Când vorbeam pe vremuri cu Nichita și îi reproșam că bea prea multă șliboviță (în ultima lui vreme nu se mai găsea votcă rusească) îmi spunea blajin: ”Lasă-mă bătrâne în pace. Astea-s boli profesionale.” De el mi-am adus aminte când am hotărât să vă povestesc despre superbul film al lui Bob Fosse ”All that jazz” (traducerea în română ”Tot jazzul acesta” nu mă mulțumește deloc). Este un film auto-biografic, gândit de unul dintre cei mai importanți regizori și coregrafi americani. Filmul a fost comparat de unii critici cu ”Otto e mezzo” al lui Fellini, dar aici e vorba de altă cultură, de alt bioritm, de alt… cum ar zice nemții… ”weltanchaung”! Personajul Joe Gideon este un coregraf și regizor afemeiat, drogat, fumător înrăit și obsedat de munca lui. Abordarea nu este onirică, precum cea a lui Fellini, Fosse își mărturisește păcatele, dar și geniul, fără pudoare, iar actorul Roy Scheider face cel mai bun rol al carierei sale (poate vi-l amintiți pe șeriful din ”Fălci” al lui Spielberg, altă capodoperă). Gideon lucrează în paralel la un film și la un spectacol pentru Broadway. Știe că e bolnav copt, dar în același timp trăiește frenetic, disprețuind toate semnele unei ”morți anunțate”. Bea de stinge, fumează țigară de la țigară, înghite valium ca pe bomboane și dă iama prin corpul de balet după prospături ca lupul printre mioare. Aici facem o paranteză. Fosse luase opt Oscaruri pentru filmul ”Cabaret” (inclusiv cel pentru cel mai bun regizor, bașca Lisa Minnelli pentru rol principal și Joel Grey pentru rol secundar), premiile Tony, sau Grammy nici măcar nu le mai număra, dar simțea că trebuie să facă filmul vieții sale. Ar mai fi de menționat faptul că la Oscar-uri marele învins al lui Fosse a fost Francis Ford Coppola cu… ”NAȘUL”!!! Dar să ne întoarcem la Joe Gideon. Vine infarctul. Ajunge în spital și de aici lucrurile încep să devină tot mai interesante. Pentru că lui nu-i pasă. Parcă ar fi român! ”Ce dacă îmi spun doctorii să mă las de fumat, de băut și alea alea! Mi-a mers până acum, o merge și de-acum mai departe.” Delirul premergător morții, care are cinci faze contabilizate necruțător de regizor (furie, negare, târguială, depresie și acceptare) se transformă într-un spectacol fenomenal, cinic, dar în același timp fascinant. Cu o muzică și coregrafie perfecte, aceste secvențe care transformă moartea lui Gideon într-un ultim SHOW, unde este înconjurat de toate femeile pe care le-a iubit, inclusiv Angelica-Moartea (intruchipată de superba Jessica Lange) transformă acest film într-o capodoperă. Fosse a murit la nu mulți ani după ce a făcut acest film care semăna foarte tare cu povestea vieții sale. Ironia sorții a făcut ca ”All that Jazz” să ia numai patru Oscaruri minore (costume, decor, montaj și coloană sonoră), fiind unul dintre cele mai nedreptățite filme din istoria Oscar-urilor. Cele importante (regie, actor principal etc.) au fost luate de un film mediocru (ca să nu spun prost!) ”Kramer contra Kramer”. Filmul lui Fosse era prea dur pentru Hollywood, dar a fost suficient de bun pentru Festivalul de la Cannes, unde a luat ”Palme d’Or”. N-ar mai fi multe de spus, decât, poate, vizionare plăcută!
(”All that Jazz”, regie Bob Fosse; cu: Roy Scheider, Jessica Lange, Audrey Paris, An Reiking, Erzebet Foldi; Scenariu, Robert Alan Aurthur și Bob Fosse; Producție Columbia Pictures & 20th Century Fox, 1979.)
Comentează