„Femeia e un înger, femeia e un drac/ Femeia te face bogat sau sărac/ Femeia te ridică, femeia te coboară/ Femeia îți dă viață, femeia te omoară.” Nu sunt doar versurile melodiei „Femeia e un înger”, ci sunt câteva dintre calitățile unei femei de nota10. O femeie de 10, este și interpreta acestei piese, Daniela Gyorfi. Astăzi este o femeie puternică, o artistă admirată și îndrăgită de o țară întragă, însă viața ei bate orice scenariu de film. La doar nouă ani, când majoritatea micuților își trăiesc copilăria, nefiind copleșiți de nicio grijă, Daniela a trebuit să fie stâlpul casei. Asta pentru că mama ei, în urma unui accident, a rămas paralizată. Nu a renunțat la școală. După program, locul păpușilor era luat de treburile casnice. Talentul muzical i-a fost descoperit, încă din școala primară. Astfel că în clasa a-V-a, în urma unui examen, a intrat la Liceul de Muzică George Enescu. Și-a dorit să facă o carieră în muzică. A muncit, a strâns din dinți în momentele grele, a avut ambiția să fie cea mai bună și a reușit. Din acea fată săracă a devenit una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică de petrecere. Nu se bucură doar de o carieră de succes, ci și de o familie frumoasă. Daniela și George formează unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din showbiz-ul autohton. Împreună au o fetiță, Maria, care este cea mai mare realizare a cântăreței. Chiar dacă se bucură de o familie frumoasă, dar și de faimă artista nu a uitat nicio clipă de unde a plecat. A rămas aceeași fată modestă ca atunci când celebritatea era doar un vis. Cu siguranță mama ei, de acolo de sus, este mândră de Daniela și îi îndrumă mereu pașii. Un copil model, o soție și o mamă iubitoare, o artistă de succes, într-un cuvânt Daniela Gyorfi, o femeie de 10.
Alina Anghel: Copilăria ta a fost și frumoasă și grea în același timp. Problemele personale te-au maturizat mult prea devreme în comparație cu alți copii.
Daniela Gyorfi: Da, asta cam așa este. Numai că atunci când eram mică, la nouă ani de zile, când mama mea a avut un accident și a rămas paralizată, nu prea realizam că este greu. Proveneam dintr-o familie normală, săracă din punct de vedere financiar și atunci a venit și acest necaz peste noi, cu mama mea, și oarecum am luat viața ca atare. Știam că îmi este foarte greu, dar nu erau nici posibilități ca să văd altceva mai frumos.
A.A.: La un moment dat, ai declarat într-un interviu că te duceai la școala de muzică și când ajungeai acasă te ocupai de treburile casnice. De unde pasiunea pentru muzică?
D.G.: De la școală. Țin minte că făceam cor până în clasa a-IV-a și a vorbit, cu mama, profesoara de muzică că aș avea voce ,că am ureche muzicală. M-am dus în clasa a-V-a și am dat examen la George Enescu și l-am luat. Norocul meu a fost că am luat acest examen. Am intrat la violă și pian secundar.
A.A.: Acolo ai vrut tu sau acolo erau locuri?
D.G.: Acolo erau. Pentru clasa a –V-a nu mai puteai să faci vioară sau pian de performanță fiindcă se începe de la o vârstă fragedă, patru, cinci ani. Înainte cel puțin, când eram eu, de la cinci ani începeai să studiezi pianul sau vioara, în funcție ce îți plăcea.
A.A.: Ai absolvit un liceu de profil, dar sunt mulți tineri care urmează un liceu de muzică și totuși nu au șansa să intre în această lume. Cât de greu ți-a fost să pătrunzi în industria muzicală?
