O ploaie de vedete, înghesuite în ecranul telefonului, îmi recomadă, non-stop, te-miri-ce : creme, detergenti, vacante, servicii medicale, autoturisme, apoi iarasi creme, tratamente pentru slăbit, pentru durerile de oase. Toate, cica, le-au încercat și ele si functionează impecabil! …Dacă nu aș avea prietene printre ele, poate le-as cădea și eu in plasă. Dar cunosc câteva nume “gălăgioase”, care mi-au mărturisit clar că nici vorbă să foloseasca ele însele produsele promovate, că banii n-au miros si că totul e un business. Cumva, am fost dezamăgită. Eu aleg mereu să cred in oameni si , de cele mai mult ori, încrederea este armăsarul pe care încalec, atunci când pornesc la drum, alături de cineva, fie el prieten, partener de viață sau simplu “om din jur”, lângă care mă aduce viața. Mă doare sa aflu că o cremă, pe care sunt gata să mi-o astern pe chip, o destinație turistica, înspre care sunt gata să pornesc, un detergent, ce-mi va mângâia dessou-urile sau o clinică medicală pe mâna căreia aleg să mă dau, sunt , de fapt, impinse în față doar pentru că “lăudătorul” a primit beneficii grase de la patroni… A fi “influencer”, a influenta , deci, alegerile omului de buna credința și care are încredere în tine doar pentru că esti persoana publică – deci, în mintea sa, ești credibil – presupune nu numai bun simt, ci și o oarecare responsabilitate. Pentru că, intr-o masură mai mare sau mai mică, tu influențezi deciziile unui om, a cărui singură vină a fost aceea de a fi avut încredere în tine.
M-am amuzat teribil, atunci când, în ultima vreme, mai multi urmăritori ai vieții mele virtuale mi-au mărturisit că povestea vietii mele, așa cum am strecurat-o eu în paginile “văzduhului” ( adică ale virtualului) reprezinta pentru ei o încurajare, o confirmare a faptului că iată, mai exista o speranța de mai bine si pentru cei ce au trecut, asemeni mie, prin multe, pierzându-si încrederea că va fi , la un moment dat, bine, și pentru ei. Au fost și cațiva care mi-au strecurat în minte ideea că toate cele întâmplate mie, ar putea deveni inspirationale pentru alții si că…de ce nu mă fac și eu “influencer în ale sufletului”? …La început am citit amuzată mesajele respective. Da, una e sa promovezi o cremă, un odorizant de dormitor, o agenție de turism sau un kefir Artesana ( am făcut-o și eu, insă doar pentru branduri pe care le ador si le folosesc constant), alta este însă să te joci cu viata omului. Oare am eu căderea de a mă da un exemplu pentru ceilalți? Oare greselile făcute de mine în trecut nu-mi amendeaza orice sfat, pe care as încerca să-l ofer – din toată inima, nu zic – celor din jur? Dar se vede treaba că tocmai aceste greseli și indârjirea mea de a le repara, chiar și în al 12lea ceas, imi așează pe cap această aureolă a credibilitații. Căci credibilitatea este, repet, “passepartout”-ul tuturor celor către care privim , atunci când vrem să ne “inspiram”.
