Femei de 10

“ Eu vreau de la viață… ori totul, ori nimic!” – interviu cu regizorul de film de origine română, VIOLETA BÎRLĂ

Șansa de a dialoga cu unul din viitorii mari regizori ai lumii ( eu chiar cred în Violeta! ) nu-i de ici , de colo! Am început prin a fi impresionată de povestea sa de viața. Una, demnă ea însăși de un film. Sau măcar de un subiect, în emisiunea mea, “Femei de 10, Bărbați de 10” ( și sigur va fi așa ceva, în viitorul sezon!). Apoi, după ce i-am “ cercetat”  și activitatea , am fost convinsă că am de a face cu un om valoros, care merită să fie popularizat, dat ca exemplu. Prin urmare, așa s-a născut interviul de mai jos, cu un copil orfan, care și-a depășit limitele și a ajuns să lupte, departe de țara sa,  pe unul din cele mai complicate fronturi ale competiției : cel al artei. Și…a reușit! Este o lecție de viață, povestea invitatei mele. Dar mai bine să vă las în compania Violetei Bârlă, unul djntre cei mai frumoși oameni, din câți am cunoscut! 

 

Marina Almășan : –  Înțeleg că nu ai avut o copilărie din cale-afară de veselă, Violeta…Ne poți povesti despre ea?

Violeta Bârlă : – De fapt…nu am avut copilarie. Eu nu stiu ce inseamna sa fii copil . Un munte de amintiri , amintiri si episoade  90% nefericite . Va rog sa ma iertati,  dar din pacate,  cred ca  nu cuprinde suficientă apă marea,  atat de mult am putut sa plang,  de la zero pana la 20 de ani . Am fost parasita de mama biologica,  la scurt timp de la nastere.  Aveam exact o luna , doar atat . La scurt timp,  a renunțat si bietul tata la mine . Am mers din spital,  la stat . Acolo am ramas timp de 3 ani . Nu vreau sa va povestesc cata durere si cat de chinuiti au fost copiii anilor 80/90.  Eu am stat din ‘83 pana aproape în ‘87 … Din pacate imi amintesc doar holurile albe,  camerele albe , noi nu aveam pe atunci culori . Alb si negru … mai mult noi nu am meritat ! Noi nu aveam jucarii , nu aveam pe umarul cui plange 😢  Plangeam singuri , cand un copil incepea sa planga toti copiii plangeau in cor , iar daca un copil radea mai multi radeau ..Așa trecea timpul in orfelinat… Trecea . Ne leganam in patuturile albe de fier; era singurul mod pentru a ne trece si noua timpul . Mancarea noastra era doar lapte si gris , gris si lapte si in fiecare zi doar atat … portiile erau mici,  trebuia sa te grabesti să mananci,  altfel copiii de alaturi iti furau portia,  te muscau,  te bateau … Îmi amintesc vag toate acestea, dar din pacate asa era atunci … La 3 ani tata a venit impreuna cu femeia cu care traia pe atunci . Au venit pe o iarna grea si m-au luat acasa .  Mi-a mers însă din rau in mai rau . Si ce daca nu m-ar fi salvat? Daca a trebuit sa platesc cu multa umilinta  faptul ca am fost salvata , atunci mai bine trebuiau sa ma lase sa mor ! Nu mi-a fost deloc bine cu mama vitrega . Am suferit , am suferit enorm . O mama vitrega si frati vitregi nu te pot iubi niciodata la fel ca familia ta biologica  și, indiferent cât se vor strădui, nu vor putea sa ti ofere caldura sufleteasca de care, un sarman copil ca mine, avea mare nevoie . Pretul plătit a fost prea scump pentru mine . La 7 ani ei au ajuns la un pas de despartire si au hotarat sa imi spuna adevarul . Am crezut ca imi sta inima in piept , atat de mare mi-a fost durerea . Am conștientizat atunci tot ce a fost gri pana în acel moment, în viața mea . De atunci am știut ca singura mea alinare era arta cinematografica . Era singurul meu vis . Voiam sa traiesc , sa cresc peste noapte si sa devin o mare stea in lumea filmului ,a televiziunii  Eu simteam de atunci ca sunt diferită . Simteam ca am ceva in plus . Stiam ca voi vrea sa traiesc doar pentru a straluci . Asadar, la scurt timp am plecat impreuna cu tata in casa lui . Am locuit impreuna 3 ani si un pic . Tata era un om foarte muncitor . Muncea din zor si pana in noapte . Nu avea timp sa imi ofere caldura sa si cred ca nici nu ar fi reusit , deoarece tata a ramas orfan de tata cand avea doar 2 ani , bunicul meu murind  pe front . Iar tata,  de la varsta de 2 ani, nu a mai avut un tata iar la doar 13 ani a ramas orfan si de mama . Asadar nici el nu a fost un copil fericit . De aceea nu am amintiri frumoase cu el . Era un tata sever , foarte sever . Probabil ii era teama sa nu care cumva sa ma piarda de sub control ; de aceea cu mine a fost un tata foarte drastic . Eu eram un copil bun,  dar foarte energica . La 11 ani,  pentru că tata nu avea timp de mine,  am mers din nou in orfelinat . Pe o parte imi doream sa merg acolo , aveam deja colege de clasa cu care ma intelegeam bine,  iar ele aveau o copilarie mai usoara decat a mea . La tata nu imi lipsea nimic , Dar nu aveam caldura tatei , trebuia sa spal,  sa am grija de casa, sa fac de mancare si sa il ajut si pe tata . Deci pana la 11 ani nu am știut ce inseamnă sa fii copil …. Dar si in orfelinat,  prima perioada a fost tare trista . Ramaneam la geam ore in șir,  in timpul liber,  cu speranta ca cineva mă va cauta . Credeam ca mama își va aminti cândva ca a parasit un copil nevinovat . Dar nimic… Pe mine, timp de 8 ani, nu m-a cautat niciodata nimeni . Am plans mult ,foarte mult . De la varsta de 9 ani imi doream sa mor , efectiv nu imi doream sa mai traiesc . Am avut de multe ori tentatia de a renunta la viata …. Și stiti de ce sunt inca aici ? Pentru cinematografie.  Cinematografia si televiziunea sunt singurul lucru care inca mă ține in viață .  Ce culoare i-ati da copilariei mele daca v-as intreba ?

