Ea și El Legea e de partea ta

Autoritatea părintească – între interesul superior al copilului și plata unor polițe între părinți – episodul I

Tema acestui articol a fost propusă de un cititor al site-ului nostru, Constantin, care face parte dintre tații ce au avut de suferit în urma divorțului, ca urmare a încercărilor tendențioase ale fostei sale soții de a-l despărți de copiii săi și de a încerca să influențeze copiii să-și urască tatăl, pentru că a îndrăznit să divorțeze. Bineînțeles că această temă nu poate fi dezbătută într-un singur articol, astfel că acesta va fi primul episod dintr-o serie ce va încerca să lămurească două principii pe care foarte puțină lume le înțelege, prea puțini specialiști le explică și prea puțini le înțeleg, și anume: autoritatea părintească exercitată în comun (așa-zisa custodie comună – termen total incorect folosit) și interesul superior al copilului.

Trebuie să înțelegem foarte bine faptul că odată ce divorțați și aveți cel puțin un copil împreună, acest fapt nu implică părăsirea copilului sau eliberarea de așa-zisele obligații față de copil. Din contră, divorțul se realizează între soți, urmând ca foștii soți să rămână părinți față de copilul lor, indiferent câte resentimente există între cei doi. Desigur, veți spune fie că e o utopie, fie că este foarte greu. Da, este greu, dar nu imposibil. Având în vedere suferințele cumplite ale copiilor în urma divorțului părinților lor, prin Noul Cod Civil și prin Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, s-a instituit regula exercitării autorității părintești în comun de ambii părinți, evident avându-se în vedere interesul superior al copilului. Evident, că de la această regulă există și excepții, dar vom reveni asupra acestui subiect într-un alt episod.

Încercați să înțelegeți că minunatul copil pe care l-ați așteptat să vină pe lume cu atâta ardoare, nu divorțează, el există pentru că l-ați dorit împreună și are doi părinți. Dumneavoastră divorțați și nu mai sunteți soț și soție, însă părinți veți rămâne o viață, indiferent cât de mult vă urâți. De fapt, societatea românească trebuie să evolueze în concepții și să înțeleagă că doi foști soți pot avea legături civilizate și după ce divorțează, mai ales dacă au cel puțin un copil împreună și asta pentru binele copilului, sau juridic vorbind, în interesul superior al copilului.

parinti

Desigur că mulți v-ați întrebat ce o fi însemnând ”interesul superior al copilului”. Am să încerc să vă explic și juridic, dar și pe un limbaj comun, ”normal”, pe înțelesul tuturor și cu exemple, evident, așa cum v-am obișnuit.

Astfel, exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești trebuie subsumate interesului superior al copilului. Legea nu determină noțiunea concretă de “interes al minorului”, dar acesta include toate drepturile sale, fără a se limita la acestea. Principiul a fost enunțat legal încă din anul 2004 prin adoptarea Lg. 272/2004, noțiunea fiind exprimată foarte general și cuprinzător în preambulul Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată de Romania prin Lg. 18/1990, republicată, fiind “dezvoltarea plenară și armonioasă a personalității” copilului, asigurarea unui “mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere”, pregătirea pentru a trăi “independent în societate” și educația în spiritul idealurilor “păcii, demnității, libertății, toleranței, egalității și solidarității.”

În sens juridic, interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor fundamentale, astfel cum rezultă din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și Constituția României, cum ar fi: dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă exprimare și dreptul la libertatea de gândire, dreptul la protecția împotriva oricăror forme de violență, vătămare, abuz fizic sau mental, abandon și neglijență, dreptul la învățătură etc.

Rezultată din utilizarea conceptului legal de “interes al copilului”, “superioritatea” interesului copilului trebuie înțeleasă în sensul că spre realizarea acestor drepturi trebuie să se îndrepte, să se subordoneze și la aceste drepturi să se raporteze acțiunile tuturor factorilor responsabili, de la părinți la societate în ansamblul ei, conform art. 2 din Lg. 272/2004.

