Călătorii Timp liber

La ce Doamne-Doamne se roagă, oare, coreenii?…

 

Ador înălțimile!
Telecabina de la baza muntelui Namsan se ridică lin, către nivelul celor 262 metri cu care muntele a fost înzestrat de la natură. Seoulul e mare, la început, după care devine din ce în ce mai mic, aproape că-l poți ține în palmă. Ne apropiem tot mai mult de pătura groasă de nori cu care s-a trezit acoperit orașul, de dimineață. Din nou metrul umbrelei face parte din bagajul nostru obligatoriu… Ajunși pe platoul pe care ne depune telecabina, filmăm de jur-împrejur, aproape obsedați de ideea de a nu scăpa nicio fărâmă de oraș neimortalizată, deși știm bine că , din cele 12 ore filmate deja de Marian, mai puțin de 10% vor încapea în filmul difuzat la TVR. Același regret îl încerca și Victor, aseară, când mă anunța că aparatul lui de fotografiat a acumulat deja peste 2500 de poze…L-am liniștit, spunându-i că, chiar dacă ele nu vor ajunge toate la “ consumatorul de reportaje de călătorie” , vor rămâne să alimenteze aducerile aminte cu privire la frumoasa poveste, trăită candva, la Seoul…

….Telecabina ajunge la destinație și ne vărsăm din ea, continuând să căutăm unghiuri de filmare cât mai spectaculoase. Alice tocmai ne-a anunțat că în N Tower regulile impuse de compania deținătoare a turnului interzice filmările. Camera lui Marian va rămâne așadar la baza turnului, de aceea profităm să filmăm de la nivelul său inferior, tot ce se poate filma. Scrutând imprejurimile, ochii îmi cad pe un edificiu impresionant, care seamănă cu una din catedralele întâlnite prin țările Europei Occidentale. Extraordinar! Chiar este o biserică creștină, pentru că vârful acoperișului susține o cruce. “-Filmează, Marian!”
Mai văzusem câteva astfel de cruci, împrăștiate prin Seoul. Știam, din cultura mea generală, că un procent din populația Coreei o reprezintă creștinii, chiar dacă lumea este tentată să creadă că coreenii, asiatici fiind, se roagă aproape exclusiv la Budda. Este, cred, momentul să aprofundez acest subiect.

Statisticile arată cam așa: Principalele religii din Coreea de Sud sunt budismul și confucianismul. Aproximativ 28%(!) din sud-coreeni sunt creștini. Alte religii importante sunt cheondoismul, șamanismul (credința în spirite) și taoismul. Iar peste jumătate sunt..atei. Sau, cum spunea cineva, pe la noi, “liberi cugetători”.
Creștinismul în Coreea se învârte în jurul a două mari ramuri, romano-catolicismul și protestantismul numărând 5,3 respectiv 8,6 milioane de credincioși. Romano-catolicismul a fost introdus pentru prima dată în timpul dinastiei Joseon. În 1603, diplomatul coreean Yi Gwang-jeong s-a întors de la Beijing aducând mai multe cărți de teologie scrise de Matteo Ricci, un misionar iezuit trimis în China. A început să
răspândească informațiile din cărți și creștinismul a început să fie tot mai cunoscut. În 1758, regele Yeongjo a scos oficial catolicismul în afara legii declarându-l o ,,practică malefică”. Romano-catolicismul a fost introdus din nou în 1785 de către Yi Seung-hun. În toată această vreme, creștinii coreeni au trecut prin destule persecuții și greutăți.
Istoria budismului din Coreea poartă în spate peste 1700 de ani. Templele budiste sunt răspândite pe tot cuprinsul țării, fiecare având propria sa istorie, o arhitectură aparte, din care nu lipsesc statuile lui Budda, picturile, pagodele, clopotele și alte relicve culturale.
La dorința noastră, fetele ne duc la Cho Gye Sa, unul din cele doua mari temple budiste din Seoul. Nu regretam nicio clipă alegerea: locul este…divin, în adevăratul sens al cuvântului. O mare de lotusi înfloriți acoperă suprafața din fața templului : sunt oferiți de vizitatorii Templului, fiecare fiind însoțit de un mic biletel pe care este inscris mesajul către divinitate al celui ce oferă frumoasa floare.
Mă descalț, așa cum face toată lumea și pătrund în templu. În fundal, ca in orice templu budist, statuia imensa a lui Budda își privește supușii care, ingenuncheați, se roagă, potrivit unui ritual specific. Le tulburăm tihna cu câteva fotografii și imagini filmate, după care ne reîntoarcem în grădina superbă a templului. Îmi activez rezervele de imaginație și ochii minții îmi arată cât de superbe sunt aceste locuri, atunci cand, de ziua lui Budda, toate aceste felinare strecurate printre crengile copacilor, se aprind…

foto: Victor Socaciu

 

 

 

Publicitate