Mă bucur că serialul lansat de noi ieri s-a bucurat de o primire atât de entuziastă din partea voastră. E o bucurie să aflăm ce fac, în aceste zile, colaboratorii noștri de la “Femei de 10, Bărbați de 10” – oameni pe care-i prețuim, să constatăm că si ei sunt asemeni nouă : cu temeri, îngrijorari, insule de pesimism sau speranțe în suflet. Că încearcă și ei să facă față acestei complicate perioade. Cum anume își petrec “arestul la domiciliu” personalitățile Romaniei de azi veți continua să aflați și astăzi, în episodul 2 al serialului nostru.
MARCEL PAVEL ( solist) : În afară faptului că primesc zeci, sute de mesaje (și pe care am început deja să le ignor) despre acest fenomen care a îngrozit întreaga planetă, încerc să îmi umplu timpul ascultând muzică, repetând, o asist și o ajut pe fetița mea la lecții, vizionez filme, fac plimbări prin curte…. În concluzie, nimic interesant! Aștept cu nerăbdare să se termine acest coșmar, să mă pot deplasa în voie. Primul lucru pe care o să-l fac va fi acela de a merge să revăd locurile copilăriei mele, să cutreier munții, văile, dealurile. Să îmi revăd mama, sora, frații, prietenii, să-i pot îmbrățișa. Aveți grijă de voi, dragii mei! Cu drag și prețuire! Doamne ajută!
NUAMI DINESCU ( actriță) : Pentru mine nu e asa stresant sa nu ies mai mult timp din casa. Cind esti frelancer și lucrezi pe proiecte, iti cam construiești universul tău acasă, cu ai tai, cu pisici, cu catei, cu cărțile tale, cu muzica ta, cu ce te ține sa nu o iei razna cind iti cad proiectele. Tu știi ce zic. De fiecare data cind am rămas acasă, am știut ca e pentru o perioada în care trebuie să-mi dau refres sistemului pentru ca va urma o perioada de munca și eu vreau sa fiu în forma mereu, gata sa mi fac meseria care aduce bucurie. Și pentru publicul meu eu trebuie sa fiu în forma, cu zâmbet și cu voie buna. Am ajuns demult la stadiul în care îmi place sa stau în acasa, mi- am făcut un obicei sa stau mult cu mine, sa-mi placa sa stau cu mine, sa caut în mine, sa-mi spun lucruri, sa-mi vindec stări, sa ma bucur de zile fără nici o presiune. Ba, uneori sa si lenevesc, sa nu fac nimic decit sa visez la vacante, la locuri de care mi e dor… Asa ma gindesc la perioada asta, ca la un timp fără alta presiune decit sa avem grija de noi, sa stam o vreme izolati, cit sa nu ne îmbolnăvim reciproc. Sigur, s-au suspendat repetițiile, s-au amânat evenimentele, deci financiar e cam dezastru, dar, miza este sa limitam răspândirea virusului și atunci mai tăiem de ici, colo, ne adaptam la ce avem. Partea proasta e cea financiara, dar dincolo de ea sper sa inteleaga toată lumea ca doar asa o sa ne îmbolnăvim cit mai putini, îmi doresc sa scapam teferi și, după ce pericolul ca trece, sper tare mult că lumea se va așeza pe alte valori. Azi e nevoie de profesioniști, sper sa dam restart vieții noastre, după situația asta nu cred ca lucrurile vor fi la fel. Ies de trei ori pe zi, scurt, cu Lala, pentru necesitățile ei, facem drumuri scurte pe lingă casă, am doua marketuri mari in zona, mincare pentru pisici exista, asadar îmi limitez drumurile. În perioada asta ma trezesc cam pe pe la 9, imi fac cafeaua, cit se răcește o duc Lala afara, ma întorc, bem cafeaua, împartim cerealele, asta maninc eu dimineara, uneori vrea și ea și apoi, cind am chef, fac ceva treaba, mereu e de șters praf, pus rufe la spălat, ordine prin bucătărie, încerc sa nu gatesc prea mult, ca e pericol de mincat.. Cind nu am chef de smotru, ma uit la filme. Doar pisicile care stau lingă mine se schimba, eu pot sa stau o zi întreaga sa ma uit la filme. Ma gindesc, în tot timpul asta la ai mei dragi, ii sun, vorbim zilnic… Daca îmi face figuri genunchiul, ca am un genunchi cu probleme, atunci ies și ma duc la fete, la fizioterapie, și cam atât. Nu ma simt arestata și nici nu am frustrare ca nu ies, eu aștept cuminte sa scăpăm de dezastru, sa ma pot întoarce la repetiția pentru un spectacol pe care îl aștept demult. Am răbdare. E ok acasă. Trebuie sa lucram un pic la mintea noastră, e și asa destul stress, e musai sa ne găsim partea cea mai buna în statul acasă. Stiu, lumea a dat năvală la cumpărături, din fericire nu doar romanii au făcut asta, oamenii sint toți la fel, temători și face fiecare ce crede de cuviinta sa se pună la adapost. Cred ca și lor ar trebui sa le spună cineva ca e vital sa stea în casa, ca dacă stai, nu maninci ca atunci cind muncești. Sper sa nu ieșim toți obezi din carantina. Ma gindesc cum aș putea sa le fiu de ajutor celor pentru care statul acasă, în izolare, e asa complicat. E foarte important ca, deși izolați, oamenii sa știe ca nu sint singuri,ca avem mijloace de comunicare online și ne putem ajuta. Și mai cred ca în astfel de vremuri e vital sa fim solidari.
