HRISTOS A ÎNVIAT!
Pentru că ziua mea de postare coincide cu Ziua Sfântă de Paști, m-am gîndit la un subiect care să aibă conexiune cu aceasta dar raportată la realitatea zilei și nu doar să fie o altă poveste altfel spusă, a unui subiect binecunoscut de toată lumea, dar căruia mulți dintre noi nu-i percepem importanța, gândindu-ne numai unde vom petrece sau ce bucate vom pune pe masă.Sărbătoarea aceasta ar trebui legată de spiritualitate și de bucuria de a înțelege acest fenomen minunat al renașterii lui Iisus, fiul lui Dumnezeu, dăruit nouă omenirii și care, din nepricepere și teamă, pentru că nu a fost înțeles, a avut de parcurs acel drum crunt, asumat cu atâta demnitate și liniște. CREDINȚA ÎN DUMNEZEU. Un subiect aprig disputat, adorat și blamat în egală măsură.
Tot aud faptul că de Crăciun și de Paști ar trebui să fim mai buni. Eu vă întreb de ce doar cu această ocazie? Oare cum ar fi lumea asta, dacă am face lucrul acesta în fiecare zi? Cartea ,,Conversații cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch, sau, cum chiar el o numește ,,Un dialog neobișnuit”, mi-a atras atenția, mi-a plăcut, m-a contrariat, am dezaprobat, dar în final a trebuit să recunosc că are dreptate în destule privințe. Dar trebuie să citești cu onestitate, fără să încerci să îți impui personalitatea, și chiar și așa, Dumnezeu îți dă dreptate, deoarece el spune că ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, ne-a dat liberul arbitru și toate uneltele prin care să ne creem viața, iar prin noi el dorește să trăiască EXPERIENȚA. Dumnezeu ne iubește și nu judecă, nu pedepsește, pentru că după acest principiu își lovește creația și implicit pe El. Credem sau nu credem în Dumnezeu, legea firii își urmează cursul. Unii dintre noi refuzăm să credem că El există, alții îl adorăm. Fiecare are dreptate. Avem liberul arbitru. El ne iubește oricum. E o chestiune de timp să îl descoperim, fiecare la momentul potrivit.
Am citit cartea. Mie personal îmi place ce scrie acolo, poate nu sunt de acord cu toate, dar cu multe principii sunt. Și nici asta nu contează, dacă sunt sau nu de acord cu ele. Omul în esența sa își creează propria realitate după cum dorește. Ceea ce ne este cel mai greu să admitem, nouă, oamenilor, este că primii vinovați pentru ceea ce ni se intâmplă suntem chiar noi. O să mă contraziceți, dar este mai ușor de tolerat o nerealizare dacă găsim un vinovat extern, decât să ne asumăm eșecul.
Dumnezeu lucrează prin oameni. Prin fiecare din noi. Amănunt foarte bine explicat în carte de Neale. În trecut a făcut asta prin Iisus și prin alți maeștrii pe care i-a ales să ne deschidă ochii, să ne ajute să vedem doar că noi, pentru moment avem atenția captată către mesaj apoi ne luăm cu problemele cotidiene și uităm. Uităm mereu care e scopul adevărat pe lumea asta și cu siguranță acesta nu e ceea ce mâncăm azi, sau dacă ne plătim sau nu întreținerea. Menirea omului e alta. ,,Marii maeștrii au ales să își câștige viața, nu existența”. Ne dăm seama oare?Oare știm ce avem de făcut? Se pare că ne-am născut pe acest pământ SĂ NE ADUCEM AMINTE, să evoluăm. Nu neapărat să învățăm lucruri pe care se pare că le știm deja, iar prin acțiunile noastre să îl desăvârșim pe Dumnezeu iar el să trăiască experiența prin noi. Oare câți dintre noi reușesc, în contextul actual?