D.G.: A fost tot așa o conjunctură. Era clar că eu nu excelam la violă pentru că mi-am dat seama în timp că nu prea am ce să fac. Într-o orchestră, eventual, puteai cânta la violă că nu aveai altceva ce să faci, o perspectivă foarte mare, că nu eram foarte bună. Eu recunosc. Îmi cunoșteam și atunci limitele ca și acum. Am terminat liceul și tot așa cu mama prin spital, nu știu cum… Știu că am fost la doamna Camelia Dăscălescu care, atunci, era o mare compozitoare și o profesoară de muzică și m-a ascultat după care a zis: „Fetiță, uite tu ai ceva talent șamd, dar nu ai bani ca să faci cu mine, du-te la Școala de Artă Populară.” Atunci, am dat examen la Școala de Artă Populară, am intrat și eram poate cea mai determinată elevă în a mă duce la concursuri, nu înțelegeam că trebuie să stai la coadă, nu știu câți ani, ca să te duci la Mamaia. Ziceam de ce trebuie să învăț trei sau cinci ani ca să mă duc la un festival de la Mamaia sau la Festivalul Amara că sunt pregătită. Cânt două, trei melodii, gata sunt pregătită. Eu eram pregătită. Și dintr-astea, te dădea pe ușă afară, intrai pe geam, determinarea. Dacă pot să spun că a făcut această departajare între mine și alți colegi de-ai mei care s-au lansat odată cu mine sau poate aveau mult mai multe calități vocale, asta a fost această determinare și această ambiție de-a reuși. Îți dai seama eram săracă, liptă pământului ce să mai discut, cu mama în spital. Țin minte că mama îmi spunea: „Mamă ca să putem să facem ceva, trebuie neapărat să mă asculți, să nu o iei pe căi greșite. Dacă vrei să faci o carieră în muzică este nevoie de muncă multă”. Ca să faci carieră în orice este greu, dar în industria muzicală e foarte greu, în showbiz în general.
A.A.: Ai o fetiță, Maria, în vârstă de cinci ani. Cum e relația cu micuța?
D.G.: Sunt fericită că am dat-o de la un an și patru luni la creșă și atunci Maria s-a dezvoltat foarte frumos datorită și a ceea ce învață la grădiniță că indiferent ce am zice noi, părinții, eu nu sunt pedagog, nu știu. .Dar, în ciuda faptului că sunt plecată și că am un program destul de încărcat ne place foarte mult să desenăm, cântă, îmi recită. Ea la grădiniță face opțional engleza, șahul, arte marțiale. Cu George se duce la film. Mergem și noi la Ferma animalelor, la Grădina Zoologică, când avem timp și cum putem. Trebuie să mărturisesc că nu stau foarte, foarte mult cu ea pentru că în weekend-uri, fie sunt plecată din țară, fie am cântări. În timpul săptămânii am emisiuni șamd. Dar, când sunt acasă, noi dormim împreună, îi fac baie, o pregătesc. Dimineața, oricât de obosită aș fi dacă sunt acasă, îi pregătesc hănuțele, avem ritualul nostru, se spală pe dințișori. Încerc să-i transmit ceea ce mi-a transmis mie mama: căldură, înțelegere, vreau să fim prietene. Atunci când mai mă supără îi spun „Mami, fii atentă că nu mai suntem prietene!” și începe să plângă „Cum, mami că eu te iubesc, că suntem prietene” În plus, ca orice mamă cu slăbiciuni, îi aduc tot timpul rochițe, jucării, mă duc cu ea și își alege ce vrea.
A.A.: Știu că relața cu mama ta era una specială, erai foarte apropiată de dânsa. Așa îți dorești să fii și cu Maria?
D.G.: Da. Ar fi ideal. Dacă stau și mă gândesc fiindcă sunt mamă și a trecut ceva timp de când nu o mai am pe mama, cu copilul trebuie să fii foarte bun prieten pentru că el chiar dacă greșește, trebuie să știi lucrul ăsta ca să-l poți ajuta sau să-l înveți anumite lucruri de bază. Am vorbit cu doamna directoare de la grădinița Mariei și mi-a spus „Doamna Gyorfi noi aici nu educăm copiii, dar educația și cei șapte ani de acasă, nu-i primește de la noi, ci de la părinți” și atunci m-am gândit și așa e. Educația noi le-o dăm. Copiii se poartă în funcție de ceea ce facem noi cu ei.
