“Mărțișorul” nostru muzical, pe numele său George Natsis ( l-am numit asa, pentru că a venit pe lume în săptămâna Mărțișorului!) este unul dintre cei mai inspirați compozitori din România. Probabil că, dacă s-ar fi născut într-un alt colt de lume, George ar fi fost acum un simandicos miliardar, sorbind cocktailuri multicolore pe plaje exotice, bucurându-se de remunerările cosmice primite pentru piesele sale de top. Dar nu, George s-a născut în România, unde genialitatea este , de cele mai multe ori, condamnată de a “sta în banca sa” și de a trăi viața omului de rând. Piesele lui George însă au strălucit și strălucesc, oferindu-i autorului lor , prin intermediul publicului, satisfacția morală a muncii sale.
George Natsis a absolvit Academia de muzică “Ciprian Porumbescu”, secția Pian și a adunat în CV-ul său atâtea izbânzi, că ne-ar prinde Anul Nou aici, enumerându-le! Nesfârșite liste de premii și disctincții la concursuri și festivaluri, generice de emisiuni de televiziune, muzică de film, orchestrații ale unor piese aparținandu-le marilor noștri compozitori. Cariera exemplara nu l-a ținut pe George lipit de pian. Cu bagheta de dirijor în mână, el a strălucit în fața unor orchestre de renume, în concerte și turnee răsunătoare .
Marina Almășan : – Doamne, George, ți-am urmărit cu atenție CV-ul si , deși știam dintotdeauna cât de valoros ești ca și compozitor, am rămas impresionată, văzand adunate la un loc atâtea premii obținute la diferite competiții muzicale! Sunt sigură că e greu să alegi, dar te-aș ruga să desprinzi din acea listă premiul care te-a bucurat cel mai mult. Și să și explici de ce.
George Natsis : – Intr-adevar e o alegere dificila. In anii 80-90 cel mai prestigios premiu pentru un compozitor era premiul I la Mamaia – sectiunea creatie. Pot spune ca fiecare participare a mea la Festivalul Mamaia a insemnat si un loc pe podium, fie ca era vorba de “creatie” sau “slagare”. Mamaia Copiilor, pe de alta parte mi-a adus nu o data mult ravnitul trofeu.
Cu toate acestea, doua piese mi-au adus doua trofee care mi-au dat multa satisfactie.
“Micul meu univers” cu un text de Romeo Iorgulescu, cantata cu multa daruire de Carmen Trandafir, chiar daca nu s-a calificat pentru finala Eurovision ’91, a castigat, un an mai tarziu, premiul pentru cea mai buna piesa si cea mai buna orchestratie la Orfeul de Aur, in Bulgaria. (https://youtu.be/Lhq4t7QvXOc )
Cea de-a doua piesa, “Clopote albe, clopote negre” cu un text tulburator al regretatei Roxana Popescu, piesa interpretata magistral de Paula Seling, nu a intrunit sufragiile juriului pentru Mamaia – creatie, in schimb a castigat trofeul sectiunii creatie la Festivalul international Discovery, tot din Bulgaria. Cele doua piese mentionate mi-au adus insa un alt premiu, mult mai valoros: “Micul meu univers” primeste si acum aplauze, iar Paula Seling a inclus piesa “Clopote albe,clopote negre” pe albumul ei “Best of”, la 15 ani de la aparitia piesei. Paula mi-a marturisit personal ca, citez”este o piesa care ma reprezinta” (https://youtu.be/QnCmBtaeXbA )
Marina Almășan : – Superbe, ambele piese! Spune-mi, te rog, George, calea aceasta, pe care ai ales-o în viață, se sprijină pe ceva anume : o ereditate, un anume eveniment personal sau este pur și simplu o pasiune ?
George Natsis : – As spune ca toate trei merita mentionate.
Tatal meu a fost un foarte apreciat pianist si dirijor incepand cu anii ’40, deci ereditatea este fara indoiala un factor important, am mostenit aceasta gena muzicala.
