Bombănelile Marinei Editoriale

Diminețile mele…pe Titanic !

 

Nu, titlul ales de mine nu are decat o măruntă legătură cu una dintre cele mai mari tragedii ale omenirii E doar o pledoarie pentru dimineți – da, da, diminețile noastre, cele de toate zilele – ca fiind mereu noi începuturi, noi capete de drum, de care trebuie să învățăm să profităm. Măcar emoțional. Pentru a ne încărca bateriile, visele, speranțele.

N-ați observat, ce diferență majoră se strecoară între seri și dimineți? Pe mine una, primele mă disperă, pur si simplu. Sfarșitul de zi mă găsește mai totdeauna epuizată, stoarsă precum o rufă nimerită în brațele unor spălătorese vânjoase de pe vremuri. Workaholica din mine aproape că ajunge în patru labe la limanul zilei, cocoșată de toate cele adunate de către aceasta din urmă în spinarea mea ; dar…cum se spune : “nu-i e dat omului câte poate să ducă”, așa că, înainte de a cădea lată,  mai apuc să adaug zilei  , în nocturnă, și câte un sfert de film artistic sau jumătate de talk-show. Însă oricât de mult nu m-ar captiva lacrimogenul film sau furtunoasele dezbateri , Moș Ene iese mai mereu învingător, înrolându-mă în armata sa înainte de genericele de final…

Urăsc borna de final a zilei, pentru că fizionomia pe care o descopăr atunci în oglindă, îmi pare mereu mult prea obosită și de multe ori mâhnită ; parcă și ridurile se încoloneaza mai abitir la capetele ochilor cu care am privit orele nu foarte prietenoase ale trecutei zile. Și mai urăsc finalul său pentru că perfecționista din mine mereu îi găsește cusururi : ba că nu mi-am isprăvit planurile, ba că n-am spus mereu ceea ce trebuie, ba că am închis ochii la lucruri care se cereau a fi amendate, ba că…ba că… Finalurile de zi devin astfel chinuitoare momente de bilanț, din care regretele ies mai mereu învingătoare dar chiar și așa, ele nu reușesc să sugrume pe de-a întregul sperantele pentru a doua zi. 

In schimb, diminețile sunt… WOW! 

La mine, ele se ițesc…din “spuma nopții”, când încă peisajul de pe fereastră este mânjit de întunericul pe dare nici cu cuțitul nu-l poți tăia. Mai mult, mă pot lăuda că timpanele mele vibrează grațios când se crapă de ziuă : mă aflu mai mereu trează, în tribunele acestui eveniment sonor! Și chiar dacă în jur se doarme pe rupte, cu sau fără sforăituri, diminețile mele au doi prieteni constanți și de nădejde, care se trzesc odată cu mine : tableta proaspăt încărcată și ceașca de cappuccino , răspândidu-și aromele tăcute în liniștea livingului meu. 

Ador diminețile pentru că ele mă găsesc mereu în formă, mereu călare pe situație și plină de energia pe care noaptea mi-o lasă moștenire zilnică, până și atunci când din somnul meu mușcă pofticioasele insomnii. 

Dimineața, planuri îndrăznețe mi se încolonează cuminți în jur, așteptând semnalul spre a prinde viață. Ma simt precum Leonardo di Caprio, pe puntea Titanicului, strigând din toți rărunchii acel memorabil “I’m the king of the wooooorld!”. Îmi vine și mie, de multe ori, să ies pe balcon și să fac la fel, însă îmi amintesc apoi de finalul tragic al uriașului vapor și mă gândesc  atunci : dacă istoria se repetă?!?….😂

Diminețile mele mă împing cu frenezie spre cursa contra cronometru în care ne inscriem , eu cu mine însămi și practic din acel moment, întreaga zi devine o luptă “ corp la corp” între mine și planurile mele, o trântă din care îmi propun să ies mereu învingătoare. 

Îmi încep, așadar, zorii cu sentimentul că chiar așa va fi. Și chiar este – port pe cap laurii micilor victorii  cam o bună felie din dimineață ; cam până… încep să se trezească ceilalți. După care se-ntâmplă inevitabilul :  se pornesc a-mi tăia calea, precum mâțele negre,  diverse “entități”de care mă împiedic copios și care mă țin pe loc, ba chiar mă întorc din drum. Iar luptele mele se duc apoi și mai abitir,  înaintând cu speranță spre acel final de zi , devenit mie atât de nesuferit și despre care… vă povesteam în primul paragraf. 😩

   ….Dar nu pentru aceea sunt diminețile : ca să-ți modeleze iluzia că POȚI și că nimic nu-ți va sta în cale?

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : CUPON REDUCERE LA PRODUSELE PARUSAN

 

 

Publicitate