A.A.: Cât de mult ți-a schimbat viața Maria?
D.G.: Foarte mult. Am mare responsabilitate. Bine, eu am fost un om responsabil din cauza bolii mamei mele și am schimbat oarecum rolurile: nu mai eram eu copilul ei, era ea copilul meu. Dar, un copil te schimbă foarte mult, mai ales cum suntem noi, oamenii normali trebuie să te gândești că în ziua de astăzi nu mai sunt copiii cum erau odată. Au acces foarte mult la informații, sunt alte posibilități, dorești altceva pentru copilul tău. La noi, mai este o problemă cu învățământul. Când mă duc afară și văd cum învață ceilalți copii din Anglia, Spania, nu mai zic de Canada, America, este diferență, dar sper că ușor, ușor și la noi să fie mai bine.
A.A.: La ce vârstă te-ai îndrăgostit prima dată?
D.G.: Prima dată când m-am îndrăgostit, o dragoste de adolescentă, a fost prin clasa a -VIII-a, a-IX-a. Aveam un coleg care cânta la pian, Valeriu Rogacev, și era foarte frumos și era cel mai bun pianist de la noi din liceu. Îmi plăcea de el. Dar, bine, nici nu cred că mă obesrva că eram cea mai urâtă, cea mai săracă, cea mai prost îmbrăcată, mă rog. (râde), dar îmi plăcea de el. După aceea în clasa a- XII-a, am avut un prieten de care chiar am fost îndrăgostită și am avut o poveste frumoasă de dragoste cu el. Adică, povestea aia, în care mie îmi place de el, lui îi place de mine, am fost prieteni un an de zile că așa era înainte, a venit la mama cu flori. Frumos, foarte frumos.
A.A.: Tu și cu George formați unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din showbiz-ul românesc. Cum l-ai cunoscut și cum te-a cucerit?
D.G.: L-am cunoscut în Germania. Am avut un turneu și cineva ne-a făcut cunoștiință și așa ne-am cunoscut. Dar, nu era nici pe departe să pot să ghicesc că el va fi tatăl copilului, că voi avea o relație cu el, că suntem ca soț și soție, numai că nu suntem căsătoriți. Cu ce m-a cucerit? A venit în România și mi-a cerut mâna mamei. Asta se întâmpla acum zece ani, a venit cu un buchet mare de trandafiri, mie plăcându-mi foarte mult florile, trandafirii în special. A venit și i-a zis mamei că vrea să fim prieteni, logodnici, că are gânduri serioase.(râde) Acum stau și mă amuz, dar să știi că sunt lucruri foarte frumoase și cred că prin asta ne deosebim noi oamenii că avem niște sentimente care câteodată se întâmplă să fie foarte frumoase, unul față de celălalt. Vorbesc în cuplu fiindcă, clar, și noi ne certăm, și noi avem momente când zicem gata mă despart de tine, nu știu ce, și după aceea o văd pe Maria care este unu la unu cu George adică copie la indigo cu el, ne dăm seama că sunt lucruri mărunte de care ne luăm și că nu are sens să ne certăm și trecem mai departe.
A.A.: Ce te-a atras cel mai mult la el?
D.G.: În primul rând, mă înțelege din punct de vedere profesional. Când eram cu mama pe cât a putut m-a înțeles fiindcă e greu să accepți pe cineva bolnav cu tine în casă și este un om cu care merg la drum. Avem aceleași proiecte practic, adică aceleași țeluri amândoi chiar dacă el este impresarul meu de câțiva ani de zile fiindcă mi-a fost mai simplu așa, dar ne dorim aceleași lucruri. Ne place aproximativ aceleași lucruri. Bine, el fiind bărbat îi mai place să mai petreacă prin Centrul Vechi pe acolo, știi tu ce zic, (râde), dar ne potrivim. Există o chimie între noi.
A.A.: Ești o femeie romantică?
D.G.: Da,sunt o femeie foarte romantică.
A.A.: Ce gest romantic ai făcut ultima oară? Sau George ce gest romantic a făcut?
