Modă

15 trucuri care te pot salva, în situații neprevăzute

Ne place să fim cochete, să întoarcem privirile bărbaților atunci când trecem pe lângă ei, și pentru asta petrecem nu puțin timp prin magazine, iar apoi acasă, în fața oglinzii. Ne pregătim așadar pentru întâlnire : cele mai moderne haine din șifonier, apoi cele mai trendy accesorii, machiajul cel mai chic, coafura năucitoare….și deodată hop! Constatăm, cu doar câteva minute înainte de a ieși pe ușă, că ceva nu e în regulă, că un detaliu al „ambalajului nostru” are o problemă și că NU, nici în ruptul capului nu putem ieși așa din casă!
Cei de la takprosto.cc ne dau o salvatoare mână de ajutor, pentru surmontarea unor astfel de situații neprevăzute. Citiți și luați aminte!

*Se știe că țesătura de blugi îmbibă cu ușurință mirosurile neplăcute. În același timp, prea multe spălări distrug culoarea inițială a ținutelor din blugi. De aceea, pentru a împrospăta o haină din blugi, introdu-o într-o pungă de plastic și ține-o peste noapte în congelator.

image
*Dacă vrei ca încălțămintea ta din piele întoarsă să arate ca nouă, folosește în acest scop pila pentru unghii!

image
*Pentru înlăturarea urmelor de transpirație de la tricourile albe, folosește cu încredere zeamă de lămâie și bicarbonat de sodiu alimentar. Umezește petele respective cu zeamâ de lămâie și lasă tricoul la uscat, la soare. Apoi spală-l, așa cum îl speli în mod obișnuit. Dacă petele de transpirație sunt foarte pronunțate, umezește-le și freacă-le cu o linguriță de bicarbonat de sodiu, cu o oră înainte de spălat

image
*Pentru a debloca un fermoar nefolosit multă vreme, te va ajuta un banal creion!

image
*Unge ața cu care ai cusut nasturii cu un lac incolor de unghii : acest lucru o va face și mai rezistentă.

image
*Iată ce ușor poți introduce un șnur într-un orificiu!

image
*Zgârieturile de pe pantofii din lac pot fi excelent mascate cu ajutorul unei vaseline.

image*Iar dacă vrei ca aceeași pantofi să-și recapete luciul inițial, apelează cu încredere la soluția pentru spălat geamuri!

image
*Spuma de bărbierit înlătură cu succes petele lăsate de produsele cosmetice.

image
*Iată ce inel multifuncțional!

image
*Lărgește-ți încălțămintea strâmtă, purtând-o prin casă cu niște șosete ude.

image
* Un truc simplu, dar – nu-i așa? – genial!

image
* Iată cum poți purta o curea prea lungă, fără s-o tai

image
*Dacă vrei să-ți „salvezi” garderoba, fără să te coste…

image

* Pudra de talc pentru copii poate înlătura petele proaspete de grăsime de pe țesături

image

Nu-i așa că ați prins curaj? Lupta cu Neprevăzutul nu mai pare chiar atât de dificilă! Nu trebuie decât să rețineți sfaturile de mai sus și să le folosiți, cu încredere, la nevoie. Și, mai ales, să nu intrați în panică!

Imagine reprezentativă : oneoflady.com

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate