Ne îndrăgostim nebunește, deși conștientizăm micile defecte care umbresc „perfecțiunea” alesului nostru. Rând pe rând, diverși – mai mulți sau mai puțini- încearcă să se înghesuie în tiparul sufletului-pereche. Unii – cu succes, alții – trecători, ca o ploaie de vară. Într-un final, alegem. Fie că fluturii din stomac ne dau un ultimatum, fie că ceasul biologic a început să ticăie nerăbdător, fie că ne înghiontesc mame, prietene, rubedenii, vecine grijulii, colege de birou, sau, pur și simplu, teama de singurătate. Aceasta înghiontește cel mai tare. Acceptăm, la un moment dat, să rostim acel DA ( ne amăgim să-l credem definitiv), iar în mintea noastră încep să prindă viață diferite „urzeli”, menite să ne ..liniștească neliniștile. Știm aproape întotdeauna ce hibe are EL, dar le punem un verdict indulgent : ” vor trece”, ” îl vom schimba”. Dacă e burtos – îl vom scăpa de burtă. Dacă e șleampăt, îl vom învăța să se îmbrace. Dacă e puturos, o să-l deprindem cu munca ; dacă e sărântoc, îl vom învăța să facă bani. Din taciturni vom smulge cuvintele, pe bădărani îi vom învăța bunele maniere, pe imaturi îi vom maturiza, iar pe cei prea sobri, îi vom învăța să fie din nou copii. Îi vom rade pe bărboși, tunde pe pletoși, chiar și pentru chelioși avem leac : îi vom duce la o clinică de implanturi, deși chelia este semn de inteligență și e mai bine să rămână la vedere!
Pline de elan „constructiv”, nu realizăm că suntem pe punctul de a face cea mai mare greșeală a vieții. A-ți transforma alesul în altceva decât este, reprezintă un capriciu care, mai devreme sau mai târziu, își va arăta colții. Cel drag, iubindu-te ( o premisă necesară), va încerca, poate, să se schimbe de dragul tău. Triștii vor începe să behăie, la comandă, doar ca să-i vezi bucurându-se, tăcuții se vor căzni se debiteze prostii, doar ca să nu tacă din gură, comozii te vor beșteli în gând, spălând maldăre de vase sau făcând raliuri cu aspiratorul prin locuință, iar burtoșii vor asuda, suduind, prin sălile de forță, pentru a devenii schwarzeneggerul pe care ți-l dorești. Tu nu vei fi însă niciodată mulțumită, pentru că ei oricum nu se vor ridica niciodată la nivelul așteptărilor tale, iar ei, la rândul lor, se vor transforma, în timp, în munți de nefericire, jinduind după vremurile trecute, când le era atât de ușor să trăiască ei cu ei înșiși, așa cum i-a lăsat Dumnezeu. Lucrurile vor începe să scârțâie ( două nemulțumiri împreunate nu se anulează reciproc, ci dau o nemulțumire mult mai mare) și amândoi veți ajunge, la un moment dat, să dați cărțile pe față. Cu puțină înțelepciune, dezastrul va fi evitat. Dar înțelepciunea nu prea se găsește pe toate drumurile, așadar…
….bucurați-vă de ceea ce aveți, dar mai ales asumați-vă ceea ce ați ales. Cu bune și rele omul de lângă voi e al vostru, așa aschilambic sau burtos, tăcut sau demagog, pasiv sau implicat, sărac sau bogat, cum vi l-a hărăzit soarta. Dacă printre toate acestea se strecoară și oleacă de iubire, obligatoriu reciprocă, credeți-mă, zău: nu mai contează nici pătrățelele de pe abdomen, nici zerourile din cont, nici brandurile din șifonier și nici măcar priceperea cu care aruncă gunoiul, spală vase, dă cu aspiratorul sau repară chiuveta. Omul drag, dacă vă iubește, se va schimba el singur, în timp, pentru dumneavoastră. Simplu, natural, fără constrângeri, cu sentimentul că o face în numele iubirii sale.
Va multumesc pentru sfaturile d-voastra, asta intelegem abia dupa experiente de viata. Imi dau seama ca inaintez in varsta, dar ma bucur ca nu am facut un pas decisiv, chiar daca mi-ai dorit de fiecare data sa se finalizeze cu casatorie. Intr-o relatie nici nu-mi doream sa ma casatorec, adica sa fiu mireasa, ci vroiam foarte mult un copil, asta datorita dragostei pa care o purtam fata de acel barbat tanar. Dar destinul meu a ales sa se intample sa nu fiu cu nici unul din relatiile pe care le-am avut. Poate e bine sa te casatoresti de la o varsta frageda, pt ca nu stii sa fii atat de pretentioasa, devii o mamica tanara si bogata in copii, ai timp sa iti revii dupa nasteri, dar …. Totusi imi dau seama, sunt fericita ca sunt singura si nu intr-o relatie defecta din start. Sunt matura si admir atat de mult relatiile inocente de iubire ale tinerilor de 20-30 de ani, ca si cum as asculta-o pe strabunica cand imi povestea despre iubirea vietii sale. Adevarat, sunt putine, dar din ele ma inspir si ma regasesc. Ma dispera cand tot aud parintii, rudele macar nepoti sa le fac. Nu-mi doresc copii din obligatie, ci din dragoste. Copii sunt rodul dragostei si nu ca sa fii in rand cu lumea, sau ca asa trebuie, sau ca sa aiba grija cineva de tine la batranete. Poate ca acum greses, mi-e frica sa spun cuvantul-niciodata. Conceptia mea, ca un copil trebuie educat de 2 parinti, femeie si barbat, asta pentru a aduce pe lume o societate educata ca a stramosilor nostri. Uneori imi vine sa zic, ca poate ar trebui sa iau destinul singuratatii si a trai frumos si linistit cu aceasta idee pt a nu spera ca poate candva voi intalni persoana cu care sa fiu compatibila, fiindca te rascoleala in suflet, ganduri si nu poti trai linistit. Nimeni nu suntem perfecti, dar sa te casatoresti din obligatie, sau ca sa fii in rand cu lumea, nu am putut face asta nici de la 20 de ani si nici acum la cei peste 30. Imi dau seama ca nu as fi putut sa-mi asum un barbat cu buzunarul plin si arogant, si cu sufletul gol. Nustiu cum femeile se casatoresc cu barbati de alte nationalitati, religii, unde sunt atat de importante acestea intr-o familie. Poate ca varsta isi spune cuvantul, dar impartasirea sentmentelor prin graiul natal e cea mai buna intelepciune.