Campanii Sănătate

„Dacă ieși din standardele de frumusețe dictate de unul și altul, vei suferi și nu vei fi acceptat sau privit ca o persoană demnă de respect”

Atunci când personalitatea noastră este în plină formare suntem foarte sensibili la orice remarcă, fie ea și nevinovată. Atunci când nu arătăm asa cum ne dorim sau conform standardelor impuse de societate, orice critică, fie ea oricât de mica este puternic traită personal și poate sta la baza dezvoltării unui complex care ne poate urmări pe tot parcursul vieții. De asemenea, poate reprezenta o confirmare a faptului că nu suntem suficienți de buni, că nu merităm să fim iubiți iar pentru a fi acceptați trebuie să corespundem unor standarde impuse din exterior.
În funcție de istoricul personal al fiecărei persoane, de cât de iubit, apreciat, lăudat a fost sau dimpotrivă dacă tot timpul a fost  criticat, arătat cu degetul, se dezvoltă un model personal, mai mult sau mai puțin sensibil de a răspunde la comentariile celor din jur. Dincolo insă de orice sensibilitate, fiecare persoană are dreptul la respect, indiferent de modul în care arată și nu este nimeni în măsură să lanseze aprecieri de valoare sau să comenteze despre altcineva mai ales dacă acele comentarii lezează stima de sine. Cu atât mai putin cu cât acea persoana nu știe absolut nimic despre lupta pe care o duce fiecare în viata de zi cu zi.

Mai jos vă lăsăm să descoperiți povestea dureros de reală, a unei tinere, care a avut de luptat nu doar cu kilogramele ci și cu jignirile și atacurile lipsite de orice urmă de empatie a celor din jur. Am ales să nu ii dezvăluim identitatea o vom proteja pentru a nu agita din nou apele in jurul său. Ii multumim insă pentru deschidere și curaj!

“Problema Kilogramelor în plus a început în copilărie, în momentul în care am simțit pe pielea mea ce înseamnă să crești cu un părinte violent. Problemelor din familie s-au adăugat și alte evenimente marcante și, pe măsură ce acumulam emoții negative, acumulam și kg în plus. Cred că nu e greșit să afirm că, de cele mai multe ori, numărul kg extra este direct proporțional cu numărul experiențelor traumatizante. În școala generală, deja eram considerată un copil cu obezitate și tot pe atunci au început și jignirile din partea celor din jur, atât copii de vârsta mea, cât și adulți. Acasă situația nu era plăcută, în societate primeam injurii, iar singurul refugiu pe care îl găseam era, paradoxal, în mâncare.

În clasa a 7-a am avut și primul episod depresiv, o stare pe care la vremea aceea nu mi-o puteam explica. Intrarea la liceu a fost și mai greu de gestionat – nu voiam să mă expun unui nou colectiv, nu doream să merg la ore și chiar am luat în calcul renunțarea la studii în urma unui atac de anxietate (eu având doar note peste 9). Nu realizam că frica de a fi judecată era atât de mare, încât eram dispusă să renunț la viitorul meu ca să nu fiu obligată să înfrunt prezentul și pe bună dreptate, căci jignirile au continuat și în liceu.

În facultate, lucrurile au început să o ia într-o altă direcție și aveam să adaug noi afecțiuni “colecției” de suferințe fizice și emoționale. În luna august a anului 2014, urma să plec în vacanță la mare cu un grup de prieteni și atunci am decis că trebuie să fac ceva pentru a nu-mi expune silueta pe care o uram în costum de baie. Și am făcut. Timp de o lună m-am înfometat până la leșin și nu a trecut mult timp până când am descoperit o nouă modalitate de a-mi restricționa caloriile – vărsăturile autoprovocate. Internetul e plin de site-uri în care persoanele care suferă de tulburări de alimentație oferă „sfaturi”. Iar eu am fost atât de conștiincioasă, încât le-am urmat pe toate. Prin înfometare și alte comportamente compensatorii am ajuns de la 100 kg la 60, nesănătoasă, dar acceptată de societate. Din păcate, a fost evident că lucrurile s-au schimbat, că oamenii mă tratează mai frumos. Și spun “din păcate” pentru că numărul de kilograme nu ar trebui să influențeze felul în care ești tratat.

Am fost diagnosticată cu anorexie și bulimie și deși am urmat și ședințe de psihoterapie și tratament medicamentos pentru sindrom anxios-depresiv, încă sunt zile în care aceste tulburări alimentare preiau controlul pentru că trcutul m-a învățat un lucru: dacă ieși din standardele de frumusețe dictate de unul și altul, vei suferi și nu vei fi acceptat sau privit ca o persoană demnă de respect.

De-a lungul timpului, m-am lovit de două tipuri de observații: constructive de tipul “nu este sănătos pentru tine să cari în spate aceste kilograme” și distructive de tipul “ești o balenă dezgustătoare”. Cele din urmă vin din partea unor oameni care nu judecă decât efectul, fără a cunoaște contextual și aș vrea ca oamenii să înțeleagă că silueta este doar vârful aisbergului și că drumul care a dus la acea acumulare de kilograme este mult mai complex decât își imaginează unii.

Mâncatul compulsiv, pe fond nervos, este o tulburare reală și comentariile răutăcioase nu ajută cu nimic persoana căreia îi sunt adresate. Cred că societatea ar trebui să educe populația în direcția sprijinirii persoanelor ce suferă de probleme cu greutatea, nicidecum să promoveze stigmatizarea și marginalizarea acestora.”