A fost cel mai urmărit program de televiziune al anilor 80 și a intrat în istorie drept cel mai iubit serial. Dallas a rulat din 1978 până în 1991 iar actorii din rolurile principale nu au mai atins niciodată același nivel de celebritate. Serialul a avut 356 de episoade fiind urmat de trei filme. Ce s-a întâmplat însă cu îndrăgiții actori după ce și-au scos pălăriile de cowboy și au pus deoparte portofelele?
Cel mai cunoscut dar și cel mai contrversat personaj, ‘JR’ EWING, interpretat de actorul Larry Hagman a apărut în toate cele 356 de episoade, precum și în producțiile ce au urmat serialului. JR a fost împușcat în ultimul episod al celei de-a treia serii, dând naștere unui adevărat fenomen, întrebarea ”Cine l-a împușcat pe JR?” fiind pe buzele tuturor precum și inscripționată pe tricouri și căni.
După ce a terminat filmările serialului Dallas, Hagman a avut apariții sporadice în filme și la televiziune, incluzând Neveste disperate sau show-ul britanic Shooting Stars.
A murit la vârsta de 81 de ani, în urma complicaţiilor produse de cancerul la ficat de care suferea de peste 20 de ani. Actorul a murit într-un spital din Dallas, iar alături de el au fost colegii săi de serial, Linda Gray şi Patrick Duffy, interpreţii rolurilor Sue Ellen şi Bobby din serialul care i-a făcut celebri.
Bobby Ewing (Patrick Duffy) era sufletul familiei și întotdeauna încerca să facă lucrurile corect ceea ce îl punea în total dezacord cu fratele lui mai mare, JR.
În timpul filmărilor a fost afectat de o mare tragedie, părinții săi fiind omorâți într-un atac armat dintr-un bar din Montana. Practicant budist, este căsătorit de 41 de ani cu Carlyn, are 2 băieți și 4 nepoți.
Linda Gray o descria pe Sue Ellen Ewing ca fiind genul clasic de ”nevastă disperată”. Deși toată lumea urmărea cu sufletul la gura serialul Dallas și pe Sue Ellen care avea probleme cu alcoolul, nimeni nu știa că și în realitate Linda Grey avea probleme mari. La acea vreme, actrița avea mari probleme în căsnicia cu regizorul și fotograful Ed Thrasher cu care s-a măritat de tânără. ”După 21 de ani mi-am făcut curaj și am divorțat”, povestește actrița în cartea ei. Lucrul bun din acest mariaj a fost cariera de succes pe care și-a clădit-o cu ajutorul soțului și cei doi copii ”absolut minunați”. Acum, Linda duce o viață ”absolut minunată” alături de cei doi copii și de nepoții ei. Cheia este, spune ea, recunoștința.
”Viața mea a fost bună, rea, dureroasă și tragică”, concluzionează actrița la cei 75 de ani pe care îi are.
Barbara Bel Geddes (Ellie Ewing) a venit în serialul Dallas după o lungă carieră la Hollywood și Broadway. S-a aflat în fruntea familiei Ewing aproape tot serialul, excepție făcând un sezon din 1984 când a suferit o operație la inimă și a fost înlocuită de Donna Reed.După terminarea serialului s-a retras din cnematografie și s-a stabilit în Maine unde a lucrat ca artist plastic, a scris cărți pentru copii și a creat felicitări. A murit în August 2005, la vârsta de 82 de ani.
Victoria Principal (Pamela Ewing) a jucat timp de nouă ani în Dallas.
După ce a renunţat la rolul din serial, actriţa şi-a înfiinţat propria companie de productie, continuând să lucreze ca actriţă, şi şi-a a creat propria linie de produse de îngrijire a pielii, care au transformat-o într-una dintre cele mai de succes femei de afaceri din SUA. A scris mai multe cărţi despre frumuseţe şi s-a dedicat în timp actelor de caritate.
Victoria Principal a fost printre puţinele personalităţi care au zburat în spaţiu, ea plătind 100.000 de lire sterline pentru a intra în programul lui Sir Richard Branson.
Nepoata blondă a lui J.R. Ewing din serialul fenomen “Dallas”, Lucy Ewing, actriţa Charlene Tilton a crescut pe platourile serialului.
Actriţa a fost căsătorită de două ori și are un copil. Cel mai recent proiect al său este rolul episodic din “The Middle”.
Cliff Barnes, rol jucat de starul Ken Kercheval era duşmanul de temut al durului J.R. Ewing.
Astăzi, Ken Kercheval a ajuns la vârsta de 82 de ani. Este un bătrânel cât se poate de simpatic, chiar dacă trecerea anilor nu l-a iertat nici pe el.
În ceea ce priveşte serialul care i-a adus faima mondială, Ken Kercheval a mărturisit că ţine legătura cu foştii săi colegi şi că una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le are din perioada filmărilor sunt scenele în care apărea în pat cu Linda Gray. Ken Kercheval a fost un mare crai la viaţa lui. Are la activ patru mariaje, din care au rezultat şapte copii.
Mâine, în emisiunea Femei de 10, bărbați de 10 veți afla mai multe despre actorii și serialele care v-au fermecat de-a lungul timpului, de la invitații emisiunii, Irina Margareta Nistor și îndrăgitul Vladimir Găitan. Pe TVR2, de la 10.10.
Sursa: dailymail.co.uk
Foto: GettyImages, en.wikipedia.org, Hepta
Comentează