,,Mie Imi aparține Gândul cel mai Înalt, Cuvântul vostru cel mai clar, Sentimentul vostru cel mai măreț. Orice altceva de mai mică valoare provine din altă sursă. Asta înseamnă Bucurie-Gândul, Adevăr-Cuvîntul, Dragoste-Sentimentul,,
,,Dacă tu crezi că Dumnezeu este cel care creează și decide toate lucrurile în viață, greșești. Dumnezeu e observator nu creator (în sensul creerii destinului). Te ajută să îți trăiești viața, dar nu în felul în care noi ne așteptăm. El nu face și desface condițiile vieții noastre. El ne-a creat, ne-a dat uneltele și mai ales ne-a dat alegerea prin care dispunem de viața noastră cum vrem. Ce vrei tu pentru tine este ceea ce vrea Dumnezeu pentru tine. Nu are nici o preferință. Lui nu îi pasă de ceea ce alegi tu și asta este o mare dezamăgire a omenirii. Nu îi pasă nici măcar de rezultatul suprem care este unul sigur și asta reprezintă o altă mare dezamăgire a omenirii asupra rezultatului vieții. Așa s-a născut cel mai mare dușman: Frica. Când ai dubii față de rezultatul vieții trebuie să ai și față de Creator și așa te îndoiești de Dumnezeu. Dacă te îndoiești de El atunci trăiești în frică și vinovăție toată viața. Și totuși Dumnezeu are puterea de a potrivi intenția și rezultatul. ,,Voi nu puteți și nu vreți să credeți asta (chiar dacă pretindeți că Dumnezeu este atotputernic) și atunci creați în imaginație o putere egală cu cea a lui Dumnezeu, care să contracareze voința Lui și așa în mitologia pământeană apare Diavolul. S-a închipuit și o luptă între Dumnezeu și Diavol (crezând că Dumnezeu rezolvă lucrurile precum omenirea) și apare și ideea că Dumnezeu ar putea pierde această luptă. Această gândire neagă tot ce se spune și se crede despre Dumnezeu și oarecum, prin tot ce facem, se strecoară îndoiala în El. Dar dacă am lua o decizie diferită? Ce s-ar întâmpla? Poate așa am trăi precum marii maeștrii Iisus, Budha, cum a trăit orice alt sfânt dar probabil lumea nu ar înțelege că și în cazul lor, explicând sentimentul de pace, de bucurie de viață, de extazul interior, am fi priviți ca niște ciudați făcând lucruri pe care ceilalți nu le-ar putea face și înțelege. Atunci ar deveni invidioși, invidia transformându-se în furie, încercând să ne convingă că noi nu îl înțelegem pe Dumnezeu. Dacă nu pot convinge și nu pot lua bucuria în furia lor, ar încerca să facă rău. Dacă am susține că nici moartea nu ne sperie, nu poate întrerupe bucuria și nu modifică adevărul, atunci ne-ar omori. Când vor vedea pacea și liniștea acceptării morții, am fi numiți sfinți și ne-ar iubi din nou. Este în natura umană să iubească apoi să distrugă, apoi să iubească din nou ceea ce prețuiesc cel mai mult.
Natura umană în sistemul nostru de valori de viață e construit pe Alfa si Omega, ce înseamnă Dragoste și Frică. Toate celelalte idei derivă din ele. Gândul care creează este fie unul de dragoste, fie unul de frică. Momentul în care ți se făgăduiește dragostea cea mai înaltă, recunoști în fapt cea mai mare frică. Ți-e frică de faptul că nu vei primi în schimb la fel, sau dacă ți se răspunde la fel ți-e teamă să nu pierzi ceea ce de abia ai găsit.
Dar dacă ai Știi Cine Ești – cea mai minunată ființă pe care Dumnezeu a creat-o – nu ți-ar mai fi frică. Cine ar putea respinge creația Lui? Nici Dumnezeu nu ar putea găsi defecte unei astfel de ființe. Dumnezeu e iubire și Iubirea e totul.
Comentează