D.G.: Uite, de exmplu, acum în weekend am fost în Spania și am plecat cu o zi mai devreme ca să mergem în portul nu știu care, să mâncăm fructe de mare, fiindcă mie îmi plac fructele de mare. Deci, o zi pentru noi. Când stăm acasă cu Maria e cu ochii pe noi ca pe butelie. Bine, eu și dorm cu ea. Restul, aș minți să spun că îmi place nu știu ce pentru că putem să luăm ce ne dorim. Dacă știe că îmi place un parfum și nu mai am, se duce el și îmi ia parfumul. Dacă văd ceva îi cumpăr. Nu prea mai e cum era el odată cu florile, să-mi aducă o floare. În general, suntem romantici numai că timpurile nu mai sunt ca înainte și nu ne mai permitem. Muncim foarte mult. Dacă nu muncești mult și nu alergi, nu prea mai faci nimic, știi. Acum suntem împreună tot timpul, așa că…
A.A.: Atunci când nu ești pe scenă, care sunt hobby-urile tale?
D.G.: Dar, tot de scenă este legat. Merg la dansuri, îmi place să mă duc la sală, să am grijă de corpul meu, mă duc la niște tratamente, merg cu Maria la cumpărături. Mai îmi place să mă duc la restaurant, la chinezesc fiindcă îmi place mâncarea chinezească. Adică să-mi petrec timpul și cu ea pe cât posibil fiindcă chiar îmi face plăcere. Este un copil destul de dezghețat și tocmai pentru că am făcut-o la o vârstă destul de înaintată, aș vrea să cred că până la vârsta asta am acumulat destul de multe lucruri pe care pot s-o învăț cu care să rămână, elemente de bază în viață. Mă gândeam că mama a fost paralizată atâția ani de zile. Poate așa am fost și eu structural, dar și ea m-a canalizat să nu mă pierd. Să știu exact ce am de făcut. Și pe timpul meu erau concepțiile astea: cu băutura, cu țigara, să pleci de acasă, să nu rămâi însărcinată, să-mi termin liceul, adică să am o meserie, să fiu independentă. Asta îi spun și Mariei, deși are cinci ani și opt luni, „Mamă trebuie neapărat să înveți și să fii independentă. Să ai serviciu, să fii tu pe picioarele tale. Eu îți las ce pot, eu n-am avut nimic.” Adică s-o învăț independentă. Trebuie să aibă prieten. Bărbatul este capul familiei, dar o femeie nu trebuie să depindă de bărbat.
A.A.: Așa cum ți-am zis mai devreme, site-ul nostru se numește femei de 10. Din punctul tău de vedere, ce calități ar trebui să aibă o femeie ca să fie de 10?
D.G.: În primul rând, așa cum am spus, o femeie trebuie să fie pe piciorele ei, să fie puternică, care să știe ce vrea, să aibă grijă de ea chiar dacă este căsătorită și are copii, adică grijă estetic, grijă și dacă vrei sufletește. O femeie de 10 ar trebui să știe să păstreze o casă curată, să știe să gătească, acum nu să fie o gospodină, să știe să se descurce, să-și respecte bărbatul pentru că este foarte important. De fapt calitatea unui om în ce constă dacă vezi cum îi vorbește unui copil soțul/ soția, prietenul/ prietena, atunci îți dai seama de calitatea omului. Asta înseamnă pentru mine o femeie de 10, o femeie puternică.
A.A.: Am ajuns la finalul interviului și aș vrea să le transmiți un mesaj cititoarelor site-ului nostru femei de 10, dar și fanilor tăi.
D.G.: Dragile mele este foarte bine când spui femeie de nota 10. Aș dori ca toate femeile să fie de nota zece și daca vreți neapărat nu nota contează, noi trebuie să ne simțim bine în pielea noastră cu ceea ce am realizat și cu ce realizăm și vă dorim să fiți fericite, respectate, împlinite și tot ceea ce îmi doresc pentru mine le doresc tuturor.
Comentează