic „dragoste”! Vorbeste-ne despre familia ta. Cum l-ai cunoscut pe soțul tău? Ce anume v-a adus împreună? Ce vă ține împreună?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: A fost odata o tabara studentească numită « Izvorul Muresului ». « Se făcuse o liniște deplină când mi-am făcut apariția și am cântat Făcatura, pe versurile lui Tudor Arghezi: « Dacă vrei să te iubească Ia podoabă tinerească, Pune-ţi la urechi scântei Legănate de cercei ». Adrian mă asculta cu gura ușor întredeschisă. îl vedeam cum îmi urmărea degetele care se mișcau cu repeziciune pe corzile chitarei ». Iar de atunci il citez pe Nichita Stănescu, caci imi spun adesea « Ce bine că ești, ce mirare că sunt! Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, Ce bine că ești »
După explicatiile pe care le vor avea marți, cei care vor urmări emisiunea « Femei de 10, Bărbați de 10″ vor putea poate intelege mai bine care este secretul cuplurilor care dureaza mult !

Marina Almăsan : Cert este că voi – tu și Adrian – vă înscrieți cu brio la capitolul „longevitate”! Care sunt parțile bune și părțile mai puțin bune ale unui mariaj atat de lung?
Mihaela Bustuchină – Vlaicu : Am raspuns, într-un interviu luat de prietena mea Alice Nãstase Buciuta pentru revista « Tango » : « Căsătoria este o istorie de inteligenţă şi de iubire, de ambele părţi ». Si nu mi-am schimbat parerea de atunci !

Marina Almășan : Iar rodul iubirii voastre este acum un tânăr frumos și..medic și el! Cum a evoluat, in timp, relația cu fiul tău? ( inclusiv în complicata vârstă a pubertății)
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: A ramas departe vremea când mă privea drept în ochi și poate că prin mine se uita deja mirat la lumea în care abia intrase. Mi-au ramas in amintire momente pe care le consider unice : „Stinge mama luna”, îmi spusese într-o seară, zâmbindu-mi naiv. Si eu mă prefăcusem că o sting ! De unde apoi si cântecul scris « Joaca-te cu luna, cu stele, cu flori, dar cu dragostea nu poti, nu-i joc in doi ». Si pentru ca a venit vorba, cifra « doi » nu înseamnă că unul este la fel ca și celălalt. Fiecare cu personalitatea si destinul lui. Anii au trecut repede si momentul în care fiul nostru, Andrei a pronunțat jurământul lui Hippocrat a fost cel mai minunat lucru pe care l-am trăit vreodată.

Marina Almășan : Ești – rezultă din toate aceste răspunsuri – o femeie de 10 împlinită. N-aș părăsi zona sentimentală și te-aș mai intreba ceva  : iubim cu inima sau cu mintea?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Victor Hugo a sintetizat răspunsul la aceasta întrebare printr-o simplă frază : « Le cerveau à la pensée, le cœur à l’amour, le ventre à la paternité et la maternité » (Creierul pentru gandire, inima pentru dragoste, abdomenul pentru paternitate si maternitate). Dar de atunci, concepțiile despre iubire au evoluat. Știința nu este neapărat plictisitoare și descurajantă, dar poate fi de-a dreptul „sexy”. Dacă ne întoarcem privirea spre perioada antichitătii, Aristotel și Galien și-au pus deja această întrebare. Drept să spun, eu sunt adepta lui Galien, care acorda prioritate creierului, căci altfel cum aș mai putea să mă numesc neurolog?! Deci ce părere am? Veți afla mai multe în timpul emisiunii.

Marina Almășan : Aș vrea să revenim puțin la Adrian, la voi doi. Cum vă petreceți timpul liber?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Ca toata lumea. Lui Adrian îi place să viziteze muzee de istorie și să vadă expozitii de fotografie, eu prefer să-i revad pe « Impresionisti ». Ne place mult să vizionăm filme (bune) iar de câte ori venim in țară, facem un fel de « cură de teatru ». Am rămas cu nostalgia talentului actorilor romani. Ca sa nu mai vorbesc de bucuria de a sta in pat sâmbata, cu o carte buna de lectură în mână. Mărturisesc însă că adesea citesc literatura de specialitate chiar și duminica, sau scriu la vreun articol. Stiu că exagerez, dar neurologia a devenit un fel de drog, este cred o adicție ! In rest, ador să calatoresc în « lumea largă » ori de câte ori se ivește ocazia ! Am învățat de la avion ce înseamna linia dreaptă.

Marina Almașan : Linia dreaptă te aduce, privind înapoi, și spre Tărâmul Amintirilor. Care sunt lucrurile de care ti-e dor? Ai, la Paris, vreun obiect care-ți amintește de România?
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Nu numai unul ! Ne-am decorat apartamentul cu multe obiecte pe care le-am adus din țară. Si sunt de o frumusete rara. Ca să nu mai vorbesc de bibliotecă, unde cărtile românești sunt adevărate « comori » ! In ceea ce privește chitara, pentru mine ea nu mai este un obiect, ci un simbol, căci vorba lui Oscar Wilde : « Amintirea e creaţie continuă ».

Marina Almășan :  Care este primul lucru pe care-l facei, de regulă, atunci când ajungi în țară?
Mihaela Bustuchină Vlaicu: Imi voi imbratișa tatăl și adierea mamei, de acolo de unde se odihnește, căci « Dumnezeu nu poate fi pretutindeni, așa că a creat mamele ».

Marina Almășan : Ce frumos! …O urare , te rog, în final, pentru cititoarele noastre, din partea unei femei de nota zece!
Mihaela Bustuchină-Vlaicu: Mai degrabă, un sfat : « Râsul este cea mai civilizată muzică din lume » (Peter Alexander Ustinov) ! Ca să nu mai vorbim de efectele lui pozitive asupra sănătății. Deci râdeti, chiar și de necazuri. In viața unui om există visuri și visuri. Dar nu uitati, fericirea este în mâinile noastre, asteaptă doar să ne-o creem.

Marina Almășan: Îți mulțumesc, Mihaela și abia te aștept la emisiunea noastră! Cu atât mai mult cu cât regizorul nostru artistic – minunata Luminița Dumitrescu – este același cu care ai filmat, demult de tot,  primele tale melodii, la Televiziunea Română! ….A propos, îți mai amintești filmarea de mai jos? Ce frumos era, pe  vremuri, la Costinești!…

 

 

 

 

 

Femei de 10 pe Facebook