Complimente

Simțim nevoia să ne facem unii altora complimente, numai că, de foarte multe ori, rezultatul este exact pe dos. Reușim să îl facem pe cel gratulat cu vorbe de laudă să se simtă stânjenit sau chiar nefericit.

Pe mine mă îngrozește întotdeauna avântul celor dornici să facă remarci referitoare la vârstă. „Nu-ți arăți vârsta” spun unii, iar interlocutorii lor spun un „mulțumesc” strepezit, pentru că se gândesc că remarca așa-zis amabilă înseamnă că, deși sunt în vârstă, uite, se țin bine, totuși. „Nu ți-aș fi dat vârsta asta” e iarăși o afirmație cu două tăișuri care, deși are aproape întotdeauna intenții bune are, în tot atâtea cazuri, rezultate proaste. Iar mie mi-a zis cineva, de curând, „Ce bine te ții”, iar asta mi-a amintit de propria mea trufie de odinioară, când credeam că a fi tânără e cea mai de preț virtute a mea.

Formula „Vai ce ai slăbit!” poate suna, și ea, neplăcut, unui om care nu s-a considerat niciodată prea gras, ca să nu pomenesc despre cât de rău te poate lovi în moalele orgoliului orice referire la faptul că te-ai îngrășat și ești, desigur, „grasă și frumoasă”.

De mai multe ori am auzit și formula pe care, categoric, oameni cu mult mai vizibili decât mine, o îndură și mai frecvent: „arătați mult mai bine în realitate decât la televizor”, care te face să te întrebi, automat, cât de rău trebuie să fi arătat la televizor dacă așa, nemachiată și în rochie de stradă, arăți mai bine decât atunci când erai dată cu smacuri speciale și purtai haina de sărbătoare. Și mi s-a spus de și mai multe ori „pentru o femeie cu trei copii arăți destul de bine”, ca și cum maternitatea ar fi menită să ne năruie feminitatea și să ne preschimbe în niște bașoalde care pot să se scuze că au născut prea des. Citește mai departe…