O ghicitoare circula acum câtva timp : care e asemănarea între toate fetele frumoase ce pozează pe copertele presei feminine ? Răspuns : punctul comun între ele este că…nu există !
Într-adevăr, majoritatea sunt virtuale, iar chipul minorității nu e decât o mască construită și decorată pe o față care servește de suport. De cele mai multe ori, dacă înlături stratul de ipsos și vopsea, dedesubt descoperi o fața normală, cu o înfățișare aidoma oricărei femei de pe stradă, casieriță la supermarket sau precupeață în Obor.
Va propun să faceți experiența următoare : așezați persoana din Fig. 1 pe un podium.
E vorba de Heidi Klum, una dintre cele mai celebre și râvnite manechine ale planetei. Convocați în fața ei 10 bărbați și 10 femei de 10 și observați cu atenție reacțiile lor. Veți remarca cum ochii bărbaților vor sclipi de poftă iar fălcile femeilor se vor încleșta de invidie. La bărbați vor putea apare și alte indicii, palpabile, dar decența mă impiedică să vă dau amănunte.
Să continuăm experiența : așezați persoana din Fig. 2 la o tarabă de varză sau telemea în Obor și convocați din nou trupa mixtă de 10. Pariez că reacțiile lor vor fi foarte diferite.
Și totusi, e vorba de acceași persoană, dar înainte de machiaj : Heidi Klum, căreia vă sfătuiesc să-i cereți voie înainte de a efectua experiențele menționate.
Nu se poate spune că adevărata Heidi Klum nu e drăguță. Dar e o frumusețe simplă si naturală, debarasată de pompoanele artificiale ce atrag privirile vicioase sau geloase.
Agențiile de manechine au înțeles că matrapazlâcurile lor au fost demascate și au lansat un nou concept, diametral opus : moda manechinelor urâte.
Astfel, le putem admira pe celebrele Lily McMenamy, Kelly Mittendorf sau Rossy de Palma, una dintre actrițele preferate ale lui Almodovar, manechin la Jean-Paul Gaultier și membră în juriul festivalului de la Cannes.
Și nici bărbații de 10 n-au fost uitati, dovada o aduce Del Keens, care

Nu știu dacă vă amintiți de colegul meu Robert, bogat în cuceriri feminine dar cam sărac cu duhul. Recent, doritor să-și rotunjească contul în bancă grație unui job adițional, s-a prezentat la un concurs de manechine. A fost respins, fiind, după spusele lui, prea chipeș.
Vorbele rele spun însă că respectivul concurs comporta și un test de inteligență…
Credite foto Manechine
fig 1 ; fig 2 (Heidi Klum) : http://www.voici.fr/news-people/photos-star/diapo-les-mannequins-sans-maquillage-alors-top-ou-pas-top-516490
Del Keens : www.bz-berlin.de
Lily McMenamy : de Juergen Teller in http://anders-soelvsten.blogspot.fr
Kelly Mittendorf : http://www.theapricity.com
Rossy De Palma : www.culturebox.francetvinfo.fr
Geez, that’s unebbievalle. Kudos and such.