În funcție de modul în care te iubești pe tine depinde modul în care te vor iubi și ceilalți.
10 lucruri pe care trebuie să le faci pentru a o viață sănătoasă, pentru iubirea de sine și o viață împlinită:
– Prioritizează-ți timpul
Prinsă în capcana vieții sociale, alergătura zilnică și nevoile celorlalți, pur și simplu uiți că ai nevoie de puțin timp și pentru tine. Așa cum petreci timp cu persoanele pe care le iubești, tot așa trebuie să petreci timp și cu tine, cu gândurile și planurile tale. Alocă zilnic timp pentru o activitate care îți place.
– Vorbește-ți cu respect și dragoste
Imaginea pe care o ai despre tine este foarte importantă. Dacă ai adesea gânduri negative, efectele nedotite, precum stima de sine scăzută, nu vor întârzia să apară. Încearcă să înlocuiești gândurile negative cu unele pozitive.
– Consumă alcool cu măsură
Un pahar de vin la finalul unei zi obositoare îți poate oferi relaxarea de care ai nevoie. Când te afli însă în mijlocul unor probleme, există tendința de a exagera consumul de alcool. Încearcă să îți cunoști limitele pentru a evita impactul negativ atât asupra sănătății fizice cât și psihice.
– Găsește-ți timp pentru activitățile care îți fac plăcere
Dacă nu îți găsești timp pentru activitățile sau lucrurile care îți plac cu adevărat, nu vei fi niciodată fericită, pe deplin. Fă din hobby-urile tale o prioritate!
– Înconjoară-te de oameni pozitivi
În cazul în care persoanele de care ești înconjurată nu te fac să te simți bine, ar trebui să îți găsești alți prieteni. Stai departe de negativiștii care au tot timpul ceva de comentat.
Sportul joacă un rol important atât pentru sănătatea ta fizică cât și pentru echilibrul psihic. Prin sport, nu ardem doar calorii; obținem și o creștere a stimei de sine și a creativității.
– Organizează-ți inteligent veniturile
Dacă nu ai grijă de veniturile tale, te vei trezi într-o situație foarte stresantă. Trebuie să ai grijă cum te organizezi pentru a evita astfel de situații. În fapt, nu ai nevoie de mulți bani pentru a fi fericită. Trebuie doar să știi cum să te organizezi.
Este esențial pentru rutina ta să dormi suficient cât să oferi corpului tău posibilitatea de a se reface și încărca cu energia necesară. Privarea de somn te poate face morocănoasă, iritată și duce la atacuri de panică, anxietate sau depresie.
– Urmează o dietă sănătoasă
O dietă sănătoasă și echilibrată te ajută în lupta cu insomnia, îmbunătățește calitatea pielii și a părului, îți oferă energia de care ai nevoie. Nu neglija acest aspect!
– Alăcă timp și resursele necesare pentru a face din grija față de tine o prioritate
Grija față de propria persoană nu este un lucru atât de simplu. Necesită credință, sprijin, sinceritate, acceptare, înțelegere, iertare, vindecare, efort și timp. Nu te scuza spunând că ești prea ”ocupată”. Trebuie să găsești timp și energia necesară pentru a avea grijă de tine. Dacă nu ai tu grijă de tine, atunci cine?
Sursa: positivethingsonly.com
Comentează