Am fost indemnată , de nenumarate ori, să le vorbesc femeilor despre forța de a te rupe din relații toxice. De a te îndepărta de un partener abuziv, care, sub masca unei iubiri atipice și a unei generozităti fățișe, încearcă de fapt să te domine si să-ți conducă viata. Am și făcut-o, de cateva ori, dar tare greu mi-a fost să devin speaker, pe această temă. Și nu pentru că nu-mi gaseam cuvintele și argumentele – caci nimic nu e mai simplu, decât să relatezi întocmai cele trăite de tine. Insă tocmai acest ultim detaliu, făcea demersul să fie atât de greu. Povestindu-le altora, îmi retrăiam, practic, experiența, iar și iar, aceasta devenind o povara din ce în ce mai greu de dus. Eu și Sisif, purtam , în solidaritate, un mare bolovan: el – în spate, eu – în suflet. Prevalându-mă de îndemnul unanim cunoscut : “Dacă vrei să mergi înainte, trebuie să te rupi de Trecut”, încet-încet, am declinat invitatiile de a vorbi despre experiența mea. Aș vrea să pot spune inclusiv că “am făcut pace cu Trecutul”, însă acesta încă mă mai trage de mânecă, obligandu-mă să-l înfrunt, de data aceasta prin săli de judecată. Dar se va termina si acest coșmar, iar acum am toate motivele să cred într-un deznodământ fericit…
Alta, însă, a devenit directia în care mi se cere acum să le fiu exemplu celor ce și-au rătăcit Speranta, prin labirintul unor vieti încâlcite. “Marina Almășan ne arată , prin exemplul sau, că niciodată nu e prea târziu să iubești” – concluzionau ziarele ultimelor zile, după ce relatau – cu o bunăvointă, pentru care le sunt recunoscătoare – ultimele “întâmplări” din viata mea. Da, eu cred – fără nicio modestie, caci nu-și are rostul – că orice om are dreptul să spere la un soare pe ulita lui. Fiecare femeie dezamăgită de prestatiile anterioare ale lui Cupidon, are toate motivele să aibă încredere că Viitorul i-l va aduce, la un moment dat, pe acel Cineva, călare pe un cal alb și înfășurat într-o aură a iubirii, care să-i răsucească ei, Femeii, chipul către soare.
Ințeleptul popor român a născut, nu se știe în ce înprejurări, niște cuvinte, dătătoare de speranță pentru cei ce sunt atât de amăgiți ca nu reușesc să-și găsească perechea potrivită : “Ce-i al tău, e pus deoparte” – spuneau înțeleptii vremurilor trecute, punctând că Destinul a gandit pentru fiecare dintre noi o anume cale, care-l cuprinde inclusiv pe cel , lângă care vom avea marea șansă de a îmbătrâni fericiti.
Atunci când facem o alegere, nu știm niciodată dacă ea se va dovedi a fi bună sau rea. Înțelepciunea, experienta de viată dar și Hazardul, joacă roluri decisive în scenariul vietii noastre. Odată însă făcută alegerea, trebuie să luptăm cu îndârjire pentru ca datele inițiale – cele ale “perioadei de bine de la început” – să se păstreze, in timp.
Greu nu este să cucerești, ci să păstrezi cucerirea. Sau, cum am trăit si în televiziune : greu nu este să devii celebru, ca om de televiziune; greu este să te mentii, prin tot ceea ce faci, în sufletele oamenilor. O probez , de 35 de ani, pe propria mea piele.
Nu știu dacă pot fi neapărat un “influencer” în materie de sentimente, știu doar că speranta trebuie să mearga, braț la brat, cu noi, indiferent de drumul pe care alegem să pășim. Și mai știu că “Dumnezeu îti dă, dar nu-ți bagă-n traistă”, prin urmare, orice oportunitate trebuie exploatată. Nu fac o impietate, sper, dacă voi pomeni de un emoționant mesaj privat, de la un bărbat fermecător, care, aflând noutătile (poate surprinzătoare) din viața mea, a ținut să-și manifeste regretul de a nu fi îndrăznit să-mi vină alături, atunci când a simțit ca in inima mea s-a făcut loc… Nu știu dacă aș fi dat curs unui asemenea “itinerariu”, știu doar că sunt nenumărate exemplele în care lipsa noastră de curaj si îndrăzneală, ne ține departe de alegeri care ne-ar fi configurat cu totul altfel viata.
Încâlcit sau nu, editorialul de față nu-și propune , de fapt, decât să lanseze cateva idei majore : “e prea târziu” și “nu e pentru mine” sunt niște concluzii păguboase, capabile să ne ruineze accesul la fericire. Și că trebuie să punem curaj în fiecare din deciziile pe care le avem de luat. Pentru ca regretul de a nu fi făcut ceva, este cea mai grea povara pe care riscăm sa o luăm cu noi Dincolo…
Abraham Lincoln, cel de-al 16 lea Presedinte al Statelor Unite, a adunat toate cele rostite de mine mai sus, într-o singură frază: “Oamenii vor fi atât de fericiți, cât se hotărăsc să fie”.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : IMUNOSUPORT MANUKA
Comentează