Al doilea factor tine de experienta personala, e un pic mai complex: eu am absolvit Liceul de Muzica “George Enescu” la specialitatea “pian” cu nota 10. Cu aceeasi nota si la aceeasi specialitate am absolvit, patru ani mai tarziu, Conservatorul “Ciprian Porumbescu” (actualmente Universitatea de Muzica Bucuresti)
Ma pregateam pentru o cariera de pianist de concert in zona muzicii clasice.
In vremea aceea (1977-1981) cand terminai facultatea erai aruncat la o scoala in provincie, nu exista nici o posibilitate sa ramai in Bucuresti, chiar daca iti gaseai un loc de lucru.
Asta m-a facut sa adopt, cu ajutorul tatalui meu, un fel de “plan B”, un “Safe mode”.
Astfel, in timpul studiilor am fost colaborator al Scolii Populare de Arta din Bucuresti, corepetitor la muzica usoara, am inceput sa cant cu diferite orchestre, iar in ultimii doi ani de studiu am dirijat orchestra Teatrului de revista Constantin Tanase, unde am “rulat” patru spectacole diferite. Se pare ca planul “B” a functionat!
Cat despre pasiune…..
Pasiunea…..pasiunea este cheia de bolta.
Cele mentionate mai sus nu au nici un fel de relevanta daca nu exista pasiune. Nu poti fi muzician daca nu esti pasionat de aceasta meserie, sau mai bine zis, vocatie, har. Rutina nu poate niciodata sa nasca emotie. IN MUZICA, UNDE NU ESTE PASIUNE, NU ESTE NICI VIZIUNE, NICI MESAJ, NICI COMUNICARE.
Marina Almășan : – Povestește-mi despre tine, ca și copil. Vorbește-mi și despre părinți : cum erau, ce ai moștenit de la fiecare?
George Natsis : – Am fost un copil crescut “la bloc”, ca majoritatea copiilor din “mareata era comunista”.Cu toate astea, nu am crescut, cum se spune, cu cheia la gat, ci mereu am fost inconjurat cu dragoste de parintii mei. Nu pre ma aliniam la “strengariile” celorlalti copii din bloc,eram mai degraba o fire ceva mai retrasa, mai prevazatoare. Chiar peste drum de casa noastra era parcul Garii de Nord, un parc foarte frumos in vremea aceea. Era un loc unde petreceam mult timp, jucandu-ma, sau stand pe banca. De multe ori, cand vedeam o mama plimbandu-si copilul in carut, ceream permisiunea sa-l plimb si eu. Imi placea sa fac asta. Era o situatie “win-win”, eu dadeam o tura prin parc cu carutul, iar mamica se odihnea pe banca.
Parintii mei au fost niste oameni care s-au iubit foarte mult.Am fost crescut si educat intr-un spirit de corectitudine, onestitate, dragoste. Tatal meu, dupa cum am spus mai sus, era un apreciat dirijor si pianist, avea orchestra lui (Big Band), iar pe afisele concertelor numele sau era asociat cu muzica de jazz, cu swing-ul, cu acel aer de Broadway. Marea lui dezamagire a fost ca in ’45 nu au venit americanii, ci vecinii de la est, iar America devenea “un vis prea indepartat”. Probabil ca nu e de mirare ca am mostenit pasiunea pentru muzica a tatalui meu.
Mama mea era o femeie foarte credincioasa, era inginer (nici o legatura cu muzica), un om modest, corect si punctual. Cred ca de la ea am mostenit punctualitatea. Nu suport sa nu fiu punctual. Mi se pare ca a fi punctual inseamna a arata respect pentru celalalt. De asemeni, cred ca cuvantul dat si respectat inseamna respect si consideratie pentru celalalt. Astfel, un simplu “da” sau “nu” ar trebui sa fie suficient, fara alte garantii
Marina Almășan : – Frumoase lectii ți-au oferit părintii tăi! Îți mai amintești primul cântec compus de tine? Vorbește-ne despre el?
