Ea și El Ultimul romantic

Cu modestia mori de foame!

Modestia – nu o cred o virtute. N-aș putea să zic că nu intru și eu în categoria oamenilor care preferă să audă vorbe de la alții decât să și le zugrăvească singur, dar dincolo de toate mă apucă o stare de rău când că unii sunt prea modești, iar alții aruncă cu tot felul de materii, neavând de fapt nici o substanță. Modestia nu e opusul vanității și de cele mai multe ori, oamenii modesti sunt cei care ascund, într-o formă mai poleită, o mediocritate sau simplitate deloc sclipicioasă.
A te mări ori a te subestima e tocmai ce mulți, virtuoși maeștri în arta disimulării, ori a prostiei, aleg să ia drept principiu de căpătâi. Voi, aceștia, nu ați aflat că moartea, în drumul ei, nu cere curriculum vitae? Nici măcar scrisori de intenție. Intră direct, pe ușa principală, și oricat ati incerca sa iesiti pe din dos, va ramane dara in spate.
Petele ce nu mai pot fi sterse ori improspatate. Dupa validari, dupa procese si sentinte, in acel final maret, care se prapadeste pe langa noi, in afara de concret si amintire, nimic nu ramane. Și atunci la ce bun chiar atât de multă modestie? Nu e ca și cum ar da extraordinar de bine la judecata finală cu tine însuți!
Butonul de panica sta in mana ta. Si ești asa cum vrei tu sa fii ! Incadrat de luciditate, cu pecetea unui destin ce nu are scopul de a confirma cuiva ceva ! Doar de a se trasa, in asa fel incat sa ramana! La o ceasca, de ce-o fi, poti sa afli lucruri ce darama constiinte. Si tot dintr-o ceasca, uite-asa neinsemnata cum e, pot sa vina idei, precepte si chiar sentimente. Preambulul acesta cu ceasca nu serveste la nimic.
Mirabil? Poate mai mult, caci uneori, de la o ceasca putem gasi mai mult decat poate oferi zilnic un om si ne putem inclina, oricat de banal ar fi, si ei. Dezamagitor e ca nu-i putem cere nimic. Nici macar un cuvant. Ori vreun sunet.
Trecand peste orice refulare, peste obscurele momente de cumpana, gandul se pozitioneaza pe aceleasi trepte. Da, omul poate primi! Indeajuns incat sa ofere ! Fenomenul de cerere-oferta, regasit in sectiunea umanitate este universal valabil si mai mult ca niciodata cred ca lumea-i datoare cuiva si ca asteapta la randul ei, sa primeasca pe cat ofera !
A monta în cuvinte, tot felul de sentimente și emoții, este ca atunci când pictezi fără să-ți pese de destinatar, fără să ai un scop precis, lăsându-te purtat de valul encomiastic al inspirației. Mi se pare că viața cărților, a artei, a teatrului, a actorilor, a celor ce scriu pe undeva, cu frenezia unor nebuni frumoși, este dincolo de tot ce poate fi atins, mânjit și mâzgălit cu buretele și radiera de cei ce aspiră la un statut ce nu-l vor putea avea vreodată. Iar astea nu trebuie să includă modestia, pentru că nu-s, așa cum mult prea mulți cred, pentru oricine. Nu toată lumea poate face orice!
Rolul de a fi mereu acolo, între ei, e partitura cel mai greu de interpretat. N-ai zice că-i faci față, doar că eu am luat meditații și am învățat, prea târziu poate, că teatrul zilnic e un clocot în care trebuie să ne aruncăm fără să ne pese că ne frigem, că rănim și ne rănim. Tratamente după ? Clar sunt. Cicatrici, repercusiuni, toate apar. Dar parfumul ce rezultă din amestecul nostru continuu e mai presus de orice.
Așadar, prieteni dragi, hai să ne mândrim cu ce suntem și cu o căciulă-n frunte să fim făloși cu munca noastră. Dar asta doar atunci când merită și când simpla confirmare a valorii este chiar talentul. Cu modestia mori de foame!


<

Sursa foto – KYLE THOMPSON
Etichete

Publicitate