Femei de 10

Ileana Popovici: „Tandrețea și iubirea se asociază foarte bine cu ideea de femeie.”

A avut parte de un destin ca în filme. Părinții ei s-au refugiat din Basarabia, în țara noastră, în 40. Șase ani mai târziu, într-o zi de cireșar, avea să vină pe lume și cea care a cucerit românii prin frumusețea, sensibilitatea și talentul ei. O fire libertină, care iubește natura și animalele, Ileana Popovici e îmbinarea perfectă dintre femeia modernă și cea tradițională. Încă din copilărie, a studiat muzica. Astfel, păpușii i-a luat locul vioara. Deși anii au trecut și copila a devenit o adevărată femeie, pasiunea pentru muzică nu s-a stins. A urmat Conservatorul, ca mai târziu să ajungă unul dintre cei mai buni ilustratori muzicali ai Televiziunii Române. În paralele cu muzica, a fost atrasă și de lumea filmului. Chiar dacă tatăl ei, fiind preot, nu a fost de acord ca fiicele sale să devină
actrițe, atât Ileana, cât și sora sa, Magda Popovici, au urmat această profesie. Ileana, nu a jucat niciodată pe scenă, dar pe marile ecrane a făcut mereu furori, rupându-le inimile bărbaților. „Reconstituirea”, „Zile Fierbinți” sau „Ecaterina Teodoroiu” sunt doar trei dintre peliculele în care aceasta a fost distribută. De suișuri și coborâșuri, a avut parte și în viața amoroasă. Unele iubiri au dispărut în neant, în timp ce altele au reînviat după ani și ani. Și ce e mai frumos decât să te măriți la maturitate cu cel pe care în facultate îl considerai un prinț? A scris cu răbdare și grijă filă cu filă până când a umplut cartea vieții cu cele mai frumoase amintiri și încă mai are mult de scris. Un nume care a lăsat amprentă atât în film, cât și în televiziune. Ileana Popovici,o fire curajoasă și luptăroare cu un suflet de copil, adică o femeie de nota zece.
Alina Anghel: Tatăl dumneavoastră fiind preot nu-și dorea ca fiicele lui să devină actrițe.Totuși ați devenit actriță. De ce ați ales actoria?
Ileana Popovici: Sora mea, Magda Popovici, este actriță. A fost la clasa maestrului Ion Finteșteanu , colegă cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Dorina Lazăr, deci o echipă de aur. Eu am făcut Conservatorul și întâmplător după ce am intrat la televiziune, ca ilustrator muzical, am intrat în lumea teatrului și a filmului. Teatru nu am jucat niciodată, în schimb în film am avut norocul să mă descopere domnul Lucian Pintilie pentru filmul Reconstituirea și de atunci mi s-a deschis această carieră care a fost întotdeauna paralelă cu muzica. Eu am funcționat întotdeauna ca ilustrator muzical la Televiziunea Română, până am ieșit la pensie, 40 de ani.
A.A.: Știu că mama dumneavoastră v-a dat la Școala de Muzică din București, însă dumneavoastră nu voiați fiindcă vă plăcea libertatea de la țară, iar aici stăteați la internat.
I.P.: La internat, din păcate, a trebuit să stau 15 ani și nu mi-a plăcut niciodată viața asta pentru că și din fire sunt foarte libertină. Fiind născută în luna mai sunt o fire liberă și îmi place să ies în aer liber, îmi plac foarte mult animalele și bineînțeles contrângerea asta și faptul că trebuia să studiez și la vioară patru-cinci ore pentru un copil e destul de greu să accepte lucrul ăsta. Cu toate asta, am făcut acest efort.
A.A.: Ați studiat vioara. V-a plăcut acest instrument?
I.P.: La început nu mi-a plăcut chiar deloc. Vioara este un instrument foarte greu și copilul trebuie să aibă o răbdare specială pe care bineînțeles i-o insuflă profesorul. Am avut noroc să am niște profesori iminenți care m-au făcut să-mi placă acest instrument întrucăt de abia după doi sau trei ani iese o melodie proprie și așa că e foarte greu să accepți, copil fiind cum aveam nouă ani, să studiezi patru ore și să nu iasă nimic. Până la urmă am iubit foarte mult acest instrument și m-a ajutat foarte mult pentru că făcând un intrument cum e vioara îți construiești sunetele, îți dezvolți urechea muzicală. Nu oricine poate să facă un instrument cu coardă: violoncel, vioară, violă pentru că trebuie să ai un auz perfect care să te ajute să-ți construiești sunetul. Nu e ca la pian, apeși cu degetul și iese sunetul.
A:A: Așa cum ați spus sora dumneavoastră este actriță. A existat vreodată concurență între dumneavoastră și dânsa?

