Vă rog să mă corectați : cu foarte mici excepții ( mă refer aici la femeile neputincioase, care oricum sunt în afara targetului nostru de „femei de 10”) ne putem descurca foarte bine fără bărbați.
Haideți s-o luăm metodic : știm să facem bani? Știm! Dacă reușim să ne facem loc în această lume a Lor, nu vom fi cu nimic mai prejos decât ei : la școală i-am luat oricum ( n-am auzit ca „repetentul clasei” să fie vreodată o fată!), un servici bun – dacă ne ajută Dumnezeu ( bărbat și el! ) să obținem – suntem mai muncitoare decât zece bărbați la un loc : mai organizate, mai harnice, mai conștiincioase, mai perfecționiste. Deci, salariul ni-l merităm, nu trebuie să spânzurăm de gâtul unui bărbat.
În casă – suntem stăpâne absolute. Să enumerăm activitățile : spălat, călcat, târguit, gătit, dereticat – sunt doar cele de bază. Câți bărbați ați văzut să preia aceste activitați de la noi? Bine, știu, îmi veți scoate ochii cu cele câteva excepții! Unele îi consideră pe aceștia niște papagali, altele intuiesc, în spatele unor astfel de fapte bune, un sentiment de vinovăție a bărbatului respectiv, pentru lucruri necurate pe care le-a făcut pe la spatele femeii sale. Eu, personal, admit că e dragoste, dar îi prefer pe bărbații-bărbați, care știu să-și-o arate ( dragostea!) într-un alt fel, oleacă mai masculin.
Cârcotașii ne vor strânge acum cu ușa și ne vor întreba : Bine-bine, gătiți, spălați, călcați, dar gunoiul cine-l duce? ( Onohoho! înaltul pisc al implicării masculine!), chiuveta și televizorul cine le repară? ( dragilor, în primul rând că rar mi-a fost dat să vad un bărbat priceput la așa ceva, în al doilea rând, s-au inventat instalatorii, electricienii, tâmplarii, mecanicii auto și chiar…vecinii! – care abia așteaptă să sară în ajutorul unei femei singure și „neajutorate”!).
V-am lămurit? Vedeți și voi, e la mintea cocoșului ( ne referim la zburătoarea din ogradă!) că nu prea există situații în care noi să nu ne descurcăm fără voi!..Lăsați! știu ce vreți să spuneți! Există un singur lucru pentru care avem nevoie de voi și aici vă dau câteva miligrame de dreptate; cu toate că destule femei vor sări în sus, arătând cu degetul spre sex-shop-uri, care au găsit soluția și pentru Acel detaliu, pentru care vă umflați..în pene!
Să mai vorbim și despre copii? Se încumetă vreun bărbat să se bată cu pampersul în piept, la acest capitol?!? Exceptând momentul Acela ( același ” Acela” din paragraful de mai sus !), cam totul cade și aici în sarcina noastră. Începând cu sarcina însăși. Știe vreun bărbat cum e să porți 9 luni grija făpturii pe care o adăpostești în pântece, să renunți la atâtea pentru ca nevăzutului pui de om să-i fie bine, să ajungi să gâfâi de când te dai jos din pat și până seara, când te cufunzi într-o nouă insomnie, să nu te încapă nimic, nici măcar oglinda, să nu poți să te legi la șireturi, și nici măcar să-ți îndeși labele umflate cu pompa în pantofi cu două numere mai mari? Știe vreun bărbat cum e să alăptezi, să-ți pocnească sânii de prea mult lapte sau sufletul – de prea puțin lapte, cum e să te mulgi și să te scoli de zece ori pe noapte, la fiecare scâncet, să mori de o mie de ori la fiecare crampă, fiecare temperatură, fiecare strănut? Iar mai apoi, cum e să alergi ca disperata de la grădi la servici, apoi la piață, apoi din nou la grădi, iar apoi acasă să fii luată de proaspătă și să stai în patru labe, construind castele din cuburi, în timp ce pe aragaz faci un simultan la două-trei oale? Sau să scri bețișoare, când abia te mai ții pe picioare? Dar mai ales – și aici aplic lovitura de grație – știe vreun bărbat cum este să naști? Să te secere durerile facerii,transformându-te dintr-o femeie rafinată într-un animal înjunghiat, cum e să iasă din tine, printr-un orificiu cât o gaură a cheii, un copil cât o minge de fotbal? ( hai că am folosit un element din universul vostru!). Știți, pe naiba!
Dar le ducem pe toate, fără să ne plângem și mai totdeauna singure – chiar și atunci când nu suntem singure – ba mai avem parte și de câte un copil suplimentar pe cap : pe voi, dragi bărbați, da, voi, adulții cu minți de copii, care vă uitați strâmb la noi dacă vă simțiți măcar o clipă neglijați, iar noi nu mai știm ce să facem și cum să facem, pentru a vă dovedi cât de mult vă iubim și cum nu putem trăi nicio clipă fără voi.
Însă, în adâncul sufletului nostru, noi știm că putem. Și încă cum putem. Putem, dar.. nu vrem! Pentru că…ne e atât de bine, știindu-vă alături!?
Felicitari pentru articol draga Marina!