George Natsis : – Cum sa nu-mi amintesc….primul meu cantec este legat de unul dintre cele mai fericite momente din viata mea, anume momentul cand s-a nascut baiatul meu, Alex. Era in anul 1984. Am scris aceasta prima piesa pentru cea care imi era pe atunci eleva, Marina Scupra (nu-mi vine sa cred ca nu mai e printre noi). Textierul George Mihalache a fost cel care, intr-un mod foarte inspirat a asezat cuvintele pe melodie. Si astfel a aparut piesa “Oamenii de maine”, o piesa foarte optimista, ritmata si difuzata pe radio.
As putea spune ca fiul meu se regasea in piesa respectiva, el fiind un copil vesel, cu o mimica foarte expresiva. Poate asta l-a facut pe cunoscutul actor H. Nicolaide, intr-una din vizitele pe care ni le-a facut acasa, sa exclame:”Eu credeam ca o sa vad un copil, dar acesta nu e copil. E de-a dreptul….om!”
Marina Almășan : – Numește-mi persoanele care ți-au influențat destinul. În ce fel au făcut-o?
George Natsis : – In primul rand vreau sa mentionez ca vocatia, talentul, harul ; sunt daruri primite de la Dumnezeu, aceasta este credinta mea si pentru asta sunt recunoscator.
Dumnezeu insa lucreaza prin oameni, iar eu sunt multumitor pentru oamenii care mi-au influentat in sens pozitiv cariera profesionala.
As incepe cu tatal meu, el mi-a indrumat primii pasi, la 5 ani deja aveam profesor de pian un muzician care ulterior a devenit directorul Operei din Melbourne.
Tot tatal meu m-a incurajat si in ce priveste domeniul pop/jazz, el fiind cel care m-a ajutat sa scriu prima orchestratie de Big Band cand eram inca student.
Totodata sunt recunoscator pentru profesorii mei de pian atat din liceu, cat si din facultate.
Mentionez aici pe Ana Pitis si Ioana Minei, a caror scoala pianistica imi este de folos chiar si astazi.
Horia Moculescu a fost cel care a insistat sa ma alatur elitei compozitorilor romani si iata, astazi sunt coordonatorul sectiei jazz/pop al Uniunii Compozitorilor din Romania.
Bunul meu prieten, regretatul Cornel Fugaru a fost cel care nu o data mi-a spus “Compune piese, nu mai orchestra doar piesele altora, orchestreaza-le pe ale tale”
Un alt bun prieten si coleg, care ne-a parasit de mai bine de 10 ani, Gabriel Popescu a fost cel care a insistat aproape doi ani ca sa vin sa ma angajez la Radio Romania. Astfel, din 1993 am privilegiul de a lucra impreuna cu cel mai bun Big Band din Romania, o orchestra compusa din muzicieni de exceptie.
Nu pot sa inchei fara sa mentionez pe sotia mea si pe fiul meu, cei care sustin 100% orice demers al meu profesional. Ei imi sunt critici si fani, asigurandu-mi acea pace si acel echilibru de care am nevoie, lucru pentru care le sunt recunoscator, atat lor cat si Bunului Dumnezeu.
Marina Almășan : – Frumoși oameni ai avut în preajma ta, George! Știi ce am să te rog acum? Să compari muzica ușoară de dinainte de ‘89 și cea de acum.
George Natsis : – In primul rand recunosc ca sunt un fan al muzicii anilor ’80, atat din topurile europene cat si 
din cele americane.
Daca ne referim la muzica usoara romaneasca, discutia ar putea fi foarte lunga, e un subiect despre care am fost intrebat si cu alte ocazii.
Ceea ce ma intristeaza este ca incepand cu anii ’90 s-a creat o prapastie intre ce s-a cantat inainte de 1989 si noul val de tineri autori si cantautori. Pe fondul “improspatarii” peisajului muzical toata muzica usoara dinainte de ’89 a fost asociata cu comunismul, cei mai remarcabili compozitori de muzica usoara au devenit “dinozauri”, in timp ce noua industrie muzicala romaneasca sufoca piata cu sute de productii, multe dintre ele mediocre sau submediocre. Iar cum in orice tara massmedia este un formator de opinie, astfel de productii au fost acceptate de public. Intr-o discutie cu un producator de la un foarte cunoscut post de televiziune, acesta mi-a spus ca “Deschideti poarta soarelui” era o piesa “comunista”! Serios?! Anton Suteu?!
