Diverse

Curaj, Bibicule!

narcis

Baraje și percepții eronate. O viață transpusă în frici. Nici urmă de libertate într-o mimată joacă de-a individualismul și puterea. Toate astea la un loc creionează mare parte din noi, din mine, acel puștan cu viață libertină, care-ar vrea să cuprindă în ochi și-n suflet, o iubire cât lumea și să dea din ea, la fiecare, în cantitățile lui, în dorințele lui. Nu știu nici până acum, oare câte iubiri trebuie să treacă pentru a vedea ce sunt?

Într-o colorată și paradisiacă poveste despre frumos, într-un noian de fericiri închipuite, sunt și eu, acea singurătate controlată, aparent benefică, cu mai mulți subiecți, care răpește intensitatea unor ani și care vrea să-nvețe, de ani și ani, ce-i curajul. Dar oare, ce-i el? Se găsește la super-ofertă promoțională, se dă la kilogram, c-un farmec aparte? Mi-e greu să cred că totuși, la ce dimensiuni impresionante implică prezența lui în viețile noastre, ar fi așa ușor de găsit.

Curajul e dimenisiunea individuală a fiecăruia de a vedea dincolo de ce este acum, aici! Nu-i nici bun, nici rău. Are acea adrenalină care ne dă culoare, dar de multe ori curajul acesta nu mai înseamnă asumare, înseamnă doar o lipsă de educație și de rațiune, într-o nebuloasă continuă de a lua decizii. Curajul poate fi de multe feluri. Nu știu, de multe ori, doza aceasta de nebunie în luarea unor decizii, curajul de-a iubi și de-a renunța, curajul de-a spune nu când e da și invers, cel de-a putea, de-a vrea și nu în ultimul rând, de-a trăi cu tine, prin tine, dincolo de orice altă perturbare neinteresantă venită din exterior pentru a destabiliza universul tău confortabil. Nu e glorificat, nu are, de multe ori, clare și sincere intenții.

Eu unul am înțeles că partea legată de temeritate este mai mult o provocare de-a testa niște limite. Și da, avem cu toții limite, oricât ar părea infinitul de mare și cerurile de neatins în puterea lor de-a visa. Nu cred în încadrări și-n bariere, dar avem niște limite, nu impuse, nu iraționale, ci unele proprii, care țin de anatomie, de suflet, de bucurii. Curajul meu are și el, la rându-i, limite. Riscul asumat în povestea despre curaj înseamnă o definire clară a ce ești. Cumva, ajungi la deplinătatea minții, a vieții tale, atunci când ai curajul să iei decizii radicale, atunci când totul stă în mâinile tale.

Nu-s alegeri simple, dar cumva nimic nu e construit pe simplități. Trebuie să ai suficientă stăpânire de sine și stimă pentru ceea ce însemni ca să poți înțelege că istoria aceasta legată de cutezanță nu e la voia întâmplării. De multe ori, punem în discuție o multitudine de factori înainte de a urma o cale. Poate că n-ar trebui. Poate că instictele sunt cele mai importante. Dar toate ajung, în cele din urmă, la curaj, la asumare. Chiar dacă întreg conglomeratul acesta despre trăiri și morți anunțate, despre fericiri și nevoi, pare așa, la voia oricui, el e mult mai plin implicații și repercusiuni. Curajul nu implică slăbiciune, dar aduce cu el un film întreg de variabile, pe care-i bine să le ducem cu fruntea sus.

Bravura mea supremă e să spun. Am curaj să am curaj. Cred că e mult mai important să înțeleg cum e toată treaba asta. Nu mă arunc cu picioarele înainte și cu tot capul lateral, de dragul de-a fi mai interesant. E o îndrăzneală să iubesc, să-mi fie teamă, să recunosc imperfecțiunile. Și să vreau!

 Ce mare curaj trebuie să ai ca să-ți dorești să-ți permiți luxul acesta, de a fi la mâna ta și a te limita doar la ce ai și ce vrei! Nu există lecții, rețete și nici un tip de explozii în față care să te trezească. Există alegeri, riscuri și mult curaj. Poate că de multe ori, totul se rezumă la cel de pe urmă. Nu vreau să am vreodată puterea de-a defini vieți prin curaj, nu vreau mai mult curaj decât pot duce. Vreau doar să am tupeul suficient de-a fi eu, într-o veșnică poveste, o filă a celei mai bune înfățișări proprii. Mereu!

https://www.youtube.com/watch?v=bo_efYhYU2A

Foto: Ana Maria Halalai

Publicitate