Momentul înțelegerii. Momentul de care ne temem toți, deși, nu știm cât ne temem înainte de a ajunge la el. Momentul în care realizezi ce ai fost, față de ce ai fi vrut să fii, ce ai înfăptuit din toate visele care ți-au luminat tinerețea, față de înfrângerile pe care le-ai suferit și cum te văd cei din jur, față de cum te vezi tu. Momentul de cumpănă în care îți cântărești viața ca pe un banal coș de mere , întrebându-te câte dintre ele va trebui să arunci, pentru că sunt stricate și dacă a meritat efortul să le culegi. Momentul în care, într-un ultim acces de conștiință, capeți curajul suprem de a-ți spune adevărul despre tine însuți și înțelegi, într-o cutremurare a întregii tale ființe, că ești doar cineva banal cu nimic deosebit față de oamenii din jurul tău. Știu! Doare al dracului de tare, mai ales că scotocindu-ți prin memorie, găsești toate acele intersecții unde ai fi putut să o iei pe alt drum, unde dacă ai fi luat o altă decizie, viața ta ar fi fost alta sau unde, dacă i-ai fi ascultat pe cei din jur, ai fi putut să devii altceva sau altcineva. Poate! De obicei este momentul când e prea târziu și nu prea mai poți schimba mare lucru. Acel „niciodată nu este prea târziu” e rareori valabil. De cele mai multe ori, tot ce-ți mai rămâne de făcut, este să te retragi decent în locul pe care ți l-a rezervat viața și să aștepți cuminte sfârșitul ei. Și totuși mai există o altă cale pentru cei care nu acceptă înfrângerea ca pe o opțiune posibilă. De aceea a fost inventată expresia „a lua taurul de coarne”. În loc să te resemnezi, cu un ultim efort te ridici și arăți lumii cine ești tu cu adevărat.
Voi din care categorie faceți parte ?
Dan V. Dumitriu, Laval, Canada, septembrie 2020
Sursa foto : zen.yandex.ru
Comentează