Best seller Timp liber

Lucian Avramescu, despre prima carte a soției sale

“Romanul de debut al Giorgianei Radu-Avramescu, ”La început a fost duminică”, m-a tras din așternut la orele cinci. Sigur, la mine, cotrobăitul prin noapte n-ar fi chiar o noutate, dar acum prea am mers ață spre unicul exemplar existent în casa noastră, cel în baza căruia s-a dat BT-ul, adică bunul de tipar.
Cartea va începe să vină spre editură și spre autoare, în această săptămână. Citesc și parcă știu. Ce? Pasaje de viață.

Scrisoarea Apostolului Pavel către Corinteni încheie romane celebre, dă titlul unor cântece, mulți uitând să-l menționeze pe biblicul autor – Dacă dragoste nu e nimic nu e, nimic nu sunt! Giorgiana Radu-Avramescu nu scrie nicăieri asta, dar esența spunerii din poemul Apostolului îndrăgostit de Dumnezeu și de îngeri e, ca sângele într-un organism viu, pretutindeni.

Vă las, continuând să citesc, ceea ce veți face și voi care ați comandat cartea și o veți avea în circa o săptămână.

Reamintesc doritorilor că autoarea și-a donat drepturile de autor continuării lucrărilor la Biserica de Piatră din Livadă, închinată Maicii Domnului, iar comanda poate fi făcută editurii (preț 35 lei, TVA inclus), sau direct scriitoarei pentru a avea și un autograf, pe adresa de mail lucian.avramescu@yahoo.com.

Vă doresc o duminică de octombrie ca o blândă lacrimă de iubire.”

Iar noi îi dorim talentatei Giorgiana ca acest prim roman al său să se bucure de succesul meritat și să nu fie decât primul, într-o luuuungă listă de titluri de “best-seller”!

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.