Evaluarea binelui copilului depinde de evaluator, de copilul evaluat și de situația de fapt în care se pune problema interesului copilului. Aceasta înseamnă în primul rând că cel chemat să aplice legea și să îndeplinească acele obligații ce conduc spre realizarea drepturilor copilului trebuie să definească el însuși care este interesul copilului și apoi, care sunt cele mai potrivite căi de realizare ale acestuia. În al doilea rând, interesul copilului este un concept al cărui conținut trebuie raportat la fiecare copil, interesul diferă în funcție de individualitatea fiecărui minor, de vârstă, de dezvoltare fizică și stare de sănătate, dezvoltare intelectuală, temperament, sensibilitate, relații afective, aptitudini, talente, profilul socio-moral, material etc. al mediului în care s-a născut și a crescut, relații de rudenie, etc. Fiecare copil este un univers în sine, interesul fiecăruia este unul concret, individual, iar nu unul general și abstract, iar “regulile” evoluției sale sunt stabilite doar pentru sine, iar nu după modele predeterminate.

Ceea ce este cel mai important, respectarea interesului copilului presupune totodată, obligația de a comunica în mod constant, deschis și la nivelul lui de cunoaștere și înțelegere, dar și de a-l implica în luarea deciziilor care îl privesc, de a-l asculta, deoarece nu este suficient ca măsurile luate de părinți să fie bune în sine, ci este la fel de important ca acestea să fie înțelese și percepute astfel și de copil. Potrivit art. 6 din Lg. 272/2004, respectarea și garantarea drepturilor copilului presupun “ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.”. Schimbările legislative au dus la marcarea unei schimbări de concepție legislative și de tratament în ceea ce privește copilul ca subiect titular de drepturi și îndatoriri, și nu ca “obiect” al autorității părintești.

O măsură luată cu privire la un copil nu este în mod automat cea mai potrivită pentru un altul. De aceea judecătorul trebuie să manifeste o deosebita grijă și aplecare spre a determina, de la caz la caz, “interesul superior al copilului”, evitând clasificările și apelând frecvent la Anchetă specializată psihosocială. – a se vedea în acest sens Noul cod civil – Comentariu pe articole, Fl. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei.

Poate vi s-a părut un pic prea juridică explicația, poate unele concepte prea complicate, la altele nici nu v-ați gândit, dar acestea sunt impuse de legislația națională, europeană și internațională. Trebuie să înțelegem cu toții că acești minunați copii sunt adulți în devenire. Toți, fără excepție am fost copii, și toți ne-am maturizat și poate nu ar fi rău să ne aducem aminte de propria noastră copilărie, ce ne-a plăcut, ce ne-a displăcut, ce ne-a provocat dureri, suferințe etc și ce ne-a provocat bucurii, fericire, împliniri, apoi să raportăm această situație la cazul copiilor noștri. Avem obligația ca părinți să le îndepărtăm orice urmă de suferință sau traumă în cazul în care conviețuirea noastră nu mai este posibilă.

parinti2

Nu avem voie să denigrăm în fața copilului celălalt părinte, doar ca să repurtăm o victorie de orgoliu, care va distruge sufletul unui copil. Îl urâți pe fostul soț, o urâți pe fosta, vă vine să vă răzbunați până când acesta va implora milă? Foarte rău, păstrați-vă aceste sentimente atât de meschine strict pentru dumneavoastră, încercați să treceți peste aceste aspecte și încercați să vă continuați viața; psihologii v-ar spune că v-ați distrus propria viață cu aceste resentimente și așa și este, pentru că nu vă lasă să mai trăiți. Dacă tot alegeți să vă distrugeți viața cu astfel de gânduri negative, permiteți-i măcar copilului dumneavoastră să acceadă la o viață frumoasă, cu sentimente și gânduri pozitive, care să-i dea șansa la o lume deschisă, plină de iubire și înțelegere, să-și cunoască și celălalt părinte cu care nu stă în mod continuu și să decidă el sentimentele pe care le are față de acesta, și credeți-mă că se poate! Copiii sunt mai ”specialiști” ca noi în detectarea adevărului!

În următorul ”episod” vom continua noul nostru periplu prin lumea complicată a divorțurilor cu copii aplecându-ne asupra exercitării autorității părintești, apropiindu-ne de elucidarea aspectelor propuse de cititorul nostru. Până atunci vă urez să gândiți mai mult, înainte să acționați!

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.