DUMITRU PELICAN ( politician) : Eu sunt in concediu medical, Marina. Probleme cu coloana… Mai sunt si detasat la Giurgiu, pentru ca mi-am permis sa o contrazic pe dna Ministru Violeta Akexandru , prin iesirile mele publice ! Acum astept sa-mi revoce ordinul de detasare . Cam asta fac . Repet, în concediu medical . Citesc, urmaresc stirile , vorbesc la telefon si… in rest nimic..E stare de urgenta si deci logic, nu mai pot fi detasat. Dar… la noi totul este posibil !!! Astept…
CRISTANA BOTA ( fostă crainică a TVR) : Ce fac?!? Tin cont de interdictiile copiilor mei, de recomandarile televiziunilor si ale guvernului sa stau cat mai mult in casa.
Sa iti povestesc cum imi organizez timpul , acum berechet{ahh! ce termen !…sa caut in dictionar originea lui!) . Fac ordine in acte {mi-am dorit din totdeauna pentru ca sunt dezordonata] in fotografii vechi, in haine si in bucatarie Imi pun muzica si ascult si dansez si citesc carti in asteptare. Boierie, nu???
Am grija de florile din fereastra si de pe terasa. Nu intru in panica, desi varsta imi spune sa fiu atenta. Stau de vorba cu prietenele, fara sa le mai inchid telefonul spunand ca “ma grabesc sa fac”,,,sa ma duc”..sa..Deja ma invidiezi,nu -i asa?!
Draga mea Marina! Să nu ma spui, dar mai ies sa ma plimb in parcul Circului si ma uit la copacii in floare, bantuiti de vanturi frivole, ma uit la soare si la tot ce este verde. Doamnelor care cititi aceste randuri, zambiti naturii si asteptati ziua in care o sa alergati de colo dincolo, cu convingerea ca fara voi, fară noi, nu se poate!
Asteptati clipa cand o sa va imbratisati din nou, nu numai cu trunchiurile copacilor singuratici si nu va pierdeti speranta! E doar o clipa din viata noastra! O sa fie BINE!
P. S. Copiii mei si nora lucreaza zi de zi in televiziune si mi se strange sufletul de teamă pentru ei si copii lor. Si uite cum imi vine sa fac rugaciuni pentru toti doctorii nostri minunati, care fac eforturi nebanuite si nerasplatite. Doamne ajuta-ne!
IONEL TUDOR ( compozitor) : Lucrez mult in aceasta perioada pt ca pot sa imi acord mie timpul necesar pt a definitiva unele proiecte. Am terminat deja o lucrare simfonica pt pian si orchestra. Acum ma pregatesc sa incep o alta tema muzicala, pe care o am de mult in minte. Am terminat de orchestrat si o versiune proprie la o piesa din repertoriul international, „Smile”, o varianta pt vioara si orchestra, de care sunt extrem de multumit. Toate aceste lucrari vor intra cat de curand in repertoriul Orchestrei Simfonice Bucuresti. De asemenea mai am de finalizat un proiect de orchestratii originale la cateva lucrari ale marelui compozitor roman Ion Dumitrescu. Cu alte cuvinte, imi petrec timpul la biroul meu de lucru, dar mi-e dor si de concerte si spectacole alaturi de colegii mei. Sper sa ne revedem cu bine, sanatosi!
EVELINE PĂUNA (jurnalist) : Întâi nu am mai mers la Teatru. Nici la Operă. Apoi am renunţat brusc la toate întâlnirile… iar acum, mă rog să treacă tot acest coşmar planetar! În perioada aceasta în care #stauacasă mi-am reevaluat priorităţile. Mi-am dat seama cât de preţioase erau şi zilele banale, cele în care nu se întâmpla… nimic. Ies din casă doar pentru cumpărături, pentru că i-am pus în „arest la domiciliu” pe toți cei din familia mea. M-am născut în 1989, deci nu am stat niciodată la coadă decât pentru „mai mult”. Acum am mers la supermarket și am găsit rafturi goale. Abia acum i-am înțeles pe părinții mei care, marcați de vremurile gri, și acum înainte să mănânce o ciocolată se gândesc dacă am și eu… Atunci aceasta a fost, poate, una dintre cele mai mari crime ale comunismului. Acum… avem și frica. Am găsit, într-o zi, săpun. Câteva bucăți. Săpunul dispăruse de multă vreme de pe rafturile magazinelor. Nu l-am luat pe tot, pentru că m-am gândit că, după mine, poate să vină și altcineva care are nevoie. La fel am procedat și la farmacie. Îmi dau lacrimile ori de câte ori văd bătrâni (foarte bătrâni) nevoiți să iasă din casă și chibzuind ce pun în coș, pentru că ei nu au bani de stocuri. De ei mi se rupe inima! Altceva…. lucrez de pe computer pentru toate colaborările mele, scriu și îmi doresc să vă invit la evenimentul de lansare a următoarei mele cărți. Vreau să fie curând, să ne îmbrățișăm și să zâmbim din nou. Să fim sănătoși! Stăm acasă AZI ca să ne putem îmbrățișa MÂINE!
Comentează