Ori de câte ori vizitez câte un mare oraș al lumii – de regulă, capitale de state – fiind suspicioasă din fire, îmi pun mereu întrebarea : “Bine-bine, arată într-adevăr superb, totul e magnific, dar, până la urmă Capitala e Capitală! Oare celelalte orașe ale țării arată și ele la fel de bine?”… Prin urmare, ori de câte ori am avut posibilitatea, am făcut pe dracu-n patru să vizitez si câte o altă localitate din țara respectivă, pentru a constata cum trăiesc și orășelele obișnuite, adică cele simple, fără pretenții.
M-am bucurat foarte mult când Excelența-Sa, domnul Adrian Davidoiu a venit el însuși cu sugestia de a ne ajuta să ajungem la Drobak, unul din orăselele de coastă ale Norvegiei : parcă îmi citise gândurile.
….E sâmbătă, așadar și , după o noapte în care am visat numai fanfare, defilări, steaguri norvegiene și vată de zahar roz ( cu o zi înainte asistasem, în fața Palatului Regal, la magnifica celebrare a Zilei Naționale!) ne-am pregătit pentru mica excursie în afara orașului. Ne-am suit în mașina cu număr de CD, alături de “ghizii” noștri, familia Marin – minunații soți, angajați ai Ambasadei, care au avut grijă de noi, în cele 7 zile ale șederii noastre la Oslo, mai ceva ca doi părinți. Amândoi sunt oameni de toată isprava, serioși, harnici, implicați și pe deasupra calzi și săritori, cum rar mai găsești în lumea bezmetică în care trăim. Ferice de domnul ambasador, să aibă astfel de coechipieri!
…E sâmbătă dimineața și traficul este cât se ppate de prietenos. Lumea își revine cu greu după cheful de aseară, așa că înaintăm cu ușurință pe șoseaua care ne duce, de-a lungul coastei, spre Drobak, orăsel situat la 35 de km de Oslo. Soseaua e șosea, nu e autostradă, de fapt nici nu sunt prea multe autostrăzi în Norvegia. Și nici n-ar avea de ce : la 5 milioane de locuitori , cheltuiala nu se justifică. Șoselele te duc însă oriunde ai nevoie, și pe deasupra și pe dedesubt. De ce spun asta? Pentru că destule tunele ne ies în cale. Odată intrați în acestea, Adrian ne atrage atenția asupra semnelor de pe pereții lor : din loc in loc, apar câte trei puncte uriașe albastre. Nu este un semn de punctuație : astfel au marcat constructorii tronsoanele de tunel care trec pe sub apă. Wow! Ce fascinant! – exclam și-mi petrec restul timpului așteptând , precum un copil, noile tunele, spre a le “vâna” cele trei puncte albastre care semnalează apele fiordului care se află deasupra noastră.
Ajungem la Drobak, orășel situat pe coasta fiordului Oslo și devenit, datorită aspectului său de poveste, un soi de “perlă” a acestei zone. Cel puțin așa o numesc ghidurile turistice. Industria de cherestea și navigația au fost principalele sale activități. Pâna prin anii 1900, exportul de apă proaspătă, în Anglia și pe continent, a constituit principala activitate de comert a orașului.
Nu se știe exact de unde vine numele de “Drobak”. Cel mai probabil, la originea lui au stat cuvintele “Droye bakke”, care în traducere literară înseamnă un deal care nu se mai termină niciodată și pe care cineva călare îl urcă din greu.
Drobak a fost cândva folosit și ca port exterior pentru Christiania – vechea denumire a orașului Oslo, având în vedere că apele sale nu înghețau niciodată și puteau primi vasele care altminteri nu reușeau să străpungă ghețurile porturilor din Oslo…
…Lăsăm mașina în parcare și o luăm pe jos prin oraș. În doi timpi și trei mișcari ajungem în piațeta centrală. Câțiva comercianți ambulanți si-au etalat, pe tarabe, mărfurile. Clienți nu prea sunt, căci e devreme și e după Ziua Națională, de aceea apariția “cvartetului” nostru le luminează fețele. Cât timp Geta zăbovește in lumea micuțului anticariat, aleg să admir construcțiile de primprejur. Sunt aceleași căsuțe specific norvegiene, construite din lemn și având forma celor din povești, cu care deja ne-am obișnuit.