I.P.: Așa direct nu a fost. Eu niciodată nu mi-am dorit să fiu actriță de teatru pentru că mi-am dat seama că nu am calitățile respective. Să fii actriță de film e una și să fii actriță de teatru este cu totul și cu totul altceva și atunci am mers pe stilul meu natural. Am zis: „Domnule, dacă sunt naturală în film, atunci sigur rolul meu va avea o reușită.” Depinde de rol bineînțeles, dar tot timpul mă gândeam ce aș face eu în situația rolului respectiv. Cred că din această cauză am fost apreciată și de critică și de tot pentru că rolurile mele și personajele mele au ieșit ca niște persoane firești, au reacționat firesc și asta mi-a adus multe satisfacții. La teatru nu am avut niciodată tupeul să mă bag, deci am lăsat-o pe sora mea să-și facă treaba.

A:A:: Dar ați avut vreodată propuneri să jucați în piese de teatru?
I.P.: Da, am avut și le-am refuzat. Am fost conștientă că am limitele mele și trebuie să mi le accept.
A.A.: Nu ați jucat pe scenă, dar ați jucat în filme. Totuși există vreun rol pe care vi l-ați dorit și nu ați avut ocazia să-l interpretați? Care?
I:P: Da. Am avut o propunere pentru filmul „Întoarcerea fiului rispitor” după cartea lui Radu Tudoran, un film care nu s-a mai făcut niciodată. Și mi s-a mai propus în 73, eram foarte tânără, rolul din Kira Kiralina care acest film s-a făcut abia acum, după 40 de ani. Lucrurile astea sigur că mi le-aș fi dorit, dar nu s-au întâmplat. Am făcut alte lucruri care mi-au adus mare satisfacție.
A.A.: Vă propun să facem o trecere de la carieră spre iubire. Știu că pe soțul dumneavoastră l-ați cunoscut de peste 30 de ani. Cum v-ați cunoscut? Cum v-a cucerit?
I.P.: Pe Tudor Gheorghiu l-am cunoscut în 1967 când eram la Vama Veche. Filmam filmul Zodia Fecioarei. Aveam acolo un rol secundar, în schimb am stat toată vara la mare ceea ce pentru mine, studentă fiind, era extraordinar. Nu aveam posibilități să merg să-mi iau o cameră deci am stat toată vara la mare pentru filmul ăsta, la Vama Veche. Era plaja goală, goluță nu exista decât casa construită pentru filmul „Zodia Fecioarei”, în regia lui Manole Marcus. A venit o prietenă de-a mea care era cântăreață, Angela Iucenco și a zis că îmi prezintă un prieten care vrea neapărat să mă cunoască și mi l-a prezentat pe Tudor. Tudor m-a invitat odată să merg la Costinești. El era acolo în vacanță. Ne-am plăcut și între noi s-a legat o iubire foarte frumoasă la vârsta aia. Eram și foarte tineri, însă viața ne-a despărțit. După doi ani de zile ne-am despărțit, fiecare a urmat drumul lui. Nu ne-am mai văzut niciodată.
A.A.: Știu că la 50 de ani ați făcut nunta.
I.P.: Da și de abia în 1997, am primit un telefon și mi-a spus: „Eu sunt Tudor Gheorghiu.” M-am gândit eu Tudor Georghe, nu Tudor Gheorghiu. A!!! Deja mi-am adus aminte. Știi, a fost iubire care nu s-a terminat. Trebuia să continue firul ăsta. A rămas o supapă undeva. Lucrurile nu se consumaseră. Trebuia să vină momentul ăsta și a venit exact la momentul la care aveam nevoie de foarte multă susținere, iubire pentru că mama era într-o situație, așa și dispărut după două, trei luni și deci Tudor mi-a readus din nou echilibru, iubirea și omul de care aveam nevoie.

 

A.A.: Ați declarat la un moment dat că iubirea poate să nu dureze o viață întreagă. De ce credeți acest lucru?I:P: Sigur. Depinde de omul pe care îl întâlnești. Poate că la un moment dat crezi că ești foarte îndrăgostit, că durează o viață întreagă, dar lucrurile se rup și nu e ceea ce ai crezut. Întotdeauna când pornești într-o relație ai sentimentul că e iubire, dar de fapt iubirea e un lucru mult mai serios. Îți dai seama poate în timp și atunci lucrurile nu merg până la capăt.

 

A.A.: Site-ul nostru se numește femeide10.ro. Ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de nota zece.

I.P.: Femei de zece… nota este maximă Important e să fii normal, să fii așa cum ești, să încerci să-i înțelegi pe ceilalți, să fii modest. O femeie trebuie să accepte să fie cum se zice gâtul și să conducă capul. Asta consider că e un dar, dacă îl poți avea. De obicei vrem să fim noi șefele, ceea ce cred că este o mare greșeală. Să fim iubitoare, tandre… Tandrețea și iubirea se asociază foarte bine cu ideea de femeie și mai puțin pretențioase pentru că într-o relație nu tot timpul trebuie să ceri, dar trebuie să știi să și dai. Deci important este să știi să dai și dacă ai și norocul să dai celui care merită… Trebuie să ai răbdare să cauți și până la urmă Dumnezeu îți dă ceea ce cauți.
A.A.: La finalul interviului, vă rog să le transmiteți un mesaj cititoarelor site-ului nostru.
I.P.: O primăvară frumoasă, să se bucure de flori, de ce e mai frumos pe lume și să considere că fiecare clipă din viață este un dar de la Dumnezeu.

Publicitate