Mă recunosc în felul tolerant și bun al lui Harry Potter de a privi toți oamenii și toate viețuitoarele din jurul lui, în stilul aproape obsesiv al lui Hermione de-a învăța totul și de a-și dori să fie mereu prima din clasă, în felul demn în care Ron își poartă condiția materială modestă, neacceptând-o și nelăsând-o să-i frângă aripile.
Mi se pare, de fapt, că semăn cu mai toate personajele din Harry Potter. Sau măcar că aș vrea să semăn cu ele…
Cu doamna profesoară McGonagall, care e adesea cam înțepată, dar care se poziționează întotdeauna de partea dreptății și e loială fără ezitări școlii și lui Dumbledore, cu Lupin, cel pedepsit să devină licantrop, dar care nu lasă o asemenea întâmplare nedreaptă a sorții să-i știrbească bunătatea sufletului, cu Tonks care crede în iubire și își dedică toată energia căutării împlinirii prin dragoste, cu Hagrid cel iubitor de animale și de ciudățenii, cu Sirius cel viteaz, frumos și bun, cu doamna Weasley cea mămoasă și curajoasă…
Însă dintre toți, de departe, cel mai mult îl iubesc pe Dumbledore. Și nu pentru măreția lui și pentru faptul că este considerat cel mai puternic dintre vrăjitori, ci pentru felul în care lăcrimează discret atunci când se emoționează, pentru umorul lui subversiv, pentru felul în care nu dă doi bani pe protocol, încât ajunge să le spună elfilor de casă, pentru a-i încuraja pe drumul lor spre dezinhibare, că, dacă vor, pot să vorbească despre el ca despre un ramolit bătrân.
Așa cum, atunci când eram copilă, îmi doream să fi fost eu Olguța din La Medeleni, așa mi-aș dori acum, când sunt femeie în toată firea și am ajuns la cărțile cu Harry Potter citindu-i fetiței mele micuțe, Iza, să fiu pe de-a-ntregul un personaj dintr-o carte pe care mulți o cred carte de copii. Dar eu consider povestea în șapte volume a lui Harry Potter drept cel mai bun manual de dezvoltare personală și evoluție spirituală. Și pe Albus Dumbledore un model de urmat în viață, așa cum modele îmi sunt toți oamenii valoroși și puternici, dar care știu să se poarte prietenos și generos cu cei din jurul lor, care încă mai suferă din cauza greșelilor trecutului și se străduiesc să le îndrepte și cărora, oricât de consacrați ar fi, li se mai umezesc uneori ochii de lacrimi de recunoștință, surprinși de admirația celor din jur. Citește mai departe…
Comentează