Imi atrage atenția un Moș Crăciun decupat din lemn și plasat în fața uneia dintre ele. “E Julehuset – Magazinul lui Moș Crăciun!” – se grăbește să mă lămurească Adrian. Deși e aproape vară, magazinul functionează bine-mersi, cu o ofertă năucitoare de produse specifice celei mai vesele sărbători a anului. Aflu, de la o vânzătoare cu experință de viață, și cu o alură de Mary Christmas (soția lui Moș Crăciun!) , că la Drobak, fix în acest punct, ajung anual mii de scrisori, trimise Moșului din toate colțurile lumii.
…Deși anticipăm că vom ieși cu mâna goală de acolo ( și prețurile practicate de Mos Crăciun sunt la fel de piperate! ) petrecem aproape o oră în magazin, bucurându-ne ca niște copii de fiecare metru pătrat de jucării.
…Dar gata! Văd deja roșu în fața ochilor, asa că este momentul să schimbăm culoarea! O luăm prin urmare spre port , unde dăm de învălmășeala de ambarcatiuni priponite la țărm și care-și așteaptă stăpânii să le scoată în larg. Mă bucur ca un copil, când mă ciocnesc de o ancoră abandonată pe țărm, în chip de statuie ( v-am mai spus că numele meu mi-a furnizat o temeinică înclinație spre tot ceea ce e marinăresc! ). Îmi fac cuvenita fotografie, după care ne continuăm plimbarea trecând pe la vestitul Acvariu din Drobak.
Nu e el foarte mare și nici o fațadă prea fățoasă nu are, dar de te afli însotit de prichindeii tăi, ai cu ce să-i dai gata! 14 acvarii, două tancuri mari și un bazin , toate pline cu diferite specii de specii de viețuitoare marine. Cu oferta sa, pornind de la micuțele scoici și până la fioroșii rechini, acvariul din Drobak reprezintă un important punct în ghidurile turistice ale zonei.
Oooo! Dar iată și locul perfect pentru o fotografie memorabilă! Trei sirene împietrite în bronz au ieșit din mare și au luat loc pe o stâncă, destul de incomodă. Autorul lor este Reidar Finsrud , un sculptor norvegian, care se pare că a avut norocul de a-i fi pozat trei femei cu coadă de pește deodată! Mă vâr și eu, a patra, între ele și Geta mă imortalizeaza, pentru posteritate.
Drumul șerpuit urcă și coboară, slalomând printre frumoasele căsuțe de lemn, cuibărite prin verdeață și flori. Le admir, cot la cot cu Anca și Geta, si ne extaziem toate trei atât în fața caselor, dar mai ales a grădinițelor lor, care gâfâie sub povara florilor… Zâmbesc, dând de o neașteptată modalitate de a-i avertiza pe stăpânii de câini că Drobak nu este un closet pentru aceștia. Pozez micuțul indicator, rătăcit în iarbă, spre amuzamentul tovarăsilor mei de drum.
Orasul și-a păstrat înfățișarea de acum 100 de ani și legea interzice cu străsnicie să se intervina în asta. Har Cerului că nu avem de-a face cu bâlciul citadin de pe la noi, cand stilurile arhitecturale se amestecă, de-a valma, în orașele noastre, fără niciun cap, fără nicio coadă. Nici măcar de sirenă!
…Mă uit la aplicația de pe telefon care îmi contorizează numărul de pași săvârșiți în ziua respectivă. Sunt deja 4700. Adrian ne anunță că timpul de parcare va expira în câteva minute. O luăm la trap, neuitând însă ca, înainte de a ne sui în Logan, să ne facem o fotografie de grup. Noi și Drobak!
Fotografii: Georgeta Nistor
Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia
Comentează