Poza de profil este una încărcată de emoție. Este legata direct de niște “amintiri din copilărie” , pe care am simțit nevoia să i le depăn Anyei, viitoarei mele nore, aflata în vizită la mine. Având în vedere că Anya pleacă mâine la Victor, spre Dubai , astăzi au trecut pe la noi fratele meu si soția lui ( Sergiu si Flori) ca să-și ia ramas bun. Victoraș a crescut sub ochii lor, iar după ce Victor (cel mare) a plecat, Sergiu a jucat multi ani rolul de “figură paternă” în viata fiului meu. Prin urmare, Victoraș le-a fost dintotdeauna foarte drag si, prin ricoșeu, Anya le-a devenit și ea la fel de draga.
Profitând de atmosfera caldă, creată întotdeauna între noi, ne-am pus pe povestit amintiri și am rememorat, pentru Anya, momentul în care “barza” mi l-a adus pe Sergiu! 😜😇❤️
…eram, țin minte, elevă de scoală primară si tocmai venisem de la școală acasă, unde , de data aceasta, mă aștepta nu mama, ci tata. Mama fusese dusa la maternitate dis de dimineata ( eu încă dormeam) căci o apucaseră durerile facerii. Eram tare nemulțumită că nu fusesem și eu trezita să asist la aceste dureri ( mi se părea tare “cool” și aș fi avut ce povesti, a doua zi, la școală. Nu mai spun că mă pregătisem pentru acest moment cu saptămâni înainte, așa că am plecat îmbufnată la ore, unde gandul mi-a stat numai la berze, pântecele umflat al mamei, bebelusi cu căciulite roz sau bleu. Pe atunci ecografii nu existau, familiile stăteau cu sufletul la gură, până să afle ce sex va avea noul născut. …La ora 12, cum spuneam, m-am întors acasă vijelios, unde mă astepta tata, care se învoise, țin minte, de la redactie si patrula prin jurul telefonului negru cu coarne , așteptând ca acesta să sune.
…Am înghitit cu noduri pranzul încălzit de tata , continuând să fiu supărată pe el, pentru că nu mă trezise la 5 dimineața, atunci când mama fusese dusă la maternitate de vecinul Bălanescu ( noi n-aveam mașină). …Îmi vedeam părintele nervos, de aceea era bine să nu mă fâțâi prea mult în raza sa vizuală : tata era “periculos” și cand era calm, darămite când avea o apăsare. Iar acum apăsarea era chiar una majora : ce îi va aduce barza? – din nou o fată, sau de data asta un fecior, care să-i ducă numele mai departe? … Aveam 9 ani și constat că ziua aceea o țin minte ca și cum s-ar fi intâmplat nu acum juma’de secol, ci fix aseara, imediat după concertul lui Tăndărică…
Pe la ora 14 și ceva, telefonul a sunat, în sfârșit. L-am perceput ca și cum a fost sirena lui Vasile Roaita! Ne-am repezit amândoi, fiecare din camera sa, spre coarnele negre. Tata a smuls dintre ele receptorul, eu mi-am ciulit urechile. Mintea mea de 9 ani înmagazina fiecare informatie, pe care tata o repeta, cu pauze, parcă pentru a retine mai bine cele spuse de vocea de la capătul celălalt al firului : “Aha….deci e băiat…3 kile douăsute….52 de centimetri …”.
Până să-mi spună “Ai un frate!”, eu o zbughisem deja pe ușa apartamentului, către Parcul Floreasca, oarcul copilariei mele, ce stătea tolănit până hăt departe , lipit de salba noastră de blocuri si sfârșit în patinoarul cu acelasi nume… Fiecare ins care-mi iestea in cale, indiferent că-l cunoșteam sau nu, era oprit din drum de către mine și obligat să asculte ceea ce-i recitam, gâfâind, dintr-o rasuflare : “- Am un frate! Are e kile douasute si 52 de centimetri!” Și asta de câteva zeci de ori
…Habar n-aveam ce semnificatie aveau acele detalii, dar simțeam nevoia să afle toată lumea minunea întâmplată în viața mea. Imi dorisem atât de mult un frate, încât nici până acum n-am încercat să aflu vreodata, dacă Sergiu a fost un simplu “decrețel” sau mai degrabă răspunsul părinților mei, la insistentele mele crâncene, de a-mi furniza un frățior.
Una peste alta, în nici o oră, întregul cartier Floreasca aflase că mama Marinei, din blocul C5, i-a născut acesteia “un frățior de 3 kile două sute și măsurând cu doi centimetri peste o jumătate de metru”!
Acea mândrie și bucurie imensa m-au urmărit , de atunci, in timp, eu devenind, de buna voie, o a doua “mămică” pentru fratele meu, pe care mi-am exersat, încă de pe atunci, nu numai grija materna, ci și abilitătile pedagogice.
…și iată ca Dumnezeu mi-a răsplătit acea tenacitate de a lupta pentru visul meu de a avea un frățior , dar și grija cu care l-am învăluit, încă de la naștere. Iar răsplata este că astăzi eu am, în Sergiu, cel mai important sprijin în viată, cel mai fidel confident, cel mai bun sfetnic în toate momentele dificile și cel mai bun partener în proiectele de până acum!
Fotografia de mai jos nu este chiar de la venirea din maternitate, însă o iubesc foarte mult, pentru că adună într-insa atâta iubire, câtă nu vor putea transmite niciodată rândurile mele, oricât de mesteșugite n-ar fi ele.
RUBRICĂ OFERITĂ DE FARMACIILE CATENA : CHOLEST REDUX
Comentează