Pe Medea am cunoscut-o pe cand ea nu ma stia.
Eram unul din copii care faceau figuratie in ” Maria Mirabela „.
Respins pentru vreunul din rolurile titulare , nu l-am detinut nici pe acela de Anotimp.
Mi s-a dat postura cea mai ravnita si mai energica , aceea de Spirit Tutelar al Copilariei.
Aduceam in platoul de filmare din Moscova papusile de plastelina.
Nu s-a apelat la un decorator cu experienta , fiindca totul trebuia sa ramane in ” Lumea Minunata ” a cantecului fredonat de Mihai Constantinescu.
Profesorul de Sport ne placea , ne punea la fel de fel de probe : cataratul pe stanci , tinerea de copaci , speologie speculativa…
Desi totul era improvizat , noua ne parea real.
Doar bratele domnului Marinescu au fost autentice.
Cu ele a sustinut-o pe Medea cand a venit furtuna.
Ca in piesa lui Shakespeare , cu stihiile Naturii nu te joci.
Cand apar , li te supui.
Ca intr-un concert de Beethoven.
Totul e crescendo.
” Oda Bucuriei ” e abia la final.
Am fost Ariel , spiridusul de la Meteo , elful care anunta Timpul Probabil.
Invatasem de la Grigore Moisil ca am sanse mai mari de confirmare daca anunt previziunile invers.
Anda Calugareanu , Jorj Voicu , Dem Radulescu au fost cu noi , nu doar cu vocea.
Asa cum Margareta Paslaru o sustinuse pe Veronica in vazduh , in pauza de masa a masinistilor , si noi aveam nevoie de voluta adultilor , ca trama a viselor noastre.
Pe ei am crescut , ca filosofii din Renastere , suiti pe umerii celor Antici.
Un fel de Piramida a familei Mosoianu…cateva generatii.
Mirabela , cu palarioara ei rosie ca o ciuperca , gaseste drumul bun spre Sala Tronului.
Am asistat la primirea festiva.
Toate Anotimpurile adunate.
Un film in patru sezoane.
Ion Popescu Gopo s-a jucat cu noi.
Nu ii vedeam personajele animate , dar le animam cu sufletele noastre.
Nu ne cerea sa invatam nimic pe dinafara.
Nici nu stiam a citi.
Nici nu era bine a stii.
Platon spunea ca scrisul leneveste tinerea de minte.
Dar , as mai adauga eu , face si Reveria imposibila.
Maria si-a pastrat suavitatea de Printesa pana la sfarsit.
Mirabela pe cea de Xenie , Printesa Razboinica ( strivea in palma , la spate , ce pruna voia , in jocul de-a ghicitul ) , pana aproape de epilog.
Fiindca va suferi convertirea.
Va deveni Medea , cu adevarat.
Cea din ” Strainii in noapte ” cu Florin Piersic , in regia lui Radu Beligan.
Fetita cu Suflet.
Precum Pinocchio.
Maria nu mai traieste.
De fapt a revenit in Tarmul Acesta Minunat.
Medea e singura care stie drumul , dar se multumeste , fara sa-l parcurga , sa ne spuna doar atat :
” Pe mine ma cheama Mirabela ! ”
Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, martie 2021
Comentează