„Lumea lui Ion Iancuț, coerentă, exemplară, originală, este întrupată tridimensional în cadrul expoziției deschise la Galeria Senso prin bronzuri impecabil turnate și finisate – suprafețele șlefuite dobândesc prețiozități aparte – și bidimensional prin uleiuri sau pasteluri care adaugă culoare, formelor măiestrit conturate. Desenele în tuș se bazează pe siguranța și fluența liniei” – Dr. Doina Păuleanu
Vernisajul expoziţiei personale de sculptură – ”Căutătorii de lumină”, a artistului Ion Iancuț a avut loc la Galeria de Artă Senso din București în prezența unui numeros public, artiști plastici, critici de artă, artiști vizuali, actori, oameni de artă și cultură, oameni de afaceri, jurnaliști. Cuvatul de deschidere a apartinut Otiliei Ostroțki, director Tonica Group, iar prezentarea evenimentului și a artistului a aparținut, conform tradiției, Doinei Păuleanu, Doctor în Istoria Artei și critic de artă, director al Muzeului de Artă Constanța. Evenimentul a fost susținut de FILDAS Art şi Catena prin Programul CATENA pentru ARTĂ. Încă de la începutul acestui an, Galeria de Artă Senso (director general Angelo Bălie) a găzduit evenimente culturale de mare succes – expoziţia „Bijuteria Contemporană” unde şi-au expus creaţiile cei mai talentaţi designeri de bijuterie contemporană de autor, dar şi expoziţia personală „Pictograme II” a artistului Dan Constantinescu.
Originar din comuna Raducaneni, judetul Iasi, Ion Iancut a absolvit Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucuresti (promotia 1974). Este din 1977 membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, in anul 1982 fiind distins cu Premiul pentru Sculptura al Uniunii Artiștilor Plastici. Din 1974 si pana in 2017 a avut peste 25 de expozitii personale in Bucuresti, in tara si in strainatate. Este deopotrivă pictor, sculptor şi desenator și una dintre personalitățile marcante ale artei plastice româneşti contemporane. ”Lumea artei lui Ion Iancuț – personajele sale, reprezentate în tridimensional, modelate cu minuție de artizan, șlefuite, fără intenția de a epata, până la stralucirea aurului – este lumea sufletului său” – scria Corneliu Antim in martie 1995 . ”Complexă, răscolitoare prin umanitatea și dramatismul privirii, îmbracată în tăceri pline de sensuri, asteptări și speranțe. Un univers ce măsoară fie pulsul vieții de lângă noi, fie viul legendelor și miturilor, sursa perpetuă de inspirație pentru sculptorul originar din Răducănenii Iașilor”. A luat parte la numeroase tabere de sculptură din ţară – Măgura (1975, 1978, 1982), Arcuș (1977), Hobița (1987), Soveja (1990), Lazarea (1976), Dumbrava Sibiului (1992), Căsoaia (1980), Galați (1996), Oarba de Mureș (1991), Constanța (1996), Sângiorz Băi (1995), Lebăda (Bucureşti, 1999), Dorohoi (Simpozionul Internațional de Sculptură „George Apostu”, 2007) Gărâna (Reşiţa, 2008), Giurgiu (Sculptură monumentală în metal, 2009) şi din străinătate – Burgas (Bulgaria, 1979), Leipzig şi Iserlohn (Germania, 1985, 1997), Otaru Hokaido (Japonia, 1994), Mtheta (Gruzia, 1989), Borkel&Schaft, Apeldoorn (Olanda, 1992, 1993), Visnerysbacy (Slovacia) ş.a.
”Fascinant și inconfundabil în plăsmuirile lui antropomorfe, în care palpită viziunile figurativului fabulatoriu renascentist, baroc sau suprarealist, într-o demonstrație de sublimare simbolist-metaforică, Ion Iancuț ni se confirmă și în recitalurile sale de sculptură în bronz, dar și de teatralitate” – Veronica Marinescu (”Lumea lui Ion Iancuț” – Curierul Național, 3 septembrie 2015)
Sculptorul Ion Iancut este laureat al numeroase premii şi distincţii pentru activitatea sa artistică de mai bine de 45 de ani: Premiul Revistei „Amfiteatru” (1976), Marele Premiu la Simpozionul de Sculptură de la Burgas (Bulgaria, 1979), Premiul pentru Sculptură la Bienala de Artă Plastică mică, Budapesta (1981), Premiul I la Simpozionul Internațional de sculptură Mtheta, Gruzia (1989), Premiul pentru Sculptură ambientală – Sibiu (1993). A primit şi Distinctia „Una Cultura per Europa” acordată de Institutul Cultural din Italia (1985), Medalia de Aur „Dantesca”, la Ravena (Italia, 1990) şi Premiul Eminescu pentru Arte Vizuale “Teiul de Aur”, pentru opera “Omnia in arta plastica“, Botoşani.
”Personajele sale sunt în perpetuă căutare, nu și-au găsit țelul, împlinirea, izbăvirea, uneori nu și-au găsit nici măcar calea (ipostaza căutării face aluzie chiar și la parabola orbilor), după cum nu au reușit să dobândească, deși se străduiesc necontenit, iertarea, pacea, dragostea sau lumina” – nota Dr. Doina Păuleanu. (…) ”Vulnerabili, împovărați, în acțiune, sub vremi, oamenii creați de Iancuț râvnesc la tandrețe, la un crâmpei de eternitate, chiar dacă osteneala îi marchează vizibil. (…). Povara pe care o poartă umanitatea nu se manifestă prin teamă, imaginație tenebroasă sau strigăt; sculptorul nu o înfățișează printr-un plus de expresivitate, prin încărcătură emoțională sau detalii evocatoare, ci o codifică, iar cheile de lectură și înțelegere se bazează pe Sf. Scriptură și pe cultură. (…) Artistul nu insistă asupra trăsăturilor fizionomice, ci încearcă să creeze personaje și situații tipice; una dintre ipostazierile cele mai frecvente în pictură și grafică este personajul văzut din profil, care pășește, însoțit uneori de câinele său; animalul fantastic preferat este inorogul cu puteri miraculoase, a cărui oră, ne informează artistul, a sosit în sfârșit”.
Dintre creațiile sculptorului Ion Iancuț expuse la Galeria de Arta SENSO, amintim doar ”Euterpe”, ”Arcașii”, ”Abaddon cel Bun”, ”Crucea Sf. Petru”, ”Europa”, ”Fântâna din mare”, ”Iona” ”Ora Inorogului”, ”Sărutul lui Iuda”, ”Meteoritul Adam”, in frunte cu lucrarea care dă numele expoiziției – ”Căutătorii de lumină”.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 8 mai – 6 iunie 2018.
Programul de vizitare a Galeriei SENSO (Bd. Unirii nr. 15, sector 5, Bucureşti):
luni – vineri: orele 11.00 – 18.00, sâmbătă: orele 11.00 – 16.00.
Foto: Cristina Ardelean
Comentează