Ori de câte ori scriu despre China, vorbesc despre ea sau îi arăt imaginile filmate ori surprinse de aparatul de fotografiat, am un sentiment ciudat. Mi se pare fie că lumea nu mă crede când mă vede atât de entuziasmată, fie că NU VREA să mă creadă sau că de fapt n-o interesează deloc.
China încremenită în memoria celor vârstnici, nu mai are nicio legătură cu China de-acum. Iar memoria celor tineri nu există. Ei nu știu chiar nimic despre China , în afara unor informații tehnice, legate de device-urile chinezești de pe piață. În rest, informațiile lor sunt puține și voit distorsionate. Există o propagadă, cu care nu te poți lupta, pentru că este mai puternică decât realitatea și decât dorința de a o cunoaște.
Pe mine personal jocurile mari ale marilor jucători ai planetei mă sperie și mă obosesc. Nu pot spune că nu le înțeleg, dar sufăr că ele există. În opinia mea – de om setat pe “bine”, pe “frumos”, pe “prietenie”, pe “empatie”, “pe ajutor” si pe alte asemenea valori desuete – România ar trebui să fie prietenă cu toată lumea. Si, firește, fiind noi firavi, ar trebui să fim prieteni, în primul rand, cu toți cei puternici. E foarte bine că suntem/încercăm să fim prieteni cu americanii – doar ei sunt cei mai puternici. E foarte bine că respiram în Uniunea Europeană, de care ne leagă dorințe și documente semnate, căci și pe-acolo se înghesuie greii lumii. Dar mi-ar fi plăcut să ne avem bine și cu rușii, și cu chinezii și cu alți puternici de la care am putea să ne inspirăm și chiar să primim câte o mână de ajutor. Și asta fără să se simtă deranjați unii, când colaborăm cu ceilalți, și viceversa. Dar e atât de greu să faci față tuturor urzelilor politice și să faci jocurile tuturor. Așa că …mărșăluim și noi în direcția pe care ne-o fixează cei care ne-au păcălit primii.. Spun asta cu durere și cu sentimentul că suntem atât de neînsemnați, incât suntem condamnați să facem mereu parte din strategiile altora..
Tatăl meu mă ceartă mereu , atunci când mă bag în domenii pe care nu le stăpânesc. “-Stai în banca ta! Politica nu e pentru tine, ea nu se face cu bune intenții și cu sufletul curat. Nu se bazează pe logică, ci pe interese!”. De aceea trebuie să subliniez că părerile împachetat în acest editorial nu sunt decât părerile unui om obișnuit și nu ale unui specialist. Ale unui om de rând, care se întoarce , pentru a nu știu câta oară, dintr-o țară care cândva era mult înapoia noastră si către care privim acum în sus, cu mâna streașină la ochi, ca să nu ne orbească evoluția sa spectaculoasă. “- Te va lua lumea la ochi, dacă vei continua să fii atât de entuziasmată, când povestești despre China!” – mi-a șoptit un alt binevoitor. Poate că e cazul să repet un lucru pe care l-am mai spus, în destule rânduri : eu sunt un biet reporter, care nu face decât să relateze sau să arate ceea ce vede cu ochii lui. Și nu pentru că ar avea un interes personal : nu m-am întors niciodată din China cu altceva, decât oricare alt turist ordinar : cu o valiză plină de suveniruri și cumpărături din Silk Market și cu memoria telefonului plină de fotografii. Ba, recunosc, și cu câteva cărți de vizită, ale unor oameni drăguți, cu care m-am intersectat. Faptul că am ales să și vorbesc despre experiențele mele, a fost pentru că mi-am dorit să-i ajut să călătorească virtual, alături de mine, pe cei ce, din nefericire, nu pot săvârși astfel de călători. Am vrut să le arăt chipul lumii, să-i inspir din forța unui popor care a trecut de la bolul de orez care îi ținea de foame, la anvergura unui Prezent comparabil cu tot ceea ce am văzut eu, cuteierând lumea Occidentului. Am vrut să-i molipsesc puțin din trăsături care pe mine m-au impresionat : hărnicia ieșită din comun, dragostea față de trecut, sentimentul național, respectul față de lege, sentimentul securității pe care îl are orice cetățean, prețuirea față de conducători. Par valori desuete, nu? Și nu am fost pe Marte! Am fost într-o țară aflată, e drept, la 11 ore de zbor de România, o țară în care România este venerată, considerată a fi un vechi și devotat prieten. “Aaaa! Lomania!” – se luminează la chip chinezii, atunci când le spui că ești din România (dupa cum știti, asiaticii au o dificultate în pronunțarea literei “R”). Și sunt gata să se facă preș în fața ta, pentru a te vedea mulțumit și a-și dovedi prietenia lor. Acesta este sentimentul cu care am plecat, de fiecare dată, din China. Și poate de aceea mi s-a părut atât de nedreaptă atitudinea șefilor mei de la TVR ( “-Pe mine nu mă interesează China!”) exprimată deschis, în momentul în care le-am oferit, spre difuzare, unul din spectaculoasele mele documentare, filmate aici…
Aceiași chinezi, despre care vă vorbesc, au o vorbă : “Nicio carte nu e atât de proastă, ca sa nu ai nimic de învățat din ea”. Mi-am însușit proverbul mult înainte de a ajunge în țara autorilor săi. Și de atunci nu spun “NU” niciunei provocări de a cunoaște locuri noi, oameni noi. De la fiecare avem câte ceva de învățat și asta încerc să transmit, prin toate scrierile sau filmele mele : să povestesc, să dau exemple, să inspir, să ajut să mai facem si noi, poate, pe undeva, cate un pas înainte, spre o direcție văzută la alții.
…M-am întors, iată, din nou, din China și, deși atunci când mă aflu în pântece avioanelor acelora uriașe, care mă poartă dintr-un loc în altul și în care mă perpelesc, căutându-mi o poziție cât de cât confortabilă pentru somn, îmi jur mereu că va fi pentru ultima oară, iată-mă gata din nou pentru a porni într-o altă nouă și fabuloasă călătorie peste mări și țări! 😁
Rubrică oferită de :
Comentează