banner marshal garden
Femei de 10

Caută pasiunea, nu iubirea!

natura pian

Nu ar trebui să crezi că iubirea este totul. Nu ar trebui să îți dorești, cu disperare, un partener care să te sărute în fiecare noapte.

Nu ar trebui să îți irosești timpul cu aplicații pentru a întâlni partenerul mult visat. Nu ar trebui să te holbezi la telefon așteptând să îți răspundă la mesaj. Nu ar trebui să te concentrezi pe iubire.

Trebuie să cauți ceva mai profund. Trebuie să cauți ceva să iubești mai degrabă decât pe cineva pe care să iubești. Trebuie să cauți pasiunea. Trebuie să cauți ceea ce te face extrem de fericită.

În momentul în care încetezi să mai cauți iubirea, îți oferi ție șansa de a te concentra pe propria persoană. Îți oferi șansa să descoperi ce te face fericită, ce te face să zâmbești, ceva care te motivează să devii o persoană mai bună. Îți oferi ocazia de a descoperi, în interiorul tău, lucruri de care nici măcar tu nu erai conștientă. Asta înseamnă să îți deschizi sufletul către oportunitățile care ți se ivesc.

Nu te vei cunoaște niciodată cu adevărat dacă nu îți descoperi pasiunile. Nu te vei cunoaște niciodată cu adevărat până nu vei descoperi ce te face fericită.

Așadar, data viitoare când îți faci griji pentru o persoană care te-a făcut să plângi, care nu ți-a răspuns la mesaj sau care a anulat întâlnirea, încearcă să îți reevaluezi prioritățile. Trebuie să depui toate eforturile pentru a găsi ceva care te face să iubești viața independent de cei din jur, ceva care să te facă să te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze și plină de energie.

Caută ceva care să îți dea sentimentul că nu îți irosești timpul. Ceva care te ajută să devii cea mai bună variantă a ta. Ceva care să îți dea sentimentul că ești pe drumul cel bun. Ceva care să te facă mândră de tine.

Nu trebuie să tolerezi nimic din ceea ce nu îți place. Nu trebuie să aștepți pe nimeni pentru a fi fericită. Vei găsi iubirea când te aștepți mai puțin. Așa cum spuneam și mai sus, trebuie să te preocupe mai degrabă să descoperi pasiunea decât iubirea. Încearcă să faci din pasiunea ta o prioritate și atunci vei fi cu adevărat fericită.

Sursa: positivethingsonly.com

Femei de 10 pe Facebook