banner marshal garden
Ea și El Legea e de partea ta

Copiii din afara căsătoriei și poveștile lor

În articolul anterior am vorbit despre bunurile dobândite în timpul concubinajului și despre împărțirea lor. În final, v-am promis că mă voi apleca asupra unei probleme mai delicate, aceea a copiilor rezultați dintr-o relație de concubinaj sau numai dintr-o relație care nu a comportat vreo obligație între cele două părți, așa-numitele relații pasagere.
Noul Cod civil menționează egalitatea în drepturi a copiilor, adică atât copiii rezultați dintr-o căsătorie, cât și rezultați în afara căsătoriei, dar și cei adoptați sunt egali în fața legii, deci au aceleași drepturi – art. 260 Cod civil. Acest lucru înseamnă că indiferent că sunteți sau nu căsătoriți, acești copii rezultați ca urmare a unor legături de concubinaj, pasagere sau adoptați au aceleași drepturi cu cei care rezultă în timpul căsătoriei. Mai înseamnă și că dacă sunteți căsătorit și aveți o amantă care va da naștere unui copil, în viitor acel copil va putea veni să vă moștenească, chiar dacă nu l-ați recunoscut, și aici intrăm în complicațiile procedurii de recunoaștere a paternității, pe care nu le voi aprofunda, cel puțin nu în acest articol, dar există posibilitatea stabilirii filiației și după decesul tatălui, prin diferite probe, inclusiv cea de ADN și avem exemplul unor personalități marcante ale literaturii și politicii, chiar contemporane.
În cazul nașterii unui copil când nu sunteți căsătoriți, acesta va purta numele părintelui față de care s-a stabilit mai întâi filiația, adică în cele mai multe dintre cazuri, când nu fuge din spital, mama, pentru că ea este sigură, nu? (art. 450 Cod civil). Dacă tatăl se prezintă împreună cu mama pentru a declara copilul și cei doi părinți sunt de acord, copilul va avea trecut în dreptul rubricii tatălui și numele tatălui declarat de către cei doi părinți, iar numele va fi cel ales de aceștia, al mamei, al tatălui sau reunite. În cazul în care tatăl nu este prezent sau nu dorește să recunoască copilul, în dreptul rubricii tatălui va fi o liniuță, adică tată necunoscut. Aici există mai multe situații. Tatăl se poate prezenta ulterior înregistrării și cu acordul mamei se stabilește filiația și față de acesta, dacă mama nu este de acord, atunci tatăl încearcă pe calea procedurii administrative printr-o declarație notarială înscrisă la serviciul de evidență al persoanelor unde este înregistrată nașterea, să stabilească filiația față de copil, urmând ca mama să fie sau nu de acord cu declarația acestuia. Dacă este de acord, totul se rezumă la ceea ce am scris mai sus, dacă mama contestă paternitatea declarantului, acesta nu poate să își stabilească paternitatea decât pe calea instanței, cu administrare de probe, în principal ADN, dar și martori, interogatoriu, înscrisuri etc. Noul nume al copilului se declară prin acord de către ambii părinți la serviciul comunitar local de evidență a persoanelor la care a fost înregistrată nașterea – art. 450 alin. 2 C.civ., iar dacă nu există acord atunci va hotărî instanța, iar hotărârea rămasă definitivă va fi comunicată de către instanță serviciului de evidență a persoanelor unde a fost înregistrată nașterea. În orice caz, noul certificat de naștere cu numele tatălui adăugat nu poate fi eliberat decât dacă mama este de acord cu declarația tatălui, în caz contrar acesta va fi eliberat numai după ce instanța va pronunța o hotărâre definitivă în sensul stabilirii paternității față de cel care solicită acest demers. În cazul în care instanța respinge cererea și se constată că declarantul nu este tatăl biologic al copilului, și adevăratul tată nu este cunoscut, certificatul original va rămâne neschimbat, purtând liniuța în dreptul numelui tatălui.
Ca avocat am avut destule cazuri de acest gen, destul de interesante și câteva cu final neașteptat.
