Bombănelile Marinei Editoriale

Cine are nevoie de sfaturile mele?!?…

     

     La un control medical de rutină, medicul mi-a pus binecunoscuta întrebare : “Suferiți de vreo boală cronică?”. Nu înțeleg de ce m-a privit lung, atunci când i-am răspuns : “Lipsa acută de bani și veșnica așteptare a unui viitor mai bun”. 

Zău, eu chiar le consider boli cronice, al căror tratament îl investighez de decenii. Și-apoi, ce e rău în a aștepta mereu un viitor mai luminos, chiar dacă acesta întârzie să vină? Sau ..vine, dar îi luminează mereu pe alții?

    De o vreme, toți jurnaliștii mai tinerei care îmi iau interviuri alunecă,  inevitabil, către finaluri de genuri : ce sfaturi le dați celor ce vin în urma dvs? De vreme ce mi se cer sfaturi, deduc : 1) că vârsta mea a ajuns matusalemică și îmi permite deja să-i “învăț” pe alții,  și 2) că am lăsat ceva urme “de bine” pe pămân, dacă se consideră că experiența mea ar putea ajuta pe cineva. 

   Desigur că există două categorii de sfaturi : cele ce pot fi spuse – și pe care le și spun! –  și, respectiv, cele pe care le trec sub tăcere, căci rostirea lor ar răsuci, cu siguranță, imaginea pe care mi-am creat-o în timp. Sunt acele sfaturi, pe care le încredințez doar celor foarte apropiați și cărora îmi permit să le spun “ceea ce e-n căpușă”. 

   Dar jurnaliștilor le răspund cam așa : “- Nu-mi mai cereți sfaturi pentru cei tineri, pentru că, se știe, nimic nu enervează mai tare un tânăr, decât să primească sfaturi de la “donozauri”! …Mă simt mult mai confortabil împărtășimdu-mi experiența celor din generația mea, dar care dintr-un motiv sau altul au decis “să depună armele”. Iar acestora le-aș da un bobârnac în următoarele direcții : 

I-aș îndemna să învețe să-și accepte vârsta. Nimeni nu e scutit de schimbări, șenila tancului numit “Timp” trece peste fiecare din noi, făcându-ne deseori de nerecunoscut. Operații estetice? La ce ne-ar trebui? Ok, schimbăm “fațada”, dar ce ne facem cu “țevăraia” , care rămâne tot cea veche?!?… Viața e oricum prea scurtă pentru a ne mai permite luxul să avem o părere proastă despre noi înșine. Sau pentru a aștepta, la infinit, ca oamenii din jur să ne “observe” , să ne prețuiască, să ne fie recunoscători. Și nici nu trebuie să-i lăsăm pe cei toxici să ne halească energiile. “-Fuga marș de lângă noi!” – asta trebuie să le transmitem vampirilor energetici și celor care ne fac să suferim.

   Le-aș mai spune cât de important este să ofere, mai mult decât să primească. Ne-am obișnuit să ne cuantificăm fericirea în cifre : cât anume am câștigat, să zicem, într-un an. Ne contabilizăm veniturile, amintirile frumoase, relațiile reușite, performanțele. Dacă am depășit cota anului trecut, înseamnă că “ne încadrăm în plan”. Dar fericirea nu constă numai în ceea ce “primim”, ci și în ceea ce oferim. Așa că, întrebați-vă : câți oameni ați reușit să vi-i apropiați? Pe câți i-ați ajutat dezinteresat? Pe câți i-ați salvat? Oare se înseninează lumea, când vă aflați în preajmă? De câte ori pe zi vi se mulțumește? …Adevărata fericire este să dăruiți bucurie celor din jur. Nu mă credeți? Încercați! 

    Apoi i-aș învăța cum să-și atingă țelul propus. Imposibil să nu aibă măcar unul. Viața mea a fost mereu o înlănțuire de țeluri : nici nu-l atingeam bine pe primul și deja al doilea se ițea la orizont! Am auzit candva o vorbă de duh, care pe atunci nu mi-a plăcut din cale-afară, dar care a funcționat ca unsă, în destule situații : “Totul ți se va îndeplini! Nu trebuie decât să renunți la ideea ta!”.  Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă concentrați abitir intr-o anume direcție și taman această focusare sa vă oprească să vedeți alte atâtea și-atâtea oportunități paralele? Lăsați-vă pe mâna sorții! Ea vă va duce fix acolo unde trebuie! Am avut o colegă care, preț de 10 ani, a alergat nebună după un bărbat care nici măcar nu era de nasul ei și care se purta cu ea oribil, apărând și dispărând din peisaj după bunul său plac.  Toți vedeau acest lucru și se străduiau să-i “deschidă femeii ochii”, numai ea – “nu și nu!” . Cică.. “marea iubire”, “sufletul pereche” și alte asemenea bazaconii. Într-un final s-au despărțit, ea a cunoscut la scurt timp pe cineva, s-a măritat, a făcut 3 copii , este mai mult decât fericită și nu poate pricepe nici în ruptul capului cum naiba de și-a pierdut ea 10 ani din viață,  visând la cai verzi pe pereți! 

       Și i-aș mai învăța pe cei care au chef să învețe ceva de la mine, să fie fericiți chiar dacă viața lor a început să semene cu o ruină. Să nu mai aștepte ceva anume de la ea, să se bucure de ceea ce au, să-și ofere clipe frumoase, și compania unor oameni frumoși. Nu, asta nu e  nicidecum o resemnare și nici o renunțare la a lupta. Și nici macar o neîncredere în propriile forțe. 

Este doar poziția unui om ce are pretenția de a fi înțelept și care nu așteaptă să-i cadă fericirea din cer, nu așteaptă ca ea să-i vină dinspre alții, ci își configurează singur propria fericire, încet dar sigur, în ciuda tuturor!

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : CELADRIN ȘI COLAFAST