Stimată redacție! Vă scrie o mamă deznădăjduită, cerându-vă un sfat, așa cum am văzut eu că au facut și alți telespectatori cu probleme. Fiul meu, Cosmin, a terminat anul trecut Facultatea de Istorie, fiind unul dintre cei mai buni studenți ai promoției sale. A reușit să-și găsească un post de suplinitor la o școală de la marginea Bucureștiului. Între timp, soțul meu a decedat lăsându-mă singură și plină de datorii, din pricina unei situații de familie cu care n-aș vrea să vă încarc inutil. Colac peste pupăză, tot anul trecut am aflat de la medic că tratamentul pe care trebuie să-l urmez este extrem, extrem de costisitor. M-am pensionat pe caz de boală, toate cheltuielile casei, căzând practic pe umerii lui Cosmin. Cred că știți cât câștigă un profesor, mai ales unul aflat la început de carieră.
Însă, în dorința lui de a se achita cât mai bine de toate datoriile ce i-au revenit dintr-o dată, Cosmin a apucat-o, din păcate, pe un drum al pierzaniei. În această vară un fost coleg de liceu i-a propus, ca să-i zicem așa, o afacere. Amândoi, băieți tineri și frumoși, au găsit o cale cel puțin discutabilă, de-a face bani. Le ofereau companie unor femei singure și cu o stare materială foarte bună venite pentru a-și petrece concediul pe litoral. Am aflat foarte târziu de acest lucru de la o fostă colegă de serviciu care l-a surprins într-o astfel de ipostază absolut jenantă. Sigur că am explodat, însă Cosmin mi-a replicat sec: „O fac pentru tine, mamă, ca să-ți fie viața mai ușoară.” În toamnă, însă, lucrurile au luat o întorsătură și mai urâtă. Una din să-i zicem, clientele fiului meu, mai mare cu peste 30 de ani decât el, s-a agățat pur și simplu de el propunându-i cu nesimțire să continue relația începută în vară și mai mult să se mute chiar la ea. Iată, au trecut deja două luni de când Cosmin locuiește la această femeie. Vine regulat pe acasă, are grijă de mine, însă nu comentează nimic din ceea ce i se întâmplă. Sigur l-aș mânia pe Dumnezeu să nu recunosc că într-adevăr viața noastră a devenit mult mai ușoară, dar oare prețul plătit nu e prea mare? Nu-i păcat de tinerețea lui, de planurile pe care mi le-am făcut pentru el, eu și răposatul meu soț? Oare asta mi-a fost hărăzit să nu pot crește nepoții? Ce să fac, vă întreb pe dumneavoastră și pe psihologii care văd că frecventează emisiunile dumneavoastră? Simt că viața mea nu mai are niciun sens și mă simt direct răspunzătoare pentru tot ceea ce s-a întâmplat.
M-am adresat dumneavoastră ca de la mamă la mamă și sper că mă puteți ajuta măcar,măcar cu un sfat.
Cu deosebita considerație,
Luminița Dumitru.
sursa foto: torrentrg.com





Lasa ca-i vine lui mintea la cap cand baba nu mai poate…
Intotdeauna m-am indragostit de persoane mai mari ca mine. Mult mai mari. Am incercat sa fac sa fie multumiti parintii si sa nu am relatii pe care stiam ca nu le-ar accepta. Am aproape 38 de ani de viata si cam tot atatia de singuratate. Multe momente de depresie. Sunt o persoana care isi poate calca pe sentimente pt a face ce e “bine”.
E pacat de tineretea lui? Dar daca e tot tanar si singur si nefericit sunteti mai multumita?
Si ce inseamna bine si pentru cine?
Daca copilul va face fericita si plateste cu nefericirea lui e bine?