Călătorii Timp liber

Cocoțată pe furnale, la Belval

 

Poate deveni un furnal, obiectiv turistic? ( Da, da, mă refer la furnalul, ca și componentă de bază a unei uzine siderurgice! ). Ei bine, da!
Intr-una din zile, programul stabilit de Oficiul National de Turism din Luxemburg a prevăzut o vizită, ușor atipică, la Belval – fostul centru industrial de referință al Marelui Ducat.
În povestea dezvoltării economice a Luxemburgului, industria oțelului este personaj principal. Iar povestea începe, cu “a fost odată”, referindu-se la vremurile străvechi, când încă aceste locuri erau acoperite de o pădure stufoasă. Prin 1840, în adâncurile zonei au fost descoperite importante zăcăminte de minereuri, iar de aici și până la impresionantele uzine siderurgice, nu a mai fost decât un pas. Oțelul produs la Belval a ajuns în cele mai diferite colțuri ale Planetei, ba chiar și în Cosmos : navetele spațiale foloseau oțel produs la Belval, cum tot același oțel a intrat și în compoziția celebrilor zgârie-nori ai Emiratelor.
În anii ‘40 ai secolului trecut, Luxemburgul se lăfăia pe poziția 6 din topul celor mai mari producători de otel din lume. De altfel, celebra companie luxemburgheză ARBED, creată încă din 1911, a stat la baza actualei celui mai mare producător de oțel din lume, compania multinațională Acerlor Mittal, cu sediul la Luxemburg.
Dar iată că mileniul trei s-a apropiat cu pași repezi de zona Belvalului, tehnologiile au evoluat spectaculos și, în 1997, uzina de la Belval și ale sale clasice furnale au încremenit pentru vecie. 120 de hectare au devenit brusc disponibile și mii de oameni au rămas fără servici. Pentru a rezolva această neplăcută problemă, Guvernul luxemburghez a organizat un concurs național , aș zice eu “de imaginație”, scopul final fiind acela de a identifica soluții cât mai înțelepte pentru a transforma vechiul sit industrial, dându-i o nouă utilizare. Se urmărea nu numai crearea unor locuri de muncă pentru cei rămași cu ochii-n soare, prin închiderea uzinei, dar și a unor posibilități de recreere, divertisment și shopping pentru populația din zonă.
….Vizita grupului nostru la Belval îmi amintește oarecum de vizitele de lucru ale lui Ceaușescu, pe care le vedeam alb-negre , la televizorul adolescenței mele. Un cârd întreg de gazde s-au mobilizat în jurul nostru, întrecându-se în a ne arăta fostele hale industriale, transformate în săli de conferință, expoziții, biblioteci, mega-săli de concerte ( apropo, într-una din aceste săli urma să concerteze, peste câteva zile, celebrul Sting!). Totul este elegant , rafinat, viziunea unitară a arhitecților a făcut, dintr-un spațiu anost, un exemplu de dat tuturor celor care se intreabă cum poate fi valorificată o uzină căreia i s-a pus lacătul..Vizita noastră “de lucru” culminează cu expediția în jurul unui furnal adevărat. Cu o cască de protecție portocalie, care înlocuiește, pentru o jumătate de oră, pălăria personală, îmi pun la încercare condiția fizică, urcând sute de trepte, pe scara metalică exterioară ce înconjoară , rotindu-se, în jurul lui, furnalul de altădată.

“O binevenită lecție pentru copii!” – îmi zic, in momentul în care mă depășește un cârd de caschete similare, mult mai joase decât a mea și de sub care cotcodăcește zgomotoasă, o întreagă clasă de prichindei. Ghidele noastre îmi confirmă succesul de care se bucură, din punct de vedere “turistic”, acest obiectiv : numai anul trecut, bunăoară, furnalele de la Belval au fost vizitate de 70.000 de oaspeți! Să vă reamintesc că populația țării este de nici 600.000 de locuitori?!?..