Unul dintre cazuri este al unei mame care și-a dat în judecată fostul iubit pentru stabilirea paternității față de copilul său nou-născut, pe care acesta nu dorea să îl recunoască, mai mult din răzbunare, acuzând-o că nu ar fi al lui. Acesta nu locuia în România și a încercat să se eschiveze, încercând să facă testul ADN în țara în care lucra, unde se putea aranja orice. Lupta a fost destul de aprigă între avocați, însă, până la urmă instanța a dispus efectuarea testării în România. Nu a venit la câteva termene dispuse de INML, într-un final a fost nevoit, am recurs și eu la câteva tertipuri juridice și până la urmă a fost nevoit să vină. Testul a fost evident în favoarea acțiunii mamei, tatăl era chiar fostul iubit. Chiar dacă nu ar fi venit pentru testare, se putea constata paternitatea acestuia prin celelalte probe, existând nenumărate dovezi că cei doi au locuit împreună, relația fiind de notorietate, erau pe cale să se căsătorească, copilul semăna foarte bine cu tatăl, perioada concepției coincidea cu perioada în care au conviețuit, existau martori care cunoșteau foarte bine relația lor și faptul că erau considerați un cuplu de mulți ani, existau fotografii la diferite evenimente împreună, etc. Conform art. 426 Cod civil paternitatea este prezumată dacă se dovedește că pretinsul tata a conviețuit împreună cu mama pe timpul legal al concepțiunii.
Finalul? Nici eu nu m-am așteptat. Cei doi s-au împăcat, au uitat de toate jignirile și acuzațiile pe care și le-au adresat unul altuia, de violențe verbale și fizice și, culmea!, s-au căsătorit. Da, sunt împreună și acum! O poveste frumoasă, nu? Numai că e faptă reală și cu un final fericit.
Nu la fel de norocos a fost un tată, care după ce 6 ani și-a crescut liniștit copilul rezultat în urma unei relații de concubinaj, află de la cea mai bună prietenă a fostei iubite (super prietenă!) că există posibilitatea foarte mare ca acel copil să nu fie al lui. În disperare, într-una din zilele în care lua copilul de la grădiniță, se duce fără știrea mamei și face un test ADN la o companie privată. Rezultatul? Stupoare! Copilul nu era al lui!
Evident mă contactează și formulăm acțiune în contestarea recunoașterii de paternitate, depunând ca probă și testul ADN făcut de el. După îndelungi termene, mama se prezintă cu minorul la INML unde recunoaște că nici ea nu știe cine este tatăl copilului, întrucât avusese multe aventuri în acea perioadă a concepției, clientul meu lucrând foarte mult. De! Doamna avea nevoie de multă atenție! Clientul meu a stat cu sufletul la gură în așteptarea rezultatului de la INML. Rezultatul? Nu era tatăl copilului. Reacția lui a fost uimitoare pentru mine, după ce purtasem discuții îndelungate înainte. Era răvășit, era îndurerat, nu înțelegea ce trebuie să facă, îl iubea pe copil ca și când era al lui, copilul îl iubea nebunește, aveau 6 ani petrecuți împreună ca părinte și copil, amintiri, iubire, afinitate, duioșie, tatăl înnebunise de durere. Nu știa ce să facă, îi venea s-o ia pe mamă să îi aplice o pedeapsă, dar știa că nu îl ajută la nimic, cert este că a intrat în depresie. Mama nu l-a mai lăsat să-și vadă ”copilul”, în fond un act nu schimbă niște sentimente, copilul îl suna pe ascuns, plângeau amândoi când se auzeau, clientul meu începuse să regrete că făcuse testul de paternitate, a fost o dramă. Știu că ”tatăl” și-a refăcut viața, dar niciodată nu a uitat de primul său copil pe care l-a crescut și iubit necondiționat.
În calitate de avocat cunosc foarte multe situații de acest gen, dar și în calitatea mea neprofesională, de om, am cunoștință de foarte multe situații de acest gen, asupra cărora păstrez și voi păstra secretul până când voi dispărea din această viață, și poate mulți dintre dvs au început să arate cu degetul acuzator asupra unuia sau altuia dintre cei implicați. Am învățat să nu mai judec pe nimeni, pentru că nu știm cum am fi reacționat dacă am fi fost puși în acea situație. Sunt cazuri în care oamenii se iubesc cu patimă și știm că în acele momente nu există rațiune, sunt oameni care suferă în legături dezastruoase din care nu pot să scape din diferite motive și își gasesc refugiul în brațele unui/unei terț/e. Un lucru este însă cumplit: trăirea copilului. Este cel mai lovit dintre toți, este cel care suferă cel mai mult, care trăiește cu un stigmat sau gândiți-vă la cei care află după zeci de ani că cel pe care l-au considerat tată, nu era tatăl biologic. Implicațiile și repercusiunile sunt catastrofale, am văzut oameni care s-au sinucis în atare situații, am văzut oameni care au înnebunit, care au intrat în depresii crunte etc. Durerile sunt de nedescris. Implicațiile morale, sufletești și chiar, juridice, sunt de cele mai multe ori imposibil de prevăzut. De aceea este mai bine să vă gândiți de o mie de ori înainte să faceți un asemenea pas, nu pentru felul în care vă va judeca societatea, ci de felul în care îi veți așterne viața propriului copil de care sunteți unici răspunzători.
Până data viitoare, gândiţi profund înainte să acţionaţi!

surse foto: apatii.net, del-bebe.blogspot.com

Femei de 10 pe Facebook