Am auzit că există bărbați care își amintesc că sunt tați, abia după divorț. Nu, să nu mă înțelegeți greșit, asta nu înseamnă că se luptă pentru a-i îndesa pe gât fostei neveste pensia alimentară pe care aceasta n-o dorește( 😂😂😂) , ci pentru a-i face acesteia zile fripte ( mai ales dacă aceasta are o nouă relație) apărând tot timpul în peisaj, chipurile, “pentru a-și vedea copilul, de care li s-a făcut brusc dor” ( acelasi copil, pe care până mai deunăzi nu dădeau nici doi bani, care îi încurca și de care se bucurau să stea cât mai departe, abandonându-l integral în cârca mamei) . Dar, ce să vezi? după divorț, sentimentele paterne se trezesc brusc din hibernare și începe desantul asupra Fostei. Care fostă, în majoritatea cazurilor, simțindu-se tare pe poziții, îi joacă ex-iubirii sale nervii pe degete, inventând pretexte pentru a nu-l lăsa în preajma copilului. Greșit de ambele părți, aș spune, dar parcă mai greșit din partea lui ( iertați-mă, nu pot să nu fiu feministă, fiind mamă la rându-mi, și încă și dublu divorțată). Căci, iertați-mă, nu pot crede că, peste noapte, un tată pentru care valoarea copilului a fost sub nivelul unor cepe degerate, se poate metamorfoza în acel părinte iubitor, întâlnit în cărțile de parenting.
Și uite-așa încep războaie : la telefon, în holul blocului, pe stradă și prin tribunale, în care tații luptă să-și recâștige redutele pierdute sau, pur și simplu ( credeți-mă, știu ce spun!) pentru a-i face viața un coșmar Fostei. Și cum singurul lucru pe care și-l mai pot disputa cei doi este iubirea copilului,… și dă-i și luptă, și dă-i și luptă, mai cu seamă dacă la orizont a apărut un nou soț, care o face fericită pe cea pe care anteriorul a făcut-o să sufere.. Acesta – Noul – are însă și el rabdările limitate, netolerând prea ușor umbra Fostului prin preajma soției sale, chiar dacă acțiunea se petrece în aparență pe un câmp de luptă.
Prin urmare – gândește malefic cel lăsat în urmă – de ce să nu punem piedică noului cuplu, sub pretextul grijii față de copil? E un șiretlic la care apelează mulți dintre bărbații rămași cu buza umflată în urma divorțului… Și uite-așa, sub aparențele unei iubiri paterne brusc conștientizate, drăcușorii ce sălășuiesc în Foștii soți își vâră codița în existența fostelor jumătăți de viață, încurcându-le libertatea cu greu dobândită.
…Rândurile de față mi le-a inspirat povestea Magdei, fiica unei bune prietene. După divorțul de un bezmetic care cu greu își amintea – în timpul căsniciei – până și numele copilului lor, nemernicul a început s-o terorizeze cu nesfârșitele “vizite la copil”, declanșate fix după ce femeia a început să fie curtată asiduu de către un bărbat chipeș și potent financiar….
Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA : ULEIURI DIFEEL
Comentează