…De sus, de la înălțimea furnalului , vezi Belvalul ca-n palmă! Construcțiile nou apărute păstrează arhitectura celor vechi, sub ochi ți se dezvăluie un păienjeniș de construcții, combinând părțile metalice de culoarea roș-închisă, a fostei uzine, cu edificiile nou-construite, în aceeași notă dominantă. Iar dezvoltarea zonei nu a sistat încă! Bunăoară, această parcare uriașă, ale cărei automobile par de sus niște mașinuțe de jucărie împrăștiate pe covor, urmează să fie desființată, în favoarea unor zgârie nori doldora de apartamente și birouri, care au prins deja viață pe plansetele arhitecților. Ideea nu este numai de a crea spațiu pentru noile construcții, ci, de a-i incuraja pe vizitatorii rămași fără parcare, să folosească transportul în comun sau, de ce nu? bicicleta!
Ghidele noastre ne vorbesc cu mândrie și de “Festivalul furnalelor” – un mega-eveniment desfășurat în fiecare lună iulie și ale cărui concerte și work-shopuri adună în jur de 12.000 de participanți din Luxemburg și din țările vecine.

Dar Belval a devenit, între timp, și un important centru universitar – Universitatea din Belval , construită în 2003, fiind deocamdată singura din Luxemburg. Înaintea apariției sale, tinerii își desăvârșeau studiile în afara tării, în Germania, Franta, Belgia.. Sunt, astăzi, 4000 de studenți în Belval, care au șansa să învețe într-o universitate modernă, cu dotări de ultimă oră și cu profesori de top, între care, iată, îl descoperim și pe românul Radu State.  Profesorul Radu State a absolvit Liceul German din București și Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității Bucuresti, apoi a plecat cu o bursă în SUA, și-a luat doctoratul în Franța, a lucrat la Motorola, a predat la Universitatea din Nancy și, de 4 ani se află la Luxemburg, unde s-a stabilit împreună cu familia sa. Predă Rețele de calculatoare și securitatea datelor și, în același timp, coordonează o echipă de cercetare în cadrul Universității. Dom’profesor iși face o breșă în programul  aglomerat al domniei sale și ne acordă un interviu, referindu-se, la rugămintea noastră, la  sistemul de învățământ din Marele Ducat, capitol ramas încă “descoperit” în documentarea pe care o fac la Luxemburg, pentru filmul de la TVR.

Interviul meu are, iată…două aripi : există, așadar, și una “tânără” . După ce Radu State îmi răspunde la întrebari, Daniela și Mădălina, studente la Comunicare și , respectiv, Drept, ne vorbesc despre același lucru, dar din perspectiva celui aflat în bancile Universității.

Si, ca să avem și necesara pată de culoare, abordez, pe aleile campusului, un cuplu drăguț de studenți indigeni, care, după ce chicotesc, aflând că vrem să-i filmăm pentru o emisiune din România, ne vorbesc degajat despre felul cum se distrează tineretul luxemburghez. Nicolas și Glen ( Glen are părul violet, amândoi sunt tatuați și vorbesc o engleză impecabilă! ) ne înșiră inclusiv o listă de vedete luxemburgheze în vogă, pe care îmi promit, în gând, să le ascult, diseară, în cameră, apelând la salvatorul YouTube!
Vizita de lucru la Belval se încheie cu un prânz copios la cantina studențească, prilej pentru mine de a deveni melancolică, amintindu-mi de demult apusa studenție personală. Pentru curioși, un prânz studențesc costă, la Belval, în medie 15-20 Euro ( supa + felul 2 + desert) . Mult! – veți spune! Nu uitați însă că salariul minim pe economie atinge, în Luxemburg ( și asta pentru muncile necalificate!) 2000 de Euro. Iar învățământul, la toate nivelurile, este gratuit. Gratuit de-a binelea, și nu ca la noi : “mascat gratuit”…

 

Călătorie realizată cu sprijinul M.A.E., al Ambasadei Romaniei la Luxemburg si al “Luxembourg for Tourism” ( www.visitluxembourg.com)
Mulțumim pentru ajutor Companiei Paralela 45