Marina Almășan : – Offf…pare că tocmai am vizionat un film alb-negru, adunând multă tristețe în el… Te-aș întreba, totuși,  care a fost contribuția anilor grei, pe care i-ai traversat? Ce anume au clădit în tine? Ce sechele au lăsat?

Violeta Bîrlă : – Anii grei au cladit in mine omul de astazi . Datorita copilariei zbuciumate, eu sunt astazi o femeie cu o inima imensa , iubesc foarte mult pasarile ( toate vietatile cerului ) lucrez foarte mult pe teme sociale , sunt alaturi de copiii mai putin norocosi si de batranii parasiti si uitati de proprii copii . Mi-as da viata, ca sa le pot alina durerea . Incerc,  datorita anilor de suferinta,  sa nu fac rau nimanui ! Nu vreau sa supar pe nimeni ! Imi doresc sa plec din aceasta lume cu constiinta impacata .

Marina Almășan : – Ești un om tare frumos, Violeta! Spune-mi, când ai simțit concret că ești atrasă de scena? 

Violeta Bîrlă : – Am simtit ca imi doresc scena de la varsta de 7 ani . In momentul in care  mi s-a spus adevarul , acela ca am fost parasita de mama si am facut legatura cu amintirile din orfelinat , m-am rugat la Dumnezeu sa devin o stea . Daca ma gandeam că n-o să reușesc,  atunci imi doream sa mor, atat de trista eram .

Marina Almășan : – Cum a decurs viața ta, după orfelinat? când și cum ai apucat-o pe drumul pe care ți-l doreai? 

Violeta Bîrlă : –  Viata mea a decurs cu multe obstacole . La 18 ani am iesit din orfelinat , am muncit din greu intr-o fabrică, avand program aproape dublu,  ca sa imi pot permite sa duc o viata modesta . Apoi am lasat Romania , in 2003 am venit in Italia,  la Roma . Aici mi-a fost greu la inceput , se gasea greu de lucru, deoarece eram clandestina . Am facut orice fel de “munca de jos” . Sustinuta de un bun prieten –  care imi este alaturi ca un parinte si astazi – am ales sa merg,  3 ani mai tarziu,  la studiourile de cinematografie cele mai faimoase . La Cinecittà . In ziua cand am fost aleasa dintre 1.600 de candidati,  am plans , pentru prima data in viata,  de fericire! 

