….“Ai o privire de sfântă!” – mi-a spus învățătoarea mea , după ce spărsesem vaza cu flori de pe catedră, în hârjoneala mea din recreație. Eram locatara băncii întâi și probabil, de teama represaliilor, am tăcut mâlc, atunci cand “tovarășa” a încercat să afle cine-și revendică pocinogul. Țin minte că înlăuntrul meu tremuram ca varga, dar privirea îmi era , pesemne, atât de vițelină, de blajină și nevinovată, încât îi atrăsese și ei atenția.
… “Privire de sfântă”… Adică de ființă care n-ar face niciodată niciun rău… M-am frământat toată ora de citire ( în care oricum mi s-a părut că lumea se uită doar la mine și că învățătoarea stie prea bine, de fapt, că eu sunt făptașul) după care, în recreația următoare, am mărturisit. Și, deși eram autoare de prejudiciu😊, am fost felicitată și dată de exemplu. Brusc, nu numai privirea mi-a fost de sfântă, ci am simțit că sunt sfântă cu totul!
….Nu știu de ce mi-am amintit acest episod. Si culmea! mi l-am amintit pe la 3 dimineața, când ecranul mobilului mi-a luminat primul mesaj de “La mulți ani!” al zilei. Am realizat că se făcuse deja 15 august și că astăzi se va sparge conducta cu urări de toate felurile. Și asta chiar dacă sunt MARINA , și nu MARIA, dar mai ales, chiar dacă nu am avut niciodată sentimentul că aș fi o sfântă…. Decât poate atunci, prin clasa a patra, când am avut curajul să-mi recunosc public fapta.
…Insomnia odată instalată, m-am gândit cât de nedrept circulă acest “La mulți ani!”, în zilele cu sfinți din vremurile noastre. Cât de greșit se sărbătoresc oameni care nu au nicio legătură cu ideea de “sfinți”. Câte chermeze vor fi astăzi organizate , în jurul nostru, nu de “sfinți”, ci de de diavoli, în adevăratul sens al cuvântului! Și cum nu se vor jena să-și primească urările de “sfinți” personaje odioase, care fac rău pe bandă rulantă, neavând nicio legătură cu ideea de “sfânt” – decât cea întâmplătoare, a unui nume care oricum le-a fost administrat de alții…
….Odată mijiți zorii, mi-am vârât nasul în dicționar, vrând să vâd în ce măsură îmi voi merita felicitările încasate astăzi : “Sfântul este o persoană care, din punct de vedere religios, este considerată foarte apropiată de Divinitate și fără păcate. Un sfânt este o persoană care pe parcursul vieții a făcut fapte bune…”. Am început să-mi recapitulez faptele bune…S-au adunat câteva ( la un anumit moment chiar am obosit să le tot adun, în minte) dar am identificat și destule întâmplări care-mi trăgeau în jos socoteala. Am să dau exemple… Din câte știu, un sfânt se poartă frumos inclusiv cu cei care-l batjocoresc. Ori mie asta nu prea mi-a reușit niciodată. Și nu mă simt sfântă, bunăoară, nici atunci când, trecând pe lângă un cersetor, în loc să-i întind bănuțul cerut ( o fac, dar foarte rar!) îl suspectez că, de fapt, e un infractor care păcălește lumea. Un sfânt n-ar proceda așa. …Am mai găsit astfel de exemple, mărunte e drept, dar care mă îndepărtează de ideea de “sfântă”. Numărul faptelor bune pe care le-am făcut este oricum mult prea mic, în comparație cu cel al oamenilor necăjiți din jur. Mi-ar plăcea să-i pot ajuta pe toți, să aduc fericire în viața lor, dar nici atunci nu cred că aș fi o sfântă, ci poate numai un om bun.
…Astăzi va curge cu “La mulți ani!” de la un capăt la altul al țării. Vor fi felicitați, la grămadă, și oameni negri în cerul gurii, și inși cu sufletul întinat, dar care își vor asuma perfect rolul de “sfinți” , fără să se întrebe nicio clipă dacă își merită urările primite. Vor da de băut, vor chefui, se vor bucura de prieteni și cadouri. Fără a fi fost “sfinți”, unii dintre ei, nici măcar o clipă-n viața lor..
În ceea ce mă privește, vă rog să nu va irosiți bunăvoința în direcția mea : chiar nu sunt o sfântă, ci poate doar un om bun, câteodată. Iar pentru asta nu merit nicidecum felicitări si daruri. Pentru că așa e firesc să fim . Oameni buni, nu sfinți.
P.S. Se spune că un tată împreună cu copilul său vizitau o catedrală istorică. Ochii celui mic erau uimiţi de măreţia şi imensitatea lăcaşului, de mulţimea simbolurilor religioase şi vechimea obiectelor de cult. Privirea i s-a oprit, la un moment dat, asupra vitraliilor viu colorate, care ilustrau sfinţi. L-a întrebat pe tatăl său: „-Tată, ce sunt aceia?” „Aceia sunt sfinţi!”- i-a răspuns părintele.
…După câtva timp, la școală, învăţătoarea i-a întrebat pe copii : „-Știe cineva dintre voi ce este acela un sfânt?”…. Mânuţa copilaşului nostru a țâșnit dintre toți ceilalţi colegi ai săi: „- Eu ştiu! Sfânt este acela… prin care trece lumina!”
rubrică oferită de
Comentează