Iata de ce ma voi rezuma la a spune ce a castigat si ce a pierdut muzica pop romaneasca dupa 1989. Este o parere personala.
Principalul castig al muzicii pop post’89 ar fi tehnologia. Aceasta permite o infinitate de posibilitati timbrale, de efecte, procesari, zeci de track-uri disponibile (In TVR inregistram pe 16 canale, din care doua nu mergeau! Si totusi erau niste productii muzicale de exceptie).
Un alt castig este productia video. La ora actuala orice piesa este lansata sub forma de videoclip, ceea ce face ca mesajul sa fie mai puternic.
Un alt castig este vizualizarea pe internet. Asfel o piesa poate ajunge imediat la orice consumator, fara sa fie nevoie sa cumpere un CD. De altfel, vizualizarile pe youtube sunt principalul criteriu dupa care se alcatuiesc playlist-urile pentru posturile de radio.
Si pentru ca am pomenit de radio, un alt castig post ’89 este difuzarea pe zeci de canale radio, inclusiv retelele europene.
Principala pierdere a muzici pop post’89 este melodia. Marele compozitor britanic John Barry spunea ca melodia este principala modalitate muzicala de comunicare.
Autorii de astazi din pacate nu au stiinta melodiei, ei rezumandu-se la a folosi formule mai mult ritmice (rap, hip hop etc), unele obsedante si destul de simpliste.
O alta pierdere este sunetul natural. Avem la ora actuala foarte putini cantareti capabili sa cante live, vocile sunt corectate in studio, astfel incat am avut neplacuta surpriza de a auzi chiar si mari vedete americane cantand surprinzator de ….fals.
Astazi sunetul natural al unei orchestre a fost inlocuit de sampling-uri si loop-uri.
In ce priveste textul, nu mai exista metafore, figuri de stil sau licente poetice, ele au fost inlocuite de texte ce se vor pragmatice, cu un vocabular destul de redus, probabil ca sa fie intelese de toata lumea. Dupa parerea mea avem un standard foarte scazut.
Simt ca s-a pierdut acel fior dat de cantatul “pe bune” cu instrumente naturale si voci adevarate, in schimb se vorbeste foarte mult de “stare”. Din pacate starea pe care mi-o transmite in mare parte muzica pop actuala este depresia. Acelasi lucru pot spune si despre mult aclamata piesa care ne va reprezenta la Eurovision. Probabil acesta este “trend-ul”.
Marina Almășan : – Din păcate, draga George, cam tot ce se întâmpla în zilele noastre, ne induce sentimentul de depresie…Aș vrea să vorbim puțin despre șlagăre, căci tu ești ceea ce se nu ește un “lansator de șlagare”. Care sunt “semnalmentele” unui șlagăr?
George Natsis : – In primul rand, un slagar (putem sa-i spunem si “hit”) este usor de retinut. Asta nu inseamna ca este usor de scris. Unele slagare s-au nascut foarte usor, altele insa s-au nascut greu. Celebrul “Delilah” a trecut printr-o intrega transformare de la o piesa elevata scrisa in masura de 4/4 la un vals simplu, direct, aparent obisnuit, care a devenit un superhit.
Celebra tema a comunicarii cu extraterestrii din filmul lui Spielberg “Intalnire de gradul III” (Close Encounter Of The Third Degree) a cunoscut mai bine de 250 de variante pana cand Spielberg sa aprobe varianta finala. Toti cei care au vazut filmul au retinut insa acea tema simpla compusa din cinci note!!!
Un slagar este predictibil, ascultatorul avand impresia ca melodia este foarte familiara, ca o intuieste. Slagarul foloseste de cele mai multe ori structuri ritmico-melodice consacrate, cu care urechea ascultatorului este deja familiarizata.
Un slagar (vocal) trebuie sa contina cel putin un vers (cap de refren) foarte puternic, sau un cuvant care sa fie foarte strans corelat cu melodia. Nu as putea sa cant versul “De-ai fi tu salcie la mal” pe o alta melodie decat cea scrisa de Horia Moculescu. Sau “Nici o lacrima” pe o alta melodie decat cea scrisa de Ion Cristinoiu.