Marina Almășan : – În sfârșit, cum se spune,  “a răsărit soarele și pe ulița ta”. Dar spune-mi, îți mai amintești momentul în care  ai ajuns  la Roma? Ne poți povesti primele tale zile “în pribegie”? Cum te-ai acomodat cu noua ta viață? Care i-au fost greutățile de început? Povestește-ne o întâmplare memorabilă. 

Violeta Bîrlă : – Am ajuns la Roma pe 16 octombrie , iar ceea ce imi amintesc foar bine, era ca am plans tot drumul pana la Roma . Tare mult am regretat sa imi las tara, orasul meu natal ( Focșani – n.r.)  … dar tare mult imi doream o schimbare radicala , o viata noua . Gandul ca aici poate voi deveni artista,  mi-a dat o forta de fier . Primele zile țin minte că ma plimbam prin Roma si atat de mult ma incanta,  incat uitam sa mai mananc . Roma este magica . Sufeream, imi era greu, ma simteam singură,  dar cand ieseam in oras,  vantul imi mangaia parul si parca un aer bland ca o mamă imi stergea lacrimile de pe obraz .

Marina Almășan : – Cine a fost “zâna ta bună”, in materie de carieră? 

Violeta Bîrlă : – Zana mea buna a fost o profesoara de dictie . Sa stiti ca ma iubea foarte mult . A fost singura care mi-a citit trecutul fara sa ma cunoasca și mi-a zis : “Ochii tai sunt o carte deschisa Violeta ! Ce ti s-a intamplat,  copile ? Să știi că eu nu am o bagheta magica . Stiu doar ca tu vei ajunge departe! ” ….Si da,  a avut dreptate .

Marina Almășan : – La început,  ai fost actriță. Ne povestești această etapă? 

Violeta Bîrlă : – Da,  la inceput eram axata doar pe actorie , iubeam foarte mult sa recit . Si profesorii mei imi ziceau ca sunt tare talentata . Am jucat atat in piese de comedie, cat si in piese dramatice . Dar simteam ca imi doream mult mai mult decat sa fiu intr-un teatru de perfierie,  și asta pentru ca nu aveam pile si cunostinte . M-a emotionat odata cand, la un spectacol ,  la final,  s-a tras cortina și am auzit publicul in sala strigand : “Violeta , te iubim!” … m-am intors acasa plangand ;  a fost o emotie care va ramane mereu vie in inima mea .

Marina Almășan : – Ce frumos! Și… de ce ai făcut pasul spre regie? 

Violeta Bîrlă : – Pasul spre regie?  Pentru ca indiferent cat de buna as fi fost in actorie,  din pacate,  fara cunostinte , fara pile,  te izbesti de un zid pe care cu greu il poti darama … Eu nu imi doream sa fiu o simpla actrita . Eu vreau, de  la viata, ori tot,  ori nimic .  Am planuri mari cu mine . Si am nadejde, in Dumnezeu si in mine,  că așa va fi .

Marina Almășan : – Care au fost “victoriile” tale, in acest domeniu?

Violeta Bîrlă : – Da, am avut victorii, in acest domeniu.  Facând regie,  oamenii –  atat in Italia, cat la noi in tara si
peste hotare –  ma cunosc ca regizor si creator de film . Datorita acestei alegeri eu sunt astazi, în întreaga lumr,  VIOLETA BIRLA.  . Ma cunosc colegi in India , in America  si bineinteles in Europa . Am castigat cateva premii cu filmele mele . Am realizat 4 filme :  doua de scurt metraj si doua de lung metraj . În ultimul meu film, in rolul principal a jucat celebra noastra actrita Maia Morgenstern . Ce sa va spun?  Sunt 8 ani de cariera! Sunt cei mai frumosi ani din viata mea . Sunt anii care mi-au oferit lacrimi de bucurie . Pot spune ca eu… am doar 8 anisori! 

Marina Almășan : – Mulți înainte, draga mea! La ce lucrezi în prezent?

 

Violeta Bîrlă : – Lucrez la un nou film de mediu metraj . Se numeste “Eclipsa vietii” .Este un film dramatic social . Vorbim despre emotiile traite de oameni , de copii,  urmele lasate de acest razboi numit COVID . Nu pot sa va dau foarte multe informatii,  deoarece imi doresc foarte mult sa avem filmul in sala si cu public . Ne dorim,  atat eu cat si intreaga noastra echipa,  sa va avem la premiera . Va vom lasa surprinsi . Promit !

Marina Almășan : – Voi fi prezenta, negreșit! Pănă atunci însă sper să fii și tu prezentă în emisiunea noastră, a românilor de nota 10! Ce planuri de viitor  ai, Violeta? 

