Ea și El Ultimul romantic

Mama învățăturii este bunul simț!

Oameni buni, cum mai stă treaba cu educația, cu școlile, cărțile citite și toate celelalte? Sigur că nu e nevoie de toate cele prezentate pentru a reuși în viață. Practica ne arată contrariul.

Cu infantilitatea unui puști râzgâiat, care nu se lasă doborât, trepidând printre poveștile cu zmei și Ilene Cosânzene, mă tratez cu mănuși, având aproape, drept scut, ceea ce mulți nu au cunoscut vreodată, si anume, educația. Și scrisul, căci scrisul se pare că mi-a planificat destinul.
Dragii mei, inteligența concretă stă în măsura faptelor noastre, în preceptele simpliste, în mutările elementare pe tabla de șah cu nebuni mascați în regi și regine, cu amfitrioni de moravuri ușoare, cu păpușari deghizați în domni. A modifica un accent, a înveșmânta un trup secătuit de demnitate cu tot felul de lumini și umbre, a pretinde respect când nu oferi decât varianta de a fi demn de milă este o stare pe care, credeți-mă, n-am cum să o agreez.
Iar realitatea se poziționează în următorul mod. Oamenii trădează. Mult și prost și nu țin cont de nimic în spulberarea lor. Lovesc cu ce le este la îndemână. Cuvântul. Tot acel cuvânt care poate că, demult, i-a înălțat, oferindu-le un statut, un privilegiu, un sfat sau poate o vorbă bună într-un moment de răspântie.
Perversitatea o pot înțelege. E sport național, cu pretenții de probă olimpică, într-o nație dominată de dualitate. Dar gratuitatea cu care emiți rețete de zicale, incorect scrise și rostite, pentru a face rău voit, cu prescripția unor elemente din sistemul periodic al jargoului mioritic, mi se pare lipsită de acoperire. Prea ușor lovim, prea ușor renunțăm la cei de lângă noi și îi împroșcăm fără să ne gândim la tot ce-am construit, într-o bună porție de zâmbet și fericire, în care am stat alături.
Infuzia perfidă cu mireasmă de onestitate nu face parte din poveste. Basmele moderne nu au strălucirea celor tâlcuite la gura sobei. La ceas de seară, buciumul sună a disperare. Să presupunem, într-un joc imaginar, că nu ne pasă de opiniile altora, atât timp cât ele nu ne invadează fabula.
Atunci când morala noastră are de suferit, într-o fugă dinamică, punem rapid în spinare tot ce-avem mai bun, zestrea, veșmintele de sărbătoare și ne înfățișăm nepăsători, oferind și celălalt obraz. Așa e omenesc corect !
Și nu e atitudinea învinsului, spre dezamăgirea haitelor de cotoi ai hazardului, ci doar a unei victime colaterale, într-o lume în care nimic nu mai are de-a face cu intensitatea trăirii, ci doar cu felul în care ea e programată, bârfită, acuzată. Si asta pentru că ne învârtim într-un cerc al trădării, al falsității, într-un mod pe care mi-ar fi imposibil să-l descriu în termeni eleganți.
Pe mine, veninul lor mă îmbărbătează. Sechestru nu reușesc să-mi pună, iar strigătul meu, felul meu de-a zice ce și cum, cu risc supărător, e deranjant. Nu-i nimic să fiu sfâșiat. Știu doar că oamenii, prin construcția lor, se agață de liane, pentru a sta deasupra nivelului.
Iar când îi văd, mă apucă o jale, de zici c-ar trebui sa decretez o zi internațională de comemorare a trădătorilor, cu aspecte perverse. Dar când spiritul mi-e superior, când cumulul de dimineți reușite înclină mai mult balanța, îmi dau seama că mușcătura nu-i mortală. Asta mi-a fost revelația. Și-atunci am zis că nu-i nimic …
Și nimănui n-ar trebui să-i pese de stânga sau de dreapta, căci lumea toată e un fugă a trădării, iar nimicul rămâne în mocirla în care a stat o întreagă existență, blamat fiind, și jignit, și adulat de alte nimicuri. Lumina în schimb, se va înălța, cu tot cu umbrele nimicului. Lumina mea și a tuturor celor ce la un moment dat au devenit victime colaterale!
Educația, rafinamentul și bunul simț nu se găsesc în dicționar. Nu se cultivă, ca să le uzi și mai apoi să crească. Așa că spun, la orice vârstă, mama învățăturii este bunul simț! 

Sursa foto:  Kyle Thompson
Uscatoare rufe