Unele slagare rezista in timp chiar si zeci de ani. Sa amintesc “Mona Lisa”, “Love Me Tender”, “That’s Amore”, “My Way” sau”Yesterday”. Acestea deja fac parte din categoria “Evegreen”
Marina Almășan : Atunci este momentul să te întreb care este melodia ta cea mai difuzată? povestește-ne istoria ei!
George Natsis : – Nu stiu care este cea mai difuzata melodie a mea. Totusi este o piesa care stiu ca era difuzata pe singurul post de radio (Radio Romania) chiar de cateva ori pe zi. Era prima piesa pe care am scris-o pentru tanarul pe atunci Adrian Daminescu, fostul meu coleg de facultate, avand alaturi pe prolificul textier si poet Dan V Dumitriu. Acesta a fost inceputul unei prietenii care dureaza de aproape 35 de ani, chiar daca de Dan V Dumitriu ne desparte un ocean. Piesa la care ma refer se numeste”Ploua cu flori”
https://www.youtube.com/watch?v=Sk7NPoo2wmY
Marina Almășan : – Într-adevăr, superbă melodie! Spune-mi, George, ce artiști ti-au cântat piesele? Spune-mi o vorbă despre fiecare.
George Natsis : – De-a lungul carierei mele componistice, am colaborat cu multi artisti, atat cu cantareti cat si cu compozitori carora le-am orchestrat piesele. Dintre acestia, Jolt Kerestely (cu care sunt bun prieten) si regretatul Dan Ignov conduc detasat, fiecare avand, cred, cam o suta de piese orchestrate de mine.
In ce priveste artistii vocali, voi incerca sa caracterizez prin 2-3 cuvinte pe o parte din ei, asa cum i-am perceput si incercand sa subliniez ceea ce am apreciat la fiecare:
Adrian Daminescu – o voce unicat, un copil mare, un nebun frumos
Mirabela Dauer – voce inconfundabila, energie debordanta, un fel de Rita Pavone a Romaniei
Elena Carstea – o mica bomba cu efect imediat, un temperament vulcanic capabil sa arunce in aer un stadion. Nu degeaba am poreclit-o “terorista”
Gabriel Cotabita – voce stabila, cu multe armonice, timbrul inconfundabil. Orice piesa cantata de el insemna un succes garantat.
Marina Florea – blonda, sexy, un stil energic si convingator
Paula Seling – printesa cu voce de inger, delicata si puternica in acelasi timp.
Angela Similea – clasa, stil, prezenta scenica.
Lucia Dumitrescu – competitia e a doua ei natura. O adevarata “devoratoare”(si castigatoare) de concursuri muzicale.
Monica Anghel – o voce care oricand poate sta alaturi de reginele R’nB-ului, Whitney Houston si Aretha Franklin.
Catalin Crisan – o voce mica, dar deosebit de calda. Un stil direct care-i asigura un succes nebun.
Aurelian Temisan – pur si simplu: King….Billy Joe King
Aura Urziceanu – superlativ definit in doua cuvinte: “unlimited”, “unpredictible”
Marina Almășan : – Sunt impresionată, ce listă de vedete ți-au interpretat melodiile! Am o mare curiozitate : tu însuți, ai încercat vreodată să și cânți? Dacă da, vorbește-ne despre aceasta experiență. Dacă nu, de ce nu?
George Natsis : – Poate nu o sa-ti vina sa crezi, dar undeva pe la finele anilor ’70, am facut un an de canto la 
Scoala Populara de Arta, la clasa celebrei profesoare Florica Orascu. Eram coleg cu Mirabela Dauer, Nicu Pop, Dida Dragan si Sergiu Cioiu, iar corepetitor il aveam pe Marius Pop. Dupa o vreme m-am intors la scoala respectiva, dar nu cantaret ci corepetitor.
In 1986 am lucrat un an in Germania, unde aveam un repertoriu de aprox 4 ore.Practic cantam cam tot ce aparea in topuri. Probabil ca de aici mi se trage pasiunea pentru muzica anilor ’80.
