Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Droguri

Cel mai dureros sentiment este acela când încerci să ajuți pe cineva dar faci totul în zadar. Neputință.

Ce ne spun mereu părinții?! Să nu bei, să nu fumezi, să nu te droghezi. Dar, când „cei 3 prieteni” îți sunt alături mai des decât oamenii din jurul tău, asta e singura cale. Pe cei care o aleg, îi înțeleg. Lumea asta e atât de crudă și îngrozitoare… Iar pe cei care nu o fac, îi admir pentru curajul nemărginit de a lupta împotriva viciilor.

De-a lungul străzii mele se întind peste 20 de case. Parcul verde din fața lor ar trebui să ofere puțin mai mult oxigen și liniște, însă, pentru vecinul din colțul străzii pacea în suflet e cel mai rar sentiment întâlnit vreodată. Cu toții îl cunoaștem. Însă nu l-am rossemai văzut de un an jumătate. Nu știm dacă a plecat din cartier sau… din această lume. „Jucăm același joc doar că la nivele diferite, ne luptam cu același iad dar cu demoni diferiți.” Pentru Mihai a început ca un joc. Din plictiseală, când era cu prietenii testa diverse substanțe. Apoi și-a găsit un dealer care îl aproviziona mereu și a rămas fidel unui singur drog. Speram ca acesta să fie Clara, însă ea a devenit o cantitate neglijabilă în acel timp. După câteva luni, apăruse o substanță de care toată lumea știa însă îi era frică să o ia. A ținut acea punguța pe noptieră vreo două săptămâni până să o folosească. Când iubita lui a renunțat la discursurile zilnice despre viață și moarte și a început să nu îi mai fie alături, Mihai a ajuns în comă din cauza cantităților mari de droguri. Și-a revenit și a hotărât, de dragul Clarei, să meargă la dezintoxicare. Trecuseră câteva luni însă, zvonul că un altul urma să apară a fost atât de incitant încât a uitat complet de promisiunile pe care le făcuse. Odată cu acea substanță și-a pierdut, nu numai conștiința, ci și singura persoană capabilă să-l iubească. Viața lui, fără iubire, a devenit rece și insipidă, imposibil de reperat. De atunci, toată lumea îl vedea doar în stare de euforie, câteodată îmbrăcat cu pijamale și mereu cu ochii roșii.

Cum am spus, sentimentul că cineva nu poate fi ajuat, cu toate că încerci din răsputeri, e cel mai crud. Poate,  pentru o perioadă te simți împlinit, dar niciun drog nu merită să cauzeze atâta durere în suflete celor dragi. Hai să rămână omul, pentru om, cel mai halucinant drog!

XOXO

Etichete

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.