Stimată redacție! Sunt realmente jenat de situația în care mă aflu, însă consider că punerea în discuție a cazului meu ar fi în măsură să mă ajute să-l rezolv. Am 45 de ani și sunt inginer la o companie de tutun. Sunt căsătorit de șapte ani cu Erica. Soția mea are 34 de ani și este profesoară de română la un liceu din București. Copii nu avem. De fapt, se pare că vom avea, dar nu e sigur. Știu că pare ușor incoerent ce spun, dar tocmai acest fapt m-a făcut să vă scriu căci Erica mea e însărcinată. Foarte frumos veți spune, însă nu e așa pentru că nu sunt sigur că acest copil este al meu. Soția mea are de peste un an o legătură ciudată cu unul din elevii ei. Voicu are 19 ani, e în clasa a XII-a. Totul a început ( sau cred eu că a început) acum un an, când Voicu a început să vină la noi în casă la meditații. Nimic ciudat. Erica dădea de mult meditații , și nu ca să ne ajutăm cu banii, dar eu fiind mai toată ziua plecat la firmă, se plictisea singură acasă. Pe băiat mi l-a prezentat ca fiind un copil cu probleme materiale, cu părinții undeva în nordul țării, el locuind la București la o mătușă. Mi s-a părut un băiat respectuos, serios, chiar prea matur pentru vârsta lui. Începuse să facă chiar parte din familie, iar în weekend-uri îl mai invitam la noi acasă la prânz. Nimic nu părea a fi suspect până când vara trecută, cineva mi-a spus că a văzut-o pe Erica în parc, sărutându-se cu un tânăr. Strânsă cu ușa mi-a mărturisit. Era Voicu. Din acel moment viața mea a fost dată peste cap. Erica a încercat să mă convingă că e o pasiune trecătoare, că ea continua să mă iubească, dar inexplicabil se simte atrasă de acest tânăr. Am fost un fraier și am crezut-o, așteptând răbdător să-i treacă. Viața de familie mergea înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar capitolul meditație într-adevăr se încheiase. Acum patru luni soția mea m-a anunțat că e însărcinată. Am întrebat-o direct cine este tatăl. La fel de direct mi-a răspuns și ea: nu știe. Acum cred că înțelegeți impasul și asta m-a determinat să vă scriu. De unde așteptasem cu atâta nerăbdare un copil acum îmi vine să-mi iau lumea în cap. Care este atitudinea firească pe care ar trebui s-o adopt? Prietenii mă sfătuiesc să fug cât văd cu ochii, eu însă îmi iubesc foarte mult soția și apoi mă gândesc că ar putea fi copilul meu. Ce ați face în locul meu? Cu încrederea că voi găsi, cu ajutorul vostru, un răspuns la aceste întrebări, vă mulțumesc.
Marian Popescu, București
Imagine reprezentativă : onedio.ru
Comentează