Cam asta a fost “cariera” mea de cantaret. Pot spune ca a fost un moft pe care nu mi l-am refuzat.
Marina Almășan : – Tare mult mi-ar fi plăcut să te ascult cântând! … M-aș referi acum la dirijorul George Natsis. Ai dirijat o serie de mari evenimente. Ce satisfacții oferă , în plus, meseria de “dirijor”?
George Natsis : – Este un sentiment deosebit sa te afli in fata a 50 sau mai multi muzicieni care asteapta semnalul tau, care sunt “la mana ta”. Este o emotie deosebita, dublata de responsabilitate.
Fie ca vorbesc de de turneul european cu Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra, de “Delia Winter Wonderland”(Impreuna cu Camerata Regala), de “Cameleom” (Vunk & symphonic orchestra), “A very classic”(Marcel Pavel plus 150 de muzicieni pe scena) sau “Oameni” (Aurelian Temisan & Orchestra Simfonica Bucuresti), intotdeauna am avut mari emotii stiind ca toi cei prezenti sunt cu ochii pe mine, sa dau semnalul si sa inceapa muzica. Iar pe masura ce muzica se deruleaza, nu poate fi satisfactie mai mare decat sa vezi cum orchestra si solistii canta cu placere, iar in public vezi oameni care se bucura de ceea ce aud si vad. Este o implinire profesionala deosebita, o implinire care, de mai bine de un an ne-a fost refuzata, doar o parte dintre noi au posibilitatea de a canta, in fata unor scaune goale, in conditii pe care le-as numi cel putin…stranii.
Marina Almășan : – Ai dreptate, ceea ce is-a întâmplat omenirii în ultimul an, ne-a dat tuturor viețile peste cap…Iar acum, George, am să te atrag puțin pe “teritoriul” meu. Ți-am descoperit numele pe genericul unor mari show-uri de televiziune muzicale. Vorbește-ne despre cea mai frumoasă experiență, în materie de televiziune.
George Natsis : – De departe cea mai frumoasa experienta in materie de televiziune ramane “Vocea Romaniei”, unde timp de trei ani (de fapt, primele trei sezoane) am avut directia muzicala si am condus un band alcatuit din muzicieni de exceptie. Am avut placerea sa descopar in multi dintre concurenti niste talente care erau necunoscute. De asemeni, toate piesele din show erau cantate 100% LIVE, un lucru la care eu am tinut foarte mult. Pregatirea insa cerea un volum de lucru urias intr-un timp foarte scurt. Intr-un sezon (cam 15 episoade) se adunau in jur de 250 de piese pe care le orchestram si apoi le repetam. Dar in momentul in care ajungeam la filmari, atmosfera in platou era electrizanta, era un adevarat show.
O experienta care mi-a lasat amintiri foarte placute.
Marina Almășan : – “Vocea Romaniei” rămâne un reper în televiziunile de pe mapamond, ferice de tine că ai făcut parte din el! George, ai făcut turnee prin lume. Care este țara care te-a impresionat cel mai mult ( și de ce?) . Rememorează, te rog, o amintire din aceste turnee.
George Natsis : – Turneele in care am fost plecat nu prea mi-au dat ocazia sa ma bucur de obiectivele turistice ale tarilor vizitate. Turneu inseamna avion sau autocar, benzinarie, restaurant, hotel si sala de concert. In plus, eu fiind “cu treaba” nu am profitat de putinul timp liber ca sa vizitez, ci am folosit acel timp pentru a ma pregati pentru concert. Asta inseamna revizuit partituri, insemnari si odihna. Am avut insa placerea sa vizitez mai multe tari si ca turist. Unul din locurile care m-a fascinat a fost Grand Canyon (SUA). A fost unul din putinele momente din viata in care am simtit ca mi se taie respiratia. Vazusem multe fotografii cu locurile acelea, scene din filme realizate in Grand Canyon, dar nu se compara cu senzatia reala, la fata locului.
