A venit și a trecut Sfântul Valentin. Unii am luat sărbătoarea o în serios, alții am ignorat-o cu grație, dar, cumva, cu toții am traversat-o purtând în suflet chipul cuiva drag, gândul la o iubire prezentă, trecută sau viitoare.
Îmi răsfoiesc amintirile și încerc să culeg dintre gânduri cele mai frumoase declarații de dragoste pe care le-am primit de-a lungul vieții. Și descopăr cuvinte tandre, vorbe de drag care m-au făcut să simt fericirea.
„Între mare și cer ești doar tu”, mi-a spus un bărbat pentru care n-am fost, totuși, niciodată de ajuns.
„Între ape, numai tu erai pământ”, mi-a scris cândva, parafrazându-l pe Nichita, un om pentru care pământul nu era, de fapt, singurul liman.
„Ce frumoasă ești tu, cu rochiile tale”, mi-a spus fiul meu, pe când avea doar patru ani.
„Unde sunt eu, ești și tu”, mi-a spus soțul meu, pe când nu era, totuși, decât cu gândul la mine, și sufeream văzând separat frumusețile lumii. Citește mai departe…
Comentează