Dintotdeauna mi i-am imaginat pe vikingi ca fiind niște zdrahoni de bărbați, bine făcuți, cu plete bălaie, cu chipul fioros finalizat cu o barbă generoasă, înarmați până-n dinți și obligatoriu purtând un coif cu coarne pe cap. Și, culmea! deși sunt o fire pașnică, m-am simțit mereu atrasă de ei. Așa se explică fotografia…să-i zicem “specială”, pe care mi-am făcut-o în precedenta mea calătorie în Oslo. N-au trecut decât câțiva ani de atunci.
Am revenit, iată, pe pământurile Nordului și atracția mea ascunsă față de legendarii vikingi s-a reactivat. Înainte de a vizita Muzeul dedicat celebrelor lor corăbii, mi-am reîmprospătat cunoștințele în materie de vikingi.
Vikingii au fost, așadar, un popor de navigatori, originari din Scandinavia. Vorbeau o limbă nordică veche și erau experți în navigație, drept care și-au folosit cunoștințele pentru a explora lumea, a face comerț, dar și a ataca regatele europene din Evul Mediu timpuriu. Nu erau prea pașnici adică. Insă au totuși și un merit : ei sunt, se pare, primii europeni care au explorat coastele de nord-est ale Americii de Nord. Fiind curajosi și îndrăzneți, vikingii deveniseră adversari de temut pentru restul popoarelor. Acțiunile lor de pradă au răspândit teamă și panică în rândul populațiilor băștinașe…
…Feribotul ne depune, iată, pe țărmul peninsulei Bygdoy. În spatele meu se află clădirea ce adăpostește unul dintre cele mai vizitate muzee din Oslo. Lângă el, o statuie reprezentând două personaje care în niciun caz nu sunt vikingi. Le citesc numele înscris pe postament, după care îl rog pe Google să-mi dezvăluie cine este distinsul cu nume atât de încâlcite . Anne Stine Ingstad a fost o celebră arheoloagă norvegiană. Împreună cu soțul său, Helge Ingstad a descoperit, în 1960, rămășițele unei așezări vikinge din L’Anse aux Meadows, într-o provincie canadiană. Aha! Virăm la stânga și intrăm în Muzeu. Biletul nu e chiar ieftin, dar prezentând Oslo-Passurile la Casa de bilete, ni se scanează codul de bare și ni se eliberează câte un tichet de intrare, pe care disting un fragment dintr-un capăt de corabie.
…Ne aflăm , așadar, la Muzeul corăbiilor vikinge din Oslo (Viking ship Museum) și zăbovesc, de câteva minute bune, în fața unei uriașe corăbii vikinge. Îi mângâi cu privirea suprafața de lemn si mi-o imaginez străpungând valurile înspumate ale oceanului, cu vârful îndreptat spre următoarele teritorii-victimă. Mai văd cum, pe țărm, băștinașii se uită în zare cu mâna streașină la ochi, văd silueta înspăimântătoare a corăbiei și o iau la goană spre așezările lor, urlând ca din gură de șarpe către cei de acasă, să se ascundă în păduri și peșteri….Da, știu, imaginația mea e din cale-afară de vrednică. Nu mai continui cu fabulatiile, însă am să vă spun că navele vikingilor au reprezentat elemente definitorii ale culturii acestora. Deși extrem de variate – și asta în funcție de destinația lor – vapoarele vikinge au, totuși o serie de trăsături comune : sunt subțiri, flexibile și au capete simetrice. Meșterii vikingi le construiau suprapunând dibaci plăcile de lemn și legându-le apoi cu ajutorul unor nituri.
Specifice și fascinante, în opinia mea, sunt capetele corăbiilor. Ele reprezintă modele simbolice ale vikingilor. Foarte des – capete de dragon.
Navele vikingilor au reprezentat elementele definitorii ale culturii acestora. Deși tipurile de nave erau variate, în funcție de scopul pentru care au fost construite, în general navele vikingilor erau ambarcațiuni subțiri și flexibile, extrem de rezistente și având capete simetrice. Adimir , în tăcere, mini-expozitia de capete de corăbii, conținută de muzeul de pe Peninsula Bygdoy și mă reîntorc la cele trei nave vikinge din lemn, care, după ce au înfruntat mările și oceanele lumii, cu sute de ani în urmă, stau acum încremenite, în sălile unui muzeu, înfruntând doar privirile curioase ale vizitatorilor și săgețile blitzurilor ce le tulbură somnul…
Dar nu numai corăbiile ce domină încăperile uriașe își exercită forța de atracție asupra turiștilor veniți din toate colțurile lumii. Muzeul adună numeroase artefacte recuperate din camerele funerare din zona Fiordului Oslo. O fotografie îngălbenită de vreme îi dezvaluie pe căutătorii care au scos la lumină comorile vikinge, cele care alcătuiesc astăzi “oferta” muzeului. Turiștii studiază cu atenție exponatele protejate de vitrine, afland din înscrisurile aferente povestea fiecăruia dintre ele.
…Mă iau la întrecere cu Geta în a descoperi cele mai inspirate unghiuri pentru a imortaliza mărturiile paginii de istorie pe care o răsfoim : barcile de mici dimensiuni, o frumoasă caleașcă , sănii ce lunecau candva pe întinderile nesfarșite de gheață ale Nordului, apoi unelte de lucru, obiecte textile și ustensile folosite în gospodăriile vikinge.
La ieșirea din muzeu, ca peste tot, un generos magazin de suveniruri. Pentru noi acesta nu e însă decât tot o ….anexa a Muzeului! Ați ghicit, din cauza prețurilor piperate. Așa că ….nu te poți apropia de mărfuri, decât pentru a le…fotografia! Ceea ce nu am mai făcut, pentru că mi-am amintit că o făcusem cu câțiva ani în urmă, când șugubătul cameraman al TVR care mă insoțea pe atunci, îmi făcuse o fotografie inedită, din compoziția căreia, pe lângă subsemnata, mai făceau parte o sabie și un coif viking!
Fotografii: Georgeta Nistor
Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia
Comentează