Donald Trump şi femeia „ca bucată de fund”

„Măi păsărică, nu ai şi tu treabă azi?”
Drumul de la „femeile nu sunt decât nişte bucăţi de fund” la „păsărica” de mai sus – retrogradată în intimitate la statutul de „ţigancă împuţită” – este infinit mai scurt decât o cursă Bucureşti-Washington DC cu aeronava prezidenţială. Chiar că ea se numeşte Air Force One sau nu. Misoginismul pare a fi ca o un tărâm fără margini, dar în fapt, totul se petrece pe muchia unui cuţit.
Şocant, nu-i aşa, să descoperi că aceşti „gentlemeni desăvârşiţi”, Donald Trump şi Traian Băsescu, nu au pierdut nici măcar o fărâmă de popularitate şi intenţie de vot, pentru a fi în fruntea unui stat, prin declaraţiile lor grobiene. Simptomatic, dacă nu chiar niţel masochist, a fost să descoperim ce număr copleşitor de femei i-au votat, în cunoştinţă de cauză! Mârlănia păleşte în faţa credinţei că omul „e tare” dacă spune ce gândeşte! Şi dacă e sincer, sigur va face treabă, iar manierele nu ţin de foame, aşa că „înghitem” orice.
A fost o vreme de autoflagelare naţională când eram mai mult decât convinşi că degradarea programată a mentalului românesc a permis ca mitocănia faţă de femei să nu smulgă de pe umeri galoanele unui lider politic. Reflecţiile filozofice ale lui Gigi Becali – „cum să conducă o femeie România?” – au avut, şi încă mai au, reflexii de margine de lume, de junglă a bunului simţ. Balcanici, mitici, dâmboviţeni, bizantini… Atâtea epitete pentru convingerea jenantă că suntem polul lipsei de respect faţă de femei!
Victoria lui Donald Trump în cea mai importantă slujbă a planetei – nimeni altul decât autorul seriei de epitete „grase”, „căţele”, „animale”, „puturoase”, „căutătoare de aur” – ne-a aruncat într-o altă perspectivă a lumii în care trăim. Nu în cea în care credeam că trăim. Dacă ne încălzeşte cu ceva, nu suntem noi iadul civilizaţiei.
Să privim însă mai departe… De atâtea ori în istorie, cuvintele reprimate, nerostite, au ajuns să erupă, în gura mare, provocând revoluţii sociale, spirituale, culturale, sexuale. Nimeni n-a stabilit însă niciodată graniţa dintre anarhie şi geniu, aşa că, de pe 8 noiembrie 2016, ziua victoriei, spontaneitatea unui misogin a născut un nou model de comportament – modelul Trump -, mai contagios decât oricare. Nimeni nu spune că Donald Trump nu poate fi un lider extraordinar pentru America. Aş putea paria că experienţa lui vastă din afara jocurilor politice va da şansa unor decizii pozitive, istorice. Dar acest Trump va veni la pachet cu acel Trump „degrabă vărsătoriu” de atacuri la persoană. Ca bibliografie, putem ataşa Twitter-ul viitorului lider de la Casa Albă, doldora de etichetări – „nebun”, „prost”, „ratat” – pentru oponenţii săi din media, bunăoară.
Pare ciudat, unic în istorie, pentru că e vorba de un preşedinte ales la Americii. Adevărul este însă că Trump este reflexia copleşitoarei majorităţi a planetei care judecă şi se comportă ca el şi se regăseşte în ceea ce face el. Şi ar fi făcut banii, dacă ar fi putut, ca el. Şi ar fi avut aceleaşi neveste ca el. Şi ar fi agăţat fete ca el. Prin alegerea lui, iese la lumină acel tipar care domină în universul online – locul exprimării libere – şi pe care mass-media controlată de legi mai aspre – televiziune, radio, print – nu şi-l permite. De aceea, pierde teren în piaţa media. Trump este cuvântul majorităţii. Fără îmbătări patetice cu apă rece.
La nivel social, victoria lui Trump pare un mare pas înapoi pentru civilizaţie. O oglindă a crizei. Nu e însă decât „pasul următor” în mersul societăţii şi care, mai devreme sau mai târziu, va căuta un alt fel de echilibru. Sunt încă optimist, ca să nu zic că vine sfârşitul lumii.