M-a impresionat foarte mult vizita facuta la Vila San Michele situata pe insula Capri. Gradina racoroasa a vilei de pe colinele Anacapri (l-am citat pe Claude Debussy) iti ofera o perspectiva unica: coasta Amalfitana, orasul Napoli si muntele Vezuviu. Iar in mijlocul gradinii este o mica incapere, ca o capela, unde se afla un pian de concert si cateva scaune. Poate fi ceva mai tentant pentru un pianist?
Marina Almăsan : – Banuiesc ca nu! Și-ți doresc să te bucuri cât mai des de astfel de momente. George, lumea a observat că ești una dintre cele mai discrete prezențe din muzica românească. Totuși, am să te rog să ne dezvălui câteva lucruri despre tine : vorbește-ne despre familia ta, despre lucrurile care-ți plac și cele care te scot din sărite, despre felul in care-ți petreci timpul liber.
George Natsis : – Nu-mi place sa fiu in mijlocul evenimentelor (a se intelege scandaluri). Prefer ca cei care ma 
apreciază, sa ma aprecieze pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce as vrea sa par.
Familia mea este oaza mea de pace, liniste si bucurie plenara. Este acel magnet care, de oriunde as fi, ma atrage…acasa. Cum am mai spus, sotia si fiul meu imi sunt fani si critici. Nu cred ca am putea trai unul fara celalalt (nu sunt cuvinte mari). Ei sunt darul cel mai de pret pe care mi l-a facut Dumnezeu.
Sunt multe lucruri in viata care imi plac, insa apreciez in mod deosebit oamenii corecti, sinceri, deschisi, cu umor. Imi place sa socializez (mai ales in vremurile astea, mi-e dor sa socializez). Nu-mi place neseriozitatea, nu-mi place minciuna si detest impostura.
Imi place sa-mi petrec timpul liber cantand la pian, redescoperind o parte din lucrarile clasice pe care le cantam in studentie. Imi place sa plec cu familia in vacanta, iar locul preferat este…Grecia. Cred ca anul trecut a fost al cincelea consecutiv cand am petrecut concediul in acelasi loc. E ca a doua noastra casa. Stradutele inguste cu magazine, tavernele, iar marea…..marea nu poate fi descrisa in cuvinte. Atat de bine ne simtim acolo incat, anul trecut, gazda noastra a spus ca deja ne considera…localnici!
Marina Almășan : – Ne apropiem de finalul interviului. Deși pandemia asta ne-a cam dat planurile peste cap, am să te rog totuși să ne dezvălui câteva din planurile tale.
George Natsis : – Traim din pacate vremuri in care nu prea avem ce planuri sa ne facem. Am avut planuri care au cazut, rand pe rand, si stiu ca nu sunt singurul in situatia asta. Asa ca deocamdata ma concentrez pe ce am: stagiunea de la Radio, fara public, on line, cursurile on line de la facultate, activitatea din cadrul Uniunii Compozitorilor. In rest, iau lucrurile unul cate unul, sau “one at a time”, dar cu speranta ca vor veni vremuri mai bune.
Marina Almășan : – Cu siguranță, așa va fi! Iar acum, in final, femeile de 10, cititoarele acestei reviste, merită o dedicație muzicală , semnată George Natsis. Ce piesă alegi?
George Natsis: – Probabil iti mai amintesti de perioada “Veniti cu noi pe programul doi” de la inceputul anilor ’90. Exista si un top al emisiunii in cadrul careia a aparut o piesa de-a mea, cantata de tanarul, chiar foarte tanarul Aurelian Temisan, cu un text foarte “catchy” scris de Dan V Dumitriu. Cei de la TVR ( regizorul Luminița Dumitrescu și operatorul Aurel Aldea) au realizat si un clip foarte ingenios.
“O poveste din vest” este piesa pe care o dedic cititoarelor revistei “Femei de 10”
Chiar in doua variante: prima este videclipul din 1991, iar cea de-a doua (audio) este un remake realizat ulterior de Aurelian Temisan.
Auditie placuta!
https://www.youtube.com/watch?v=TD55XmnqaW8
https://www.youtube.com/watch?v=L10gZOwBAII
Comentează