Prietenul meu Tom-D din Nigeria îmi mulțumește pentru o nouă experiență minunată (el s-a exprimat așa, nu eu) pe care i-am oferit-o în România. Tom-D, prietene, și eu îți mulțumesc. Fără tine niciodată nu m-aș fi dus la un film de acțiune-SF în 4D. Pentru mine a fost o experiență ușor îngrozitoare, dar ca să spun așa am trăit s-o văd și pe-asta. Ce e mai frumos în ea e că am acum prilejul să v-o povestesc și vouă. Ei bine, filmul se numește Gardienii galaxiei, vol. II. Voi, cei care mă cunoașteți cât de cât, vă închipuiți că eu aș fi ales filmul? Mai ales că nici nu văzusem vol. I. Dar el îl văzuse. Ei bine, la început am crezut că e un film de groază. Pentru că primul lucru care a apărut pe ecran a fost un avertisment care m-a îngrozit. Vă spun și vouă despre ce e vorba, ca să nu pățiți ca mine și să aflați asta după ce deja ați plătit o grămadă de bani pe bilet. E interzis să urmărești un film 4D dacă suferi de epilepsie, boli de inimă, probleme ale coloanei vertebrale, probleme respiratorii, tensiune arterială, dacă ești gravidă, dacă ești copil, dacă ai peste 120 kg (Doamne, noroc că am slăbit), sau sub 1 m înălțime. Asta e ce-am reținut, dar în mod sigur erau mai multe. Ei bine, cred că ar fi necesar un certificat medical ca să poți vedea filmul în 4D. Acum înțeleg de ce sala era atât de goală. Ne punem așadar ochelarii și privim ecranul. Nu e necesar, pentru că imaginile se năpustesc asupra noastră din toate părțile. Încerc să mă feresc, dar n-am unde să mă ascund. Dar ce e mai îngrozitor abia începe: scaunele încep să se miște sub noi, vărsându-ne sucul, suntem împroșcați cu jeturi de apă care îmi udă tableta, din scaun se împrăștie efecte sonore dar nu numai, gloanțe și săgeți ne trec pe lângă urechi, zdruncinături teribile mă fac aproape să vomit popcornul pe care dădusem o grămadă de bani. Acesta este cred motivul pentru care totuși m-am abținut. Mă gândesc la începuturile cinematografului, când eram mișcați doar de propriile emoții. Ca experiență, e totuși interesant. Așa, o dată în viață, vorba emisiunii. Totuși, nu mă pot abține să nu mă întreb: care dracu’ e a patra dimensiune? Eu rămăsesem, ca proasta, cu ideea că spațiul e tridimensional. Dar probabil nu și la Cinema City. Oricum, cred că mi-a ajuns această experiență în patru dimensiuni. Recunosc că am fost cam lacomă, puteam să iau bilete la același film în 3D. Și era mai ieftin. Plec cu Tom-D de la filmul 4-D și ne vedem de ale noastre. Dar mă gândesc că printre voi, cei 1458 de prieteni de pe Facebook, se va găsi vreunul să îmi spună și mie care dracu’ e cea de-a patra dimensiune.
Foto: english.cntv.cn
Comentează