…O ajut pe Luminița să se ridice de pe jos și mă rog în gând să nu-și fi rupt vreo mână, vreun picior, sau, Doamne ferește, șoldul. Ar fi fost o “încununare” perfectă a unei zile absurd petrecute pe un aeroport străin – e-adevărat, de un lux turbat – în așteptarea unui TAROM care a întârziat 5 ore. Dar ce contează 5 ore, în viața unui om?!? Important este că Luminița e teafără! și o ajut, împreună cu Elena, să se scuture de urmele lichidului albicios, pe care hainele l-au îmbibat, ca niste sugative flămânzi.
…În jur, lumea e prea grăbită să se oprească din drum, pentru a o ajuta. O compătimesc o secundă, după care se grăbesc să-și recupereze valizele : nu e decât miezul nopții, ceea ce, pt un aeroport internațional, nu înseamnă nimic. La fel cum nimic nu înseamnă nici faptul că sectorul “Duty Free” de la Terminalul “Sosiri” este marcat de o baltă uriașă , lăbărțată pe cimentul grăbit al drumului dinspre Controlul Pașapoartelui, spre benzile de bagaje. Cum spuneam, balta e albă precum iaurtul și, pe deasupra și lipicioasă – cum ne spune Lumi, aproape printre lacrimi . De unde deducem că, probabil, geneza sa este una din sticlele cu lichioruri ce odihnesc în spatele etichetelor cu prețuri în “Euro”. Doi vânzători tineri si cu chipuri impertinente ne privesc impasibili cum o ajutăm pe colega noastră să revină la verticală, singura lor reacție, generată de reproșurile grăbiților trecători fiind “Noi am chemat de trei ori ( mai căzuseră, se pare, încă trei persoane, înaintea Luminiței) femeia de serviciu, nu e treaba noastră!”….
Normal, nu e teaba voastră, căci voi nu sunteți decât niște pârliți de românași, crescuți în indolență și dispreț față de semeni. Balta albă și lipicioasă, de dimensiunile unei bucătării din Ferentari este, de fapt , definiția nesimțirii voastre mioritice, de angajați ai unui aeroport european dintr-o țară ale cărei avioane întârzie frecvent câte 5 ore!
….Un avocat care asistase la “incident” încearcă să le spună celor două caricaturi că este ziua lor norocoasă – a lor și a aeroportului care le dă simbria – pentru că , în orice țară din lume și cu ajutorul unui avocat bun, clientul vătămat poate obține bani frumoși de pe urma unei astfel de neglijențe. Lor însă “li se fâlfâie”, puștii își aruncă unul altuia priviri șmechere, repetând la nesfârșit propoziția care o are ca subiect pe invizibila femeie de serviciu. Între timp, reușesc să mai atenționez, strigând ca din gură de șarpe, alte două-trei posibile “victime”, care în ultimul moment evită căzături de talia “Cascadorilor râsului”.
…Nu știu cum se simte Luminița după accidentul de azi noapte – e prea devreme și… mi-e și frică să o sun! – cert este însă că gustul reîntâlnirii cu țara a fost, iată, extrem de amar, și nu e pentru prima oară. Așa că, odată revenită din Istanbul, din cele peste 2460 de termeni pe care limba romană le-a împrumutat de la cea turcă, îmi vine în minte obsesiv cuvantul “HALAL”. În combin cu tradiționala urare “Bine ați venit în România!” Pare a fi combinația lingvistică perfectă și care li se asortează tuturor celor ce ne trec pragul, fie ei români sau MUSAFIRI. Un alt cuvânt turcesc…de care ni se fâlfâie.
Rubrică oferită de
Comentează