Bombănelile Marinei Editoriale

Cerșetorul care m-a făcut fericită

Am un cerșetor, care marchează sfârsitul străzii mele și ieșirea în bulevard. De fapt, așa îi spun eu Căii Dorobanților – bulevard. Mă face să mă simt mai centrală față de buricul târgului, iar orașului îi dă o altă dimensiune. Cerșetorul din capul străzii mele nu contribuie la această nouă dimensiune. Ci, mai degrabă, ne arată că lumea încă nu s-a schimbat, că mai sunt câte unii , prin preajma noastră, care nu au ce mânca, nu au unde dormi, nu au decât vise, care, de regulă, nu li se îndeplinesc.
Cerșetorul din capul străzii mele mi-a vegheat pașii ultimilor ani. Nu stiam nici cine este, nici de unde a apărut și nici măcar, cu exactitate, când. L-am observat, pur și simplu, împiedicându-mă de el, într-o zi posomorâtă de toamnă, în care rămsesem fără câteva corăbii. Mi se înecaseră peste noapte, făcandu-mă să mă întreb dacă, într-adevăr, ce nu ne omoară, ne întărește. Apoi țin minte că ieșisem pe Dorobanți, cu o treabă anume ( probabil să-mi plătesc telefonul sau să-mi iau ceva de la farmacie) și …m-am ciocnit de el. Era împachetat într-o mulțime de pături, puse una peste alta. Stiva textilă se încheia cu un cap bărbos, conținând doi ochi de un albastru spălăcit, de parcă ploile ultimelor zile îi dizolvaseră culorile initiale.. Era cât pe-aci să mă împiedic de personaj, căci îmi butonam telefonul sau naiba știe ce făceam ( eu și când nu fac nimic…tot fac ceva!). Mi-am cerut scuze , apoi țin minte că mi-am răsucit nasul în altă parte. Bărbatul emana un miros neplăcut, marcând o conlucrare prea rară cu apa și săpunul…
De atunci m-am tot ciocnit de el. La un moment dat, am început să-i strecor in palmă câte o hârtie de 1 leu, mai ales in zilele acelea cu frig pișcăcios, în care eram sigură că stiva de pături ce-l înfășurau nu era deloc suficientă. Am început să-l urmăresc cu atenție. Petrecea zi-lumină la colțul străzii mele. Capetele de interval îl găseau însă în altă parte, nu se știe unde : dis de dimineață colțul de stradă era pustiu, la fel și după lăsatul serii. La un moment dat, i-am dus un palton mai vechi, din postav, ce fusese al tatei, din vremea când, dragul de el, mergea conștiincios la Casa Scânteii, să-și predea articolele despre Lumea cea Mare…. Era un postav de calitate, iar paltonul fusese conservat destul de bine. Doar că tata nu-l mai purta demult și , într-o bună zi, i l-am șterpelit din debara, fericindu-l pe “vecinul” meu de stradă. ..A întins niște mâini tremurânde de sub plapumă , l-a tras în locuința sa ambulantă din cârpe și mi-a mulțumit. Atunci i-am auzit pentru prima oară vocea. Atunci i-am adresat și prima întrebare… Atunci mi-a vorbit pentru prima oară despre el…
După jumătate de oră, i-am adus o supă caldă, înghesuită într-un borcan în care locuiseră niște castraveți murați, puși de mama. Povestea lui mă emoționase într-atât, încat brusc m-am simțit tovarășă cu el de cand lumea si părtașă, oarecum, la destinul lui… Lucrase la un laborator de cercetări, undeva , pe platforma Măgurele. Un val de boli și pierderi ale unor ființe dragi îl lovise, ca un blestem, cu ceva ani în urmă… De atunci i-a început declinul. Și nu s-a mai oprit, decât în stiva aceasta de pături jegoase, înălțată la o margine de lume…
Nu am crezut că are vârsta apropiată de a mea, puteam să jur că e din generația lui Moș Crăciun. Suferința adună însă ani grei, în sufletele noastre, și ni-i așează, fară milă, și pe chip..
…. A refuzat propunerea mea de a-i găsi un loc într-un azil..De atunci, ani în șir, ori de câte ori treceam pe lângă el ( nu foarte des, căci în majoritatea cazurilor circul cu mașina) fie îi strecuram in palmă câte o bancnotă de 5 lei, fie îi aduceam câte ceva, din casă : o haină mai veche, un pachet cu mâncare. Devenise un soi de ritual, știut numai de mine și el, și care, culmea, mă făcea să mă simt mult mai bine, în zilele respective. Știți și voi, de cele mai multe ori, faptele noastre bune ne fac să fim mai fericiți, în primul rând, pe noi inșine…
…Ieri a nins, în București. Prima ninsoare cât de cât adevărată, din această iarnă. A dat cu ger, și,în zori, la telefon, mama nu a uitat să-mi atragă atenția “să mă îmbrac gros”. O face de când mă știu și, mărturisesc, e al naibii de bine să știi că ai pe lume o mamă, care mai are încă grijă de tine, ca de un copil!.. Am pus într-un recipient de plastic câteva linguri din tocănița pe care i-o pregătisem, pentru prânz, lui Victor. Am ieșit din bloc, înfofolită și decisă să merg pe jos către televiziune: vroiam să se îmbibe iarna în mine, să mă satur de ninsoarea pe care o așteptasem încă din iarna trecută..
..Am ajuns la capatul străzii, călcând cu grijă, ca să nu alunec pe caldarâmul înghețat. La capătul străzii , câțiva elevi de la “Caragiale” făcuseră roată în jurul unuia, care povestea ceva, cu voce tare, încălzindu-se de la o țigară interzisă….Căutam, din priviri, muntele de zdrențe, care parcă intrase în pământ. Nu era nici în locul obisnuit și nici lângă treptele magazinului de haine din imediata vecinătate, unde își mai așeza, în zilele ploioase, cartierul general, profitând de “umbrela” unor balcoane generoase. L-am căutat, precipitat, pe o rază de câteva zeci de metri, ba chiar am băgat capul în magazin și am întrebat-o pe vânzătoarea durdulie dacă nu știe pe unde o fi. “Nu l-am mai vazut de câteva zile..”. Mi-a răspuns. M-am neliniștit, dar ce folos? Nu-i știam adresa, de fapt, nu știam mai nimic despre el. Decât ceea ce-mi spusese, cu ani în urmă, în ziua în care îi adusesem paltonul tatei… I-am întins tocănița unui dulău fară stăpân, care mi-a lins mâna.
La servici am fost mai tot timpul tristă, deși afară îi dadea înainte cu fulgi, răspunzând unor rugi pe care demult le adresasem tuturor zeilor din Olimp. La plecare am mai dat odată roată zonei. Am intrat în casă înghețată și cu sentimentul că sunt, parcă, incompletă.
Am realizat cât de important este , de fapt, pentru noi înșine, binele pe care îl facem, chiar și în treacăt, semenilor noștri.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.