Timp liber

Bella Ciao! Povestea unui cântec celebru

    

Astăzi vă vom povesti istoria unuia dintre cele mai populare cântece ale italienilor. Știm bine că astfel de povești sunt fascinante si cu alți ochi…mai bine zis, urechi, vom asculta anumite melodii, știindu-le felul în care au apărut pe lume. 

     Așadar, în fiecare an pe data de 25 aprilie, italienii se adună în jurul unor mese de lemn şi lângă grătare cântând „Bella Ciao” de mai multe ori, cu mâna dreaptă pe inimă. Cântecul a fost o modalitatate de  exprimare a rezistenţei anti-fasciste în perioada celui de Al Doilea Război Mondial şi cântarea acestuia a devenit o modalitate de a celebra Ziua Liberării, aniversarea sfârşitului regimului fascist şi a ocupaţiei naziste în 1945.

Dar să privim și mai “aproape” de noi : în aprilie şi martie anul trecut, în perioada  primului lockdown al Europei, „Bella Ciao” s-a auzit din nou, venind dinspre acoperişuri, ferestre şi balcoane, deasupra străzilor goale din Roma, Milano şi Bologna.

Istoria acestui cântec este fascinantă și se pierde în negura anilor.  Primii autori au fost crescătorii italieni de orez din secolul al XIX-lea – femeile care cultivau orez în Valea Po – aflată în nord-estul ţării, care cântau pentru a se plânge de  munca grea pe care o aveau de făcut. Versurile iniţiale vorbeau despre agresiunea „insectelor şi a  ţânţarilor”, despre spatele gârbovit de muncă lucrătorilor ( mondine), despre tinerețile lor, îngenuncheate de munca grea. 

Melodia are un ritm repetitiv care sugerează orele lungi de muncă şi strădania de a face timpul să treacă mai repede.

În adaptarea de război, cuvintele „bella ciao” erau cântate de trei ori în cel de al doilea rând al versurilor din refren, iar  acea „bella” de la care îşi iau rămas bun femeile care cultivau orezul  s-ar putea referi de fapt la  tinereţea lor, la libertatea lot sau chiar la ele însele.

În 1940, un autor necunoscut a adaptat cântecul pentru mişcarea de rezistenţă italiană, versurile noi povestind despre un tânăr care îşi părăseşte prietena pentru a se alătura miliţiei partizane şi, probabil, pentru a-şi lua adio de la ea. Versiunea aceasta este mult mai pesimistă: „Ia-mă fiindcă simt moartea apropiindu-se. Dacă mor ca partizan, trebuie să mă îngropi sus pe munte, la umbra unei flori frumoase, iar cei care trec pe lângă mine vor exclama ”Ce floare frumoasă, aceasta este floarea partizanului care a murit pentru libertate”.”

Haideți sa reascultăm împreună celebra melodie! 

https://youtu.be/0aUav1lx3rA 

Sursa foto : ouritaliantable.com 

Etichete

Publicitate