Diverse

Cucii… ( analiză sumbră, realizată de actrița Cristina Deleanu)

 

Motto:,,Creierul meu este doar un receptor. În Univers există un nucleu de la care se pot obține cunoștințe, putere și inspirație. Nu am pătruns în tainele acestui nucleu, dar eu știu că acesta există.,,

Nikola Tesla

 

O logică simplă, cel puțin cea pe care încerc să o urmăresc cu ajutorul unei gândiri proprii, mă duce către unele concluzii apropiate de dezastrul umanității. Să detaliez și cuvântul ,,dezastru,,. În sensul său direct, explicit, conține ceva nedeterminat, în fond, dar oricum ceva urât, crâncen, foarte supărător, în fine, catastrofal. Chiar și toate adjectivele de mai sus, pe care i le-am atribuit, conțin la rândul lor încă un infinit de nuanțe care contribuie la a da greutate dezastrului.

Dezastrul cu scopul declarat de anihilare nu este un cuvânt. Sigur el este un gest determinat de o acțiune. Acțiune bine coordonată, dur aplicată, trimițând fără scrupule, cu precizie, în ceva sau cineva! Acțiunea unui om sau a mai multor oameni țintind alți oameni. Aici ar fi de preferat să nu mă fac că explic și ce denotă cuvântul ,,oameni,,. Dar nu e cazul, presupun că mai toți credem că știm. Și totuși, reamintesc pentru cei care încă nu au descoperit – dar nici nu sper că o vor face vreodată – că această unitate organică care învelește noțiunea de OM este atât de dumnezeiește confecționată, încât a stârnit curiozitatea unor minți strălucite – ușor diabolice –care – în decurs de sute de ani – visează să-l înlocuiască, să-l confrunte cu un semen al său, dar… confecționat! Greu, dar nu imposibil. Până la un punct. Sau mai multe puncte…

***

Să înceapă distracția! Să încercăm un joc! Care să fie oare cel mai căutat și greu de cucerit spațiu al organismului uman? Desigur, creierul. De acolo pornesc toate. Haideți toți, cu frenezie, să ne jucăm puțin cu el! Mai întâi să-l păcălim. Cum? Să începem prin a-l face să creadă că el – creierul – nu e el! Uite ce de fantome colorate avem pe jucăriile astea atașate de un fir ce se duce într-o priză! Apăsăm, ele funcționează și le prelungim să ajungă până pe capul omului. Încet, încet, frați mai mici și frați mai mari se joacă încontinuu și apasă pe butoane, le perfecționează funcțiile și se dovedesc experți în controlul impulsurilor electrice naturale ale bietului creier. Chipurile, ,,frații,, au decis că aceste controale sunt tratamente pentru o stare de revenire după traume sau depresii! Ce traume, ce depresii? Ah! După războaie, după catastrofe naturale, pentru moarte? Îmbunătățirea a venit grabnic, cu adaos de substanțe chimice dure – să le spunem droguri, ce mai! – care funcționează rapid, schimbând perfect conexiunile, amestecând substanțele și otrăvind, ce? Mintea!

Gata o etapă. Hai la drum spre o altă perfecționare a sistemului, pentru că a devenit sistem, nu? Bineînțeles. Etapele distrugerii neuronale se intensifică, sporite, ,,medicamentele,, funcționează, războaiele și victimele apar și lasă urme, mințile încep să o ia razna, să se desprindă de realitate, ascunzându-și panica în fericirea de a descoperi alinare și salvare în realitatea virtuală, pusă la dispoziție cu generozitate de inventatorii roboticii. Cine dă năvală în virtual, fericit că are o scăpare – cred ei, de control, dar de fapt afundându-se în el – cine? Tineretul – cum se și preconiza . Și se dorea… Ah! Tineret – mândria țării! Și a țărilor. Tinerii însemnă și copii? Copiii devin cei tineri.

Etapa următoare, de fapt, în continuare – să-i creștem și pe cei mici. Mame și tați fericiți și imposibil de convins că nu e bine, cum că urmașii lor deja știu mai multe decât ei – ei ce mai știu, de fapt? – că se chiorăsc până la epuizare în a descoperi din jocuri și reclame incendiare cum să-și formeze caracterul și cum să facă sau nu o alegere în propria viață. Țopăind peste etape, le-am suprimat subiectiv- pentru că ele sunt și au fost mult mai multe, sunt convinsă-, mă îndrept cu spaimă, ca o ,,bătrână expirată,,, spre finalul previzibil al evoluției creierelor umane, deci ale celor mai mici, care se vor face mari! Orice neajuns, orice criză, morală, pandemică, socială, care la rândul lor modifică iremediabil structura gândirii și a simțirii, va face loc înlocuitorilor de tot felul. Spaimele și necunoașterea vor fi transformate, spre liniștire, în cipuri plasate ici-colo. Frații mari desăvârșesc educația fraților mici cu ,,cipul,, online, folosit în cușca alfabetizării! După ,,cipul,, și asemănarea lor… Vor reuși, nu vor reuși? Eu, una, nu știu. În orice caz se străduiesc din răsputeri. Dacă nu, până la holograma care vorbește toate limbile pământului, nu mai e drumul chiar atât de lung!

Final. Cucul este o pasăre singuratică și a împrumutat cu generozitate această caracteristică și omului. Când totul e pierdut, ești ,,singur cuc,,. Dar și când îți sună cipul în cap în urma unor nevăzute și subtile lobotomii, te simți ușor și zbori ca o pasăre ,,deasupra unui cuib de cuci,,. Logic, nu? O joacă, nu?

 

 

*Material inspirat de celebrul film ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci,,.