Inutil să vă spunem cât este de neplăcut, femeie fiind, și încă și una de la oraș, modernă și cochetă, să constați că organismul îți joacă feste și că ți-au apărut, pe chipu-ți drăgălaș, niște…mustăți de toată frumusețea. Desigur, nu te-ai molipsit de la niciun bărbat macho, cu care ai avut o intersectare amoroasă (!) ; cauzele sunt preponderent hormonale, și va trebui să te hotărăști să te adresezi unui doctor endocrinolog . Mustătile însă nu dor, deci nu te împing afară din casă, către Policlinică, iar penseta le rezolvă urgent, deși la un moment dat va deveni obositor să te tot pensezi sau epilezi.
Nu e mai simplu să scapi definitiv de nenorocirea care-ți răpește o bună parte din feminitate?
Dacă răspunsul e NU – continuați să vă jumuliți săptămânal, folosind metodele preferate. Dacă însă ați răspuns afirmativ, vă vom recomanda un leac băbesc, descoperit de noi pe site-ul fithacker.ru. Autorii lui – niște „babe” cu cunoștințe în domeniu, ne asigură că, folosindu-l vom scăpa pe veci de acest blestem! În plus, metoda recomandată – folistă pe scară largă de femeile din Orient – nu numai că nu este dureroasă, ca toate celelalte pe care le-ați folosit până acum, ci și vă îmbogățește pielea cu vitamine și minerale.
Iată, deci, de ce anume aveți nevoie:
– o lingură de pastă din ovăz. Pentru a o prepara, amestecați o jumătate de linguriță de făină de ovăz cu 6-8 picături de zeamă de lămâie și cu o lingură de miere.
– două linguri de miere de albine
– două linguri de zeamă de lămâie
Ce aveți de făcut?
Amestecați toate ingredientele, iar cu pasta obținută masați locul cu pricina. După ce pasta a fost întinsă pe zona respectivă, lăsați-o acolo timp de 15 minute. După care spălați locul cu apă caldă. De fapt, veți obține o cremă de față eficientă și relativ plăcută.
Repetați procedura de 2-3 ori pe săptămână. Peste o lună cei din jur vor observa efectul miraculos : niciun fir de mustață nu va mai staționa pe chipul dvs! Mai mult: o să și uitați de calvarul prin care ați trecut!
Comentează