Cum ar trebui să-i ajute profesorii pe copii

În cadrul unităților de învățământ preuniversitar există Catedrele sau Comisiile metodice, care printre alte obligații, raportat la ce ne interesează pe noi, părinții, au și următoarele obligații: stabilesc metodele de implementare a curriculumului național, în conformitate cu specificul unității de învățământ și nevoilor educaționale ale elevilor, astfel încât să se realizeze un potențial maxim și să se atingă standardele naționale; planifică și organizează instruirea practică a elevilor; elaborează instrumente de evaluare și notare; analizează periodic performanțele școlare ale elevilor; monitorizează parcurgerea programei la fiecare clasă și modul în care se realizează evaluarea elevilor la disciplina/disciplinele respective; planifică și organizează instruirea practică a elevilor; organizează, în funcție de situația concretă din unitatea de învățământ, activități de pregătire specială a elevilor cu ritm lent de învățare, ori pentru examene/evaluări și concursuri școlare, etc. Catedrele/comisiile metodice se constituie din minimum trei membri, pe discipline de studiu, pe discipline înrudite sau pe arii curriculare. Activitatea catedrei/comisiei metodice este coordonată de șeful catedrei, respectiv responsabilul comisiei metodice, ales prin vot secret de către membrii catedrei/comisiei.
În aceste condiții, mă întreb de ce la nivelul școlilor, hai să nu generalizăm, să spunem la nivelul majorității covârșitoare a școlilor, aceste norme legale nu se aplică. De ce există elevi cu rezultate mediocre sau slabe la învățătură pe care nimeni nu-i ajută să evolueze? Îmi aduc aminte când eram în școala generală, vremuri de mult apuse, în anii 1980-1990, când profesorii se implicau și ne implicau și pe noi, elevii, în procesul de ajutorare al colegilor noștri mai slabi la învățătură. Era o rușine să ai în colectivul clasei elevi corigenți, repetenți, sau cu note mici la învățătură, și rușinea nu era a acestor elevi, ci a clasei, a dirigintelui, a profesorilor. Nu militez pentru o educație de tip comunist, departe de mine această intenție, deși nu tot ce era în acele timpuri aplicat, era rău, din contră, dar după cum vedem aceste prevederi care se aplicau odată, sunt menționate inclusiv în timpurile noastre și nu pot fi interpretate decât în sensul ajutorului pe care școala și cadrele sale didactice trebuie să îl ofere copiilor noștri. De aceea am tot militat pentru profesori cu ”har”! Nu ai ce căuta în învățământ dacă nu ai har, dragoste infinită de copii, răbdare, perseverență și nu ești obișnuit cu lipsurile, din păcate! Trăim timpuri când învățământul este prost aspectat financiar și nu-mi aduc aminte când să fi existat o perioadă în care profesorii să fi fost bine plătiți. Însă, mi-aduc aminte de o perioadă în care profesorii ne erau a doua familie, iar școala o a doua casă. Ceea ce nu mai regăsesc în aceste timpuri.
Sunt siderată să văd profesori care amenință cu boicotarea examenelor copiilor, fie de capacitate, fie de bacalaureat, pentru că guvernul nu le mărește salariile. Cum vă permiteți domnilor profesori să vă bateți joc de niște copii care nu au nicio vină, decât că s-au născut în aceste vremuri când o mare parte a profesorilor nu mai știu care este menirea lor? Domnilor profesori, dumneavoastră puneți bazele viitorului acestei țări, nu puteți să vă jucați cu el! Dacă nu vă convine sistemul intrați în negocieri cu guvernul, aveți sindicate pe care le plătiți să vă servească interesele, să lupte pentru dumneavoastră, există căi legale prin care puteți să vă câștigați drepturi.
Dar nu vă bateți joc de copiii noștri, pentru a-i folosi drept cobai pentru propriile dumneavoastră interese. Este strigător la cer și nu vă face cinste! Rușinos numai că v-ați gândit și ați amenințat, darămite să puneți în practică. Cinste celor care au refuzat să semneze boicotarea acestor examene! Mă înclin în fața acestora!
Și aș dori să vă pun și eu o serie de întrebări: dacă eu ca părinte văd că nu vă îndepliniți obligațiile de dascăl, că îmi jigniți copilul, că îi dați nota 3 pentru că vorbește în oră, că din prost nu îl scoateți pentru că are alte opinii decât dumneavoastră, dacă îl jigniți pentru că se plictisește de felul în care predați, dacă îl admonestați pentru că glumește în oră, dacă nu ați terminat materia până la examen și copilul a fost nevoit să învețe singur, dacă sunt nevoită să pun meditații copilului ca să completeze școala și ca să înțeleagă o materie pe care dumneavoastră nu o faceți inteligibilă și câte întrebări mai am, ce ar trebui să vă facem? Să ne postăm în fața școlii și să nu vă mai lăsăm să intrați, să începem să vă triem care sunteți buni și care mai puțin buni, să începem să verificăm calificativele cu care ați luat examenele de titularizare, ce facem cu cei care au luat note de 3,4,5, 6 la aceste examene? Au aceștia această calitate de profesor, fie ea și de locțiitor, suplinitor etc., au căderea de a preda unui elev? Iar celor care nu le place această muncă, le urez să își găsească un alt loc de muncă, să se reprofileze. Fără iubire de carte și copii, fără să vă coborâți la nivelul acestor copii, fără să vă întoarceți în copilărie, nu aveți ce căuta în învățământ. Cinste acelor profesori care știu să fie profesori, care își îndeplinesc menirea de dascăl, de prieten al copiilor, care se coboară la nivelul fiecărui elev cu răbdare și perseverență! Mă bucur că mai există și sunt o privilegiată că am avut onoarea să-i cunosc! Din păcate, am văzut profesori minunați, care oripilați de comportamentul unora dintre colegii lor, au preferat să iasă la pensie și să nu mai revină niciodată în sistem! Păcat!
Și pentru că în aceste zile minunate de vară, se dau examenele de capacitate, ce frumos era pe vremuri ”Treapta I”, și fiul meu este unul dintre elevii absolvenți de clasa a 8-a care trăiește emoțiile primului examen important al școlii, iar eu trec prin toate furcile caudine, emoții nesfârșite și inimaginabile pe care le poate trăi o mamă, doresc să urez tuturor elevilor implicați în aceste examene: BAFTĂ! Să mergeți încrezători în propriile forțe, să știți că toți sunteți deștepți și puteți să realizați tot ce vă doriți în viață, că notele nu au contat și nu vor conta niciodată, important este să priviți viața cu optimism și încredere, să fiți buni și umani, că de învățat se învață oriunde dacă vreți și trebuie să vreți, că notele nu relevă neapărat gradul vostru de cultură, de știință sau adevăratele talente de care dispuneți! Vă urez reușită în viață și să vă trăiți viața din plin, întrucât urmează cea mai frumoasă perioadă a vieții, să rămâneți mereu aceiași copii minunați de acum, plini de vervă, candoare și culoare, care dați sens vieții noastre!
Și nu în ultimul rând, mulțumiri acelor minunați profesori care au știut și știu să fie OAMENI, și care v-au vegheat și vă veghează viitorul ca niște adevărați părinți!
BAFTĂ TUTUROR! DOAMNE AJUTĂ!