Violeta Bîrlă: – Planuri de viitor… Inca un film,  in care imi doresc foarte mult o bună colaborare cu cel mai celebru coleg , regizorul Pupi Avati . Vom semna impreuna regia unui film foarte important . Filmarile vor incepe in luna martie,  inceput de aprilie . Imi doresc sa pot reveni in Romania,  la “Centrul cultural Violeta Birlă”  . Un Centru dedicat copiilor din centrele de plasament . Proiectul a inceput de la mine,  de la Focsani si in scurt timp ni s-a cerut să-l extindem si in alte 4 orase de la noi din tara . Le ducem arta cinematografica si teatrala , cultura in general,  copiilor mai putin norocosi . Din pacate, pandemia ne-a oprit . Dar abia astept sa pot imbratisa copiii de la mine de la Focsani . Ii iubesc foarte mult si vreau sa ma laud cu ei . Sunt copii foarte buni si ascultatori  .

Marina Almășan : – Te felicit pentru această inițiativă! Vorbeste-ne puțin despre viața personală. 

Violeta Bîrlă : – Viata  mea personala…Eu pana in prezent sunt prinsa cu latura artistica. Am 3 papagali,  care sunt tot ce am mai de pret . Cand scriu filme,  ei imi țin companie . Nu as rezista sa stau inchisa intr-o casa, fara nici macar o pasare alaturi de mine . Nu am avut inca noroc in dragoste . Cred ca pe primul loc am pus cariera . Imi doresc un suflet pereche,  dar trebuie sa fie un adevarat barbat . Eu am nevoie alături de mine de un om la fel de sensibil si sentimental ca și mine . Eu iubesc neconditionat  si sunt geloasa foc! 

Marina Almășan : – Sunt sigură că un om minunat ca tine ( chiar și geloasă ! 😁) își va găsi jumatatea! Ce anume te recomandă pentru nota 10, Violeta? 

Violeta Bîrlă : – Ma recomanda pentru nota 10 , cred, felul meu de a fi . Sunt omul pe care il cititi  acum . De fapt, nici nu stiu daca merit nota 10 . Am sa va rog sa evaluați voi, daca sunt sau nu o femeie de 10!  Imi este teama sa imi dau o notă mai mare.  Nu vreau sa gresesc si nici sa supar pe nimeni .

Marina Almășan : – Bine, consideră-te atunci notată de noi. 10, Violeta! Cu felicitări! Spune-mi, ai vreun mare regret? 

Violeta Bîrlă : – Am regrete,  sigur ca da . Regret ca am ales sa imi cunosc mama dupa mai bine de 28 de ani . Si acum ma doare inima,  daca ma gandesc cat de mult m-a dezamagit ! Mi-a vorbit de sus , m-a privit de sus si cu aroganta mi-a zis ca ea nu regreta fapta sa . Regret apoi ca nu l-am iertat pe bietul tata … mi-a cerut iertare in ultima luna din viata;  ii parea rau ca nu mi-a putut oferi o copilarie linistita … Iar eu atunci eram prea dezamagita , prea tanara (aveam doar 22 de ani),  ca sa inteleg tot ce astăzi pot vedea cu alti ochi ! Regret ca si astazi încă mai sufar si nu ma accept cu acest handicap de a nu fi avut  doi parinti . Sufar enorm inca si azi . Tare mult mi-am dorit o familie,  care sa ma iubeasca neconditionat .

Marina Almășan : – Dar o mare dorință de acum? 

Violeta Bîrlă : – O mare dorinta… Sa imi ajute Dumnezeu, dupa inima mea . Sa pot realiza multe filme , sa pot vorbi la mii si mii de studenti , nu doar in Romania si in afara . Am intalnit, in acesti 8 ani, cateva mii de studenti,  in diferite intalniri si ma bucur ca am fost aleasă de ei,  ca model .

 

Marina Almășan : – Hai să încheiem cu un video, legat de tine. Te las să-l alegi pe cel mai semnificativ și sa ne dai linkul. 

Violeta Bîrlă : – Iată două astfel de momente : 

http://m.stiri.tvr.ro/de-la-violeta–din-inima–o-regizoare-crescuta-in-orfelinat—i-a-lansat-la-foc–ani-primul-scurt-metraj_843971.html 

https://observatornews.ro/eveniment/momente-emotionante-la-un-